Controlul efectuat anul trecut la cererea lui Sorin Blejnar, şeful ANAF, la cele trei unităţi energetice şi miniere din Gorj, Complexul Energetic(CE) Turceni, Complexul Energetic(CE) Rovinari şi la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia(SNLO) au scos la iveală nereguli financiare grave, de care se fac vinovate conducerile celor trei structuri ce urmează să intre, din mai, în Complexul Energetic Oltenia(CEO). Aceste nereguli care privesc cheltuieli nejustificate, neînregistrări de penalităţi, nerecuperare de cheltuieli de judecată, servicii juridice achitate necuvenit unor societăţi civile de avocaţi, cheltuieli cu acţiuni sociale, culturale şi sportive efectuate nelegal, cheltuieli pentru sponsorizări, realizate tot ilegal, fac obiectul unei cercetări demarate de procurorii DNA.
Controalele financiare efectuate în prima parte a anului trecut, la SNLO, CE Turceni şi CE Rovinari la cererea lui Sorin Blejnar au scos la iveală deficienţe financiare grave la cele trei unităţi care îşi pregătesc intrarea în luna mai în noul CEO. O recunoaşte în scris chiar ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Alexandru Drăgoi, care răspunde astfel la solicitarea realizată, cu un an în urmă, de către deputatul independent de Gorj, Dan Ilie Morega. Parlamentarul solicitase, în mod repetat, rezultatul controalelor făcute de cererea lui Blejnar la cele trei unităţi din minerit şi energie, de la Gorj. Acelaşi ministru transmite astfel că deficienţele constatate au fost transmise organelor competente pentru alte cercetări, în speţă la DNA. “Datorită multitudinii şi gravităţii abaterilor constatate şi faptului că acestea pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală, ANAF a înaintat cele trei acte de control la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în vederea continuării cercetărilor”, se arată în răspunsul ministrului Drăgoi.
Neregulile depistate la CE Rovinari, împiedică aprobarea bugetului
De altfel acest demers după controlul lui Blejnar stopează acum aprobarea de către Ministerul Economiei a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru CE Rovinari, fapt care a revoltat în ultimele zile sindicaliştii din unitate. Aceştia fac acum presiuni la Ministerul Economiei şi la cel al Finanţelor Publice să aprobe acest buget, care cuprinde şi o majorare a fondului de salarii, de teamă că vor rămâne cu salariile micşorate în noul CEO. Trebuie menţionat că SNLO a beneficiat de aprobarea acestui buget, chiar cu trei săptămâni în urmă, şi a primit şi majorarea fondului de salarii cerută de sindicate. Scuza miniştrilor pentru CE Rovinari, în privinţa neaprobării bugetului, este tocmai acest raport al lui Blejnar aflat la DNA.
Dar ce a rezultat de fapt în urma controlului?
Activitate financiară cu carenţe grave
Controlul financiar al ANAF s-a realizat la CE Rovinari la data de 22 iulie 2011. Acest control a relevat o “diminuare a veniturilor în sumă de circa 6439 mii de lei”, spune ministrul Finanţelor, în general, ca urmare a neînregistrării unor penalităţi pentru mai multe societăţi cu care unitatea a derulat contracte. Este vorba despre penalităţi pentru SC Elizor Prest SRL Moreni, în sumă de 1.987 mii de lei, despre SC Imobiliar Construct Bucureşti, în sumă de 4.086 mii lei, (la contracte înregistrate în 2005), despre SC CET Energoterm Reşiţa SA, în sumă de 218 mii de lei şi despre SC RAAN Drobeta Tr. Severin pentru 148 mii lei.
S-a constatat, de asemenea, majorarea cheltuielilor în sumă totală de circa 17.032 mii de lei prin efectuarea de cheltuieli mai mari decât veniturile, asta în 2009, în sumă de 8.812 mii lei; a unor servicii juridice achitate necuvenit unor societăţi civile de avocatură, în situaţia în care unitatea avea o armată de jurişti angajaţi, în sumă de 1.211 mii lei; a unor cheltuieli cu activităţi sociale, culturale şi sportive efectuate nelegal, în perioada 2007-2009 în cuantum de 6.330 mii de lei şi a unor cheltuieli de sponsorizare tot ilegale în sumă de 571 mii lei. S-a mai constatat, în final, “denaturarea rezultatelor financiare cu suma de circa 23.471 mii lei”, se mai arată în răspunsul MF.
