În Duminica a 18-a după Rusalii se vorbește despre Pescuirea minunată(Luca 5, 1-11) sau Pilda plină de miez duhovnicesc din care noi deslușim cu uimire și cu adâncă revelație, cât de mari și de binecuvântate sunt darurile ascultării faţă de Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, fiindcă iertarea, binecuvântarea și liniştea sufletească pe care noi le dobândim prin comuniunea vie şi personală cu Dumnezeu sunt acele arvune din roadele acestei ascultări asumate în veacurile care au fost, în veacul de acum și în veacul viitor.
“Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi”
Evanghelia care se citeşte la Sfânta Liturghie din Duminica a 18-a după Rusalii, ne arată că prin ascultare faţă de Mântuitorul Hristos, noi primim îndată, pe loc, un ajutor din belşug, sprijinul care ne copleşeşte şi ne uimeşte în acelaşi timp! Cu mintea înlăcrimată de roua dimineții, aflăm că Fiul Domnului se afla pe malul lacului Ghenizaret şi era îmbulzit de mulţimile care veniseră să asculte cuvântul Lui Dumnezeu pentru Împărăția Cerurilor. Deci, fericiţi erau acei oameni care căutau să asculte Cuvântul Lui Dumnezeu! Probabil, că în acel moment, Mântuitorul nu predica, deși, meditând la situație, nu ni-L putem imagina pe Iisus ca nefăcând altceva fără numai să predice! Se va fi găsit pe malul lacului, preocupat în acel moment de atâtea lucruri ale propovăduirii credinței, dar mulţimile au venit la El şi I-au cerut cuvânt de învăţătură. Cu aleasa înțelepciune a Harului Sfintei Treimi, Hristos Domnul a purces și Le-a vorbit în aşa fel încât s-au adunat din ce în ce mai mulţi ascultători, fiind la un moment dat îmbulzit de cei care voiau să-l asculte. Se pare că locul unde se afla Iisus în acel moment, nu era Capernaumul, dar, oricum, era o localitate de pe malul lacului Ghenizaret, amenajat pentru venirea şi plecarea corăbiilor. Probabil, era una dintre localităţile dintre Tabga şi Capernaum, unde malurile lacului prezintă mici golfuri din care cineva care ar fi stat pe apă, ar fi putut vorbi celor de pe mal, ca într-un amfiteatru dintr-o cetate antică.
“Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”
În acel moment, Iisus propovăduia de pe mal Cuvântul Împărăţiei și al ascultării pentru un grup numeros de oameni, foarte interesaţi de acesta. La mică distanţă, în apă, era un alt grup de pescari, care-şi vedeau de treaba lor, fiindcă, întorşi de la pescuit, îşi spălau mrejele și păreau dezinteresaţi de ceea ce propovăduia Domnul, în ciuda faptului că, de fapt, Cuvântul Împărăţiei trebuia să fie ascultat de toată lumea. De aceea, căutând să fie cât mai bine auzit şi înţeles de cât mai mulţi oameni, profitând de configuraţia locului şi de prezenţa pescarilor, Învățătorul a cerut acestora permisiunea să se aşeze într-una din bărci şi să înveţe mulţimile din barcă. S-a urcat şi s-a aşezat în barca lui Simon Petru, cerându-i acestuia să îndepărteze puţin barca de ţărm. În felul acesta, de acolo le-a vorbit mulţimilor aşezate în jurul micului golf. Se pare că luciul apei favoriza transmiterea cuvintelor către auditori, mai ales că nu a fost vorba de o cuvântare prelungită, ci de una care s-a încheiat pe la vremea amiezii. Terminând de vorbit mulţimilor, Mântuitorul a poruncit lui Simon să îndrepte barca mai la adânc şi să arunce mrejele pentru pescuit, dar, porunca aceasta l-a surprins pe Simon.
“Stăpâne, toată noaptea am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele”
Aşadar, pentru un pescar încercat, cum era Simon Petru, a arunca mrejele pentru pescuit în timpul zilei era de-a dreptul de neconceput. În apele limpezi, cum sunt cele ale lacului Ghenizaret, pescuitul se făcea noaptea, nu ziua, iar a arunca mrejele în asemenea ape, chiar pe timpul zilei, ar fi fost dovada celei mai naive nepriceperi, lucru semnalat de Simon, prin cuvintele: “Stăpâne, toată noaptea am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele” (Lc.5, 5). De altfel, mrejele specifice pescuitului profesionist în lacul Ghenizaret erau lungi de aproape 15 metri, fiind alcătuite din trei părţi suprapuse, legate de aceeaşi sfoară. Cea din mijloc are ochiurile mai mici faţă de celelalte două. Cele trei mreje sunt ţinute plutind deasupra apei cu partea superioară, legate de bucăţi de plută, pe când partea de jos a acestora este 
întinsă în jos, prin bucăţi de plumb. O asemenea mreajă nu poate fi lansată în apă şi nici menţinută la adânc de o singură persoană, fiind pliată în spatele bărcii, pe o platformă. Pe măsură ce barca avansează spre adânc, mreaja este lăsată încet spre fundul apei. După ce mreaja a fost lansată la apă, barca se va întoarce în direcţia din care a venit, iar pescarii, în timp ce vâslesc, lovesc apa cu vâsla ca să sperie peştii care se găsesc la suprafaţă. Aceştia se afundă, pătrund prin ochiurile mai largi ale mrejelor exterioare, dar sunt opriţi de mreaja cu ochiurile mai mici. Căutând să se întoarcă, peştii îşi prind aripioarele în ochiurile mrejelor, cei mici în ochiurile mici, cei mari, în ochiurile mari. Când mreaja s-a umplut de peşte, părţile exterioare se pliază spre interior, iar plutele de deasupra se afundă. Acesta era semnul, pentru pescari, de închidere a mrejei, de scoatere a ei la suprafaţă şi de punere în barcă. Se dovedea o muncă deloc uşoară! De aceea, Simon semnalează Mântuitorului, că îi poate supune pe pescari la o muncă inutilă, după ce, în condiţii favorabile, de noapte, munciseră şi nu prinseseră nimic.
În acelaşi timp, se supune reverenţios solicitării lui Iisus, căruia nu i se adresează cu apelativul «Stăpâne», iar aceasta ne arată că, în Capernaum, Mântuitorul nu era un simplu cetăţean sau un dascăl de circumstanță, dotat cu darul facerii de minuni, găzduit de o anumită persoană, ci era recunoscut ca Om cu autoritate deosebită, fiind tratat ca atare.
Iisus către Simon: “Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”
În esență, corabia este Biserica, deoarece, numai în Biserică, noi putem face multe lucruri mari şi minunate. Vedem cu ochiul minții, că viaţa noastră pământească se aseamănă cu o mare învolburată, plină de valuri şi de tot felul de primejdii care ne pândesc la tot pasul! Întotdeauna, avem mare nevoie de corabie, adică de Biserică, unde este prezent mereu Dumnezeu şi de unde primim mult ajutor.
Evanghelia din Duminica aceasta ne arată cu prisosință că Mântuitorul Hristos este în acelaşi timp şi «Marele Pescar», dar şi «Marele Pește». Dumnezeu înseamnă ascultarea noastră pentru Împărăția Cerurilor, iar Domnul nostru Iisus Hristos ne pescuieşte din această mare a vieţii învolburate, ne scoate din întunericul deznădejdii, din fundul apelor tulburi care ne osândesc din cauza patimilor noastre trupeşti şi sufleteşti. La rândul Său, Mântuitorul i-a numit pe Sfinții Apostoli «pescari» de oameni, adică slujitori, ca ei să salveze de la naufragiu, de la moarte, atâtea suflete care se pierd în apele păcatului.
Se știe că de la începutul creştinismului, sigla religiei creştine era peștele, iar termenul grecesc pentru «pește» (ihtys) a fost considerat o mărturie codată a credinţei hristologice, deoarece fiecare literă corespundea unei denumiri a Mântuitorului Hristos. În acest fel, se arată că litera «i» este prescurtarea lui «Iisus»; litera «h» vine de la «Hristos», literele «th» înseamnă «Dumnezeu» iar «y» se traduce «Fiul». Așadar, cuvântul «pește» în limba greacă înseamnă: «Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu»! Deci, nu întâmplător, noi întâlnim des peştele în Evanghelie, pentru că în ziua Învierii Sale din morţi, de Paşte, Mântuitorul Iisus Hristos, împreună cu apostolii mănâncă peşte fript, adică, ucenicii se împărtăşesc chiar cu Dumnezeu!
«Pedagogia misiunii» întru Slava Lui Dumnezeu
Dar, pare firesc să ne punem întrebarea: oare, ce i-a determinat pe aceşti oameni să-şi părăsească ocupația prin care își agoniseau cele trebuitoare vieții și să lase departe familiile lor, ca să-L urmeze pe Domnul Iisus? Hotărârea lor de a-L urma pe Iisus este îndătinată de nepătrunsa şi nebiruita putere a dumnezeiescului Har, fără de tăgadă, dar mai ales credem că este pilda vieţii Sale curate şi sfinte, virtutea smereniei care nu se dezminte pe sine! Se cunoaște faptul că în decursul veacurilor, mulţi au propovăduit învăţături înalte pe care nu le-au urmat întrutotul, pe când Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit tot ceea ce a învăţat prin moștenire dumnezeiască. Asemenea pescarilor din Evanghelia Duminicii acesteia, Pilda Vieţii neprihănite a Mântuitorului Iisus Hristos ni se dezvăluie ca o carte deschisă în faţa noastră, fiindcă El este lumină pentru noi, după nopţi lungi «de pescuit» în deşertăciunile acestei lumi secularizate și contorsionate în care ne amăgim că trăim! Pentru smerenia lui Simon Petru şi a celorlalţi pescari, vedem că Harul Lui Dumnezeu a coborât peste ei şi au devenit, în cele din urmă, pescari de oameni, adică Apostoli. În esență, putem spune că Pescuirea minunată şi chemarea primilor ucenici constituie o Evanghelie ecleziologică prin excelență, mai ales că întâmplarea se petrece la începutul vieţii publice a Domnului şi nu este raportată decât de Sfântul Evanghelist Luca, iar Sfântul Ev. Matei (4, 18-22) şi Sfântul Ev.Marcu (1, 16-20) istorisesc, prin cuvântul lor, chemarea primilor ucenici, dar fără pescuirea minunată. Este interesant de observat că o minune asemănătoare este relatată de către Sfântul Evanghelist Ioan, după Învierea Lui Hristos, iar în cele două cazuri, Petru joacă un rol central. De fapt, Domnul a început să predice încă din primele momente ale misiunii Sale pământeşti şi va vorbi fără încetare despre aceasta, timp de trei ani, până la Patima Sa, pentru că este Cuvântul Lui Dumnezeu, Logosul, Cel care exprimă cugetele Tatălui, şi pentru că a fost trimis de Tatăl Său pentru a «binevesti Împărăţia Cerurilor» și pentru a propovădui ascultarea pentru Împărăția Cerurilor! Ceea ce spune e atât de nou şi are atâta putere, mai ales atunci când vorbeşte ca Om, în puterea Duhului, că toţi sunt uimiţi de învăţăturile Lui. De aceea, vedem că mulţimile Îl urmează şi Îl ascultă cu admiraţie! Aşa este şi acum, deoarece Domnul este pe malul lacului Ghenizaret, iar «mulţimea se aduna în jurul Său ca să asculte cuvântul Lui Dumnezeu», când apare deodată elementul care declanşează minunea, deci, nada care va îngădui Lui Hristos «prinderea» primilor Săi patru ucenici, ca într-o secvență care ilustrează minunat pedagogia divină pe care am putea-o intitula «Pedagogia misiunii» întru Slava Lui Dumnezeu!
Profesor, Vasile GOGONEA
