Accidentul rutier s-a produs joi, pe DJ 673 A, pe raza localităţii Strâmba Vulcan. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului se pare că un bărbat în vârstă de 35 ani, din comuna Cătunele, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe D.J. 673 A, localitatea Strâmba Vulcan, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitara condusă de o persoană, în vârstă de 51 ani, din oraşul Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi. În urma impactului o pasageră din primul autovehicul a suferit leziuni, fiind transportată la Spitalul municipiului Motru în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest însă rezultatul a fost negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.