CE Turceni, cu nereguli şi fără buget pe 2012
La CE Turceni situaţia privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2012 este similară cu cea de la Rovinari. Neregulile au fost depistate şi aici, şi recent a fost schimbat din funcţie şi directorul general al CE Turceni, Octavian Graure. Există posibilitatea ca aceste nereguli anunţate de ministrul Finanţelor să fi avut legătură şi cu această modificare din organigrama CE Turceni şi cu detronarea lui Graure. Mai mult, la CE Turceni se va constitui şi sediul CEO, conform unei informări publice recente a Ministerului Economiei, unitatea fiind însă cercetată ca şi “surorile” ei din Gorj de către DNA.
Pagubă mai mare la CE Turceni
Controlul ANAF la CE Turceni a scos la iveală nereguli de o valoare mai mare decât la Rovinari. Aici controlul financiar s-a finalizat la data de 14.07.2011 şi a constatat o diminuare a veniturilor cu suma totală de circa 21.918 mii lei, ca urmare a unor neînregistrări şi necalculări de penalităţi, în general, pentru contracte de vânzare a energiei electrice, pentru nerecuperarea unor cheltuieli de judecată şi pentru neînregistrarea diferenţelor de curs valutar. S-a constat, de asemenea, o majorare a cheltuielilor cu suma totală de cca. 21.617 mii lei, asta pentru servicii juridice achitate necuvenit unor societăţi civile de avocaţi în suma de circa. 1.752 mii lei şi pentru cheltuieli cu acţiuni sociale, culturale şi sportive, efectuate nelegal în perioada 2007 – 2009, în sumă de circa 19.715 mii lei.
SNLO, cu nereguli dar cu buget şi majorări salariale
Şi la SNLO controlul financiar s-a finalizat în 23 decembrie 2011, scoţând la iveală o majorare a cheltuielilor cu suma totală de circa 25.186 mii lei. Cu toate acestea Ministerul Economiei a aprobat chiar luna trecută bugetul de venituri şi cheltuieli a SNLO deşi controlul a relevat cheltuieli cu acţiuni social-culturale şi sportive, efectuate nelegal, în anul 2009 , în sumă de cea. 24.516 mii lei; servicii achitate necuvenit, respectiv cheltuieli cu servicii de supraveghere şi curăţenie a clădirilor, chirii în perioada 2007-2009, în sumă de cca. 219 mii lei; servicii efectuate nelegal, respectiv cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate efectuate în anul 2009, în sumă de cca. 170 mii lei şi servicii de cazare, formare şi pregătire profesională efectuate nelegal, în perioada 2007-2009, în sumă de cca. 106 mii lei. “Denaturarea rezultatelor financiare cu suma de cca. 25.186 mii lei, prin efectuarea de cheltuieli în afara prevederilor legale. Cu această sumă stabilită de control, a fost diminuată pierderea înregistrată la închiderea exerciţiului financiar 2009”, se mai arată însă în informarea ministrului.
Sindicatele lui Condescu, abonate la banii SNLO
În acelaşi document, la cererea parlamentarului Dan Morega, se confirmă faptul că sindicatele lui Marin Condescu, liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie(FNME) au prestat, prin firmele sindicale, pentru SNLO. “Pentru perioada 2007 – 2009, din control s-au mai confirmat următoarele: încheierea unor contracte de prestări servicii (hoteliere, bilete de odihnă si tratament, cazare, masă şi logistică) cu societăţi constituite de sindicate, fără respectarea prevederilor legale, la SNLO Târgu-Jiu, S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. şi S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A; încredinţarea directă de contracte de bunuri şi servicii de către SNLO Târgu-Jiu, S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. şi S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A”, se arată, în final, în documentul MF. Controalele vor continua şi în 2012, deşi în mai puţin de o lună, potrivit promisiunilor Ministerului Economiei, CEO se va înfiinţa şi va cuprinde în componenţa sa cele trei unităţi cercetate de DNA, din Gorj, şi Complexul Energetic Craiova.
Anamaria Stoica