Oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a fost rănit un bărbat din comuna Alimpeşti. Acesta le-a povestit poliţiştilor că a fost victima unui accident de circulaţie, însă oamenii legii nu au găsit nici un indiciu care să confirme spusele bărbatului.
În după-amiaza zilei de 21 august, la orele 17:15, Poliţia Oraşului Novaci a fost sesizată prin Numărul Unic de Urgenţă 112 de către un asistent medical al spitalului din localitate, cu privire la faptul că la unitatea respectivă s-a prezentat un bărbat care a declarat că, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe raza comunei Alimpeşti, a fost victima unui accident de circulaţie. Acesta din urmă le-a povestit ulterior poliţiştilor că accidentul s-a produs pe DJ 675 C Nistoreşti, însă oamenii legii nu au găsit nici un indiciu care să confirme faptul că în zona respectivă s-ar fi produs un accident de circulaţie. „Poliţiştii s-au deplasat la unitatea medicală, aici identificându-l pe P.P., de 51 ani, din comuna Alimpeşti. Acesta a declarat că leziunile pe care le prezenta în zona feţei, le-a suferit în timp ce conducea o bicicletă pe DJ 675 C Nistoreşti, în comuna Alimpeşti. De asemenea, constatând că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest şi au constatat că acesta prezenta o concentraţie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, deplasându-se la locul indicat ca fiind cel al producerii accidentului, poliţiştii au efectuat activităţi de cercetare, însă nu au constatat indicii cu privire la existenţa vreunei coliziuni între bicicleta condusă de către bărbatul din Alimpeşti şi vreun alt vehicul”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care bărbatul a suferit leziunile, urmând ca la finalizarea acestora să propună soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci.
Roxana Lupu