A efectuat manevra de mers înapoi și a provocat un accident

2387

Un accident rutier cu victimă a avut loc, ieri, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din Târgu-Jiu. Polițiștii au stabilit că evenimentul a fost provocat de un tânăr de 20 de ani, care a efectuat manevra de mers înapoi.,,La data de 15 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de un participant la trafic, despre faptul că pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu din localitate, a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă.Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 20 de ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar în spatele său de un bărbat de 70 de ani, din aceeași localitate, care se angajase în schimbarea direcției de mers, prin viraj la stânga. În urma impactului, șoferul de 70 de ani a suferit leziuni și a fost transportat cu ambulanța la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Oamenii legii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.