La începutul anului 1939 relațiile dintre Germania și Polonia s-au înrăutățit simțitor. În zorii zilei de 21 august, Stalin a fost informat de Hitler că Germania va declara război Poloniei, că este de acord cu protocolul cerut de sovietici, dar că va trebui ca von Ribbentrop, ministrul de Externe să fie primit la Moscova pe 22, sau cel mai târziu pe 23 august. În aceeași zi, Stalin acceptă și astfel, la 23 august 1939, Germania nazistă și U.R.S.S. anunțau semnarea unui pact de neagresiune, Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat de către cei doi miniștri de externe, în prezența lui Stalin, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler. Chiar dacă Rusia bolșevică întreținuse multă vreme relații privilegiate cu Germania anilor 1920, acest lucru i-a surprins pe majoritatea observatorilor, căci opoziția ideologică dintre nazism și comunismul sovietic părea ireductibilă. Alianța dintre cei doi mari dictatori totalitari, Hitler și Stalin, urma să aibă consecințe nefaste, vizibile și astăzi în Europa.
Pactul de neagresiune, avea și un faimos protocol secret. Primul punct al acestuia privea regiunea Balticii: „În eventualitatea unei amenajări teritoriale și politicii efectuate în zona statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania), frontiera de nord a Lituaniei va constitui limita sferelor de influență ale Germaniei și Uniunii Sovietice” (NRS, 1948). Prin urmare, celelalte trei state aveau să-i revină lui Stalin. Al doilea punct privea Polonia: „În eventualitatea unei reamenajări teritoriale și politice a teritoriilor aparținând statului polonez, sferele de influență ale Germaniei și Uniunii Sovietice vor fi delimitate aproximativ de linia râurilor Narev, Vistula și San. În funcție de evoluțiile politice ulterioare, se va vedea dacă interesele celor două țări implică păstrarea unui stat polonez independent, precum și eventualul contur ale granițelor acestuia. În orice caz, această problemă va fi rezolvată în urma unui acord amical” (NRS, 1948). Astfel era parafată, în doar două rânduri, o nouă împărțire a Poloniei. Ultimul punct al protocolului sublinia interesul Uniunii Sovietice pentru Basarabia, provincia estică a României, și dezinteresul politic al Germaniei cu privire la Europa de Sud-Est.
În timp ce această răsturnare de situație provoacă stupefacția cancelariilor europene, la 1 septembrie 1939 Germania ataca Polonia, declanșând automat cel de-Al Doilea Război Mondial, urmată de cea a Armatei Roșii în data de 17 septembrie. Aceasta fusese oare dorința lui Stalin atunci când a ordonat semnarea pactului Ribbentrop-Molotov?
România și-a declarat neutralitatea, dar a găzduit mii de refugiați polonezi, printre care, foarte mulți erau soldați și ofițeri, care ulterior, în mare parte, au emigrat în Marea Britanie și alte state vestice.
La sfârșitul lunii iunie 1940, operațiile militare se extind și asupra României, când Armata Roșie, în acord cu Germania nazistă prin Pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, revendică Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herței (ultimele două teritorii nefiind parte a protocolului secret din 23 august 1939).
La 26 iunie 1940, la ora 22.00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-a prezentat ministrului plenipotențiar al României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică. Reprezentantul României a fost invitat la sediul Comisariatului Afacerilor Străine, unde, fără nici o explicație, i-a fost înmânată nota ultimativă adresată României. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul. Din cauza presiunilor conjugate ruso-germane venite de la Moscova și de la Berlin, administrația și armata română s-au retras pentru a evita războiul.
Mențiunea din ultimatumul sovietic adresat României, potrivit căruia Basarabia ar fi locuită în majoritate de ucraineni avea menirea să inducă în eroare opinia publică mondială și totodată a anticipat cedarea unei părți însemnate a sudului și nordului Basarabiei către RSS Ucraineană. În realitate, URSS avea nevoie de Basarabia pentru a obține accesul la gurile Dunării și pentru a securiza Odesa, cel mai mare port sovietic la Marea Neagră (oarecum similar cu războiul Moscovei împotriva Finlandei a cărui scop minimal a fost asigurarea securității orașului Leningrad). Amenințat de pericolul dispariției ca stat, guvernul de la București a fost nevoit să accepte evacuarea Basarabiei și Nordului Bucovinei. În numai o zi, ce se putea face?.
La 28 iunie 1940 începea „Operația de eliberare a Basarabiei” la care a participat aproape întreg efectivul districtelor militare Kiev şi Odesa, adică 32 divizii de infanterie, 2 divizii de infanterie motorizată, 6 divizii de cavalerie, 11 brigăzi de tancuri, 3 brigăzi de avioane, 16 regimente de artilerie grea şi alte unități auxiliare. Moscova a încercat să acrediteze oficial ideea că intrarea trupelor sale în provinciile estice ale României era determinată de nevoia „reunirii poporului moldovenesc într-un stat sovietic unic”.
În noaptea spre 28 iunie a fost creat un comitet revoluționar provizoriu din Basarabia, al cărui președinte a fost ales ucraineanul S. D. Burlacenko, președintele comitetului regional al Partidului Comunist din România. În ciuda acestui fapt, autoritățile sovietice nu au recunoscut meritele ilegaliștilor basarabeni și au extins prerogativele instituțiilor din RASS Moldovenească asupra Basarabiei. În ziua de 28 a urmat o adunare solemnă de „bun venit” cu pâine şi sare. Primul care a luat cuvântul a fost mareșalul Uniunii Sovietice, D.K. Timoșenko, originar din Basarabia, ceea ce avea o importanță simbolică deosebită – biografia sa fiind tradusă în română și difuzată gratis într-un tiraj de 270 000 exemplare. Șeful paradei militare a fost G. K. Jukov, comandantul Grupului „Sud” al Armatei Roșii. Altă paradă militară, de data aceasta de mari proporții, cu tancuri și altă tehnică militară sovietică a avut loc pe 4 iulie 1940. În 2 august 1940, Sovietul Suprem al URSS a adoptat legea despre crearea RSS Moldovenească, cu statut de republică unională, dar care îngloba doar aproximativ trei sferturi din teritoriul anexat de la România și doar 6 din cele 13 raioane ale fostei RASS Moldovenești. Astfel România pierdea o parte din teritoriul ei național.
Ocupația sovietică avea să fie întreruptă, pentru scurtă vreme, în 1941, după ce România alături de Germania, a declanșat operațiunile militare de eliberare a teritoriilor ocupate de URSS ca parte a Operațiunii Barbarossa, dar teritoriile au fost în cele din urmă ocupate din nou de sovietici în 1944. După destrămarea URSS, la 26 decembrie 1991, RSS Moldovenească s-a transformat în Republica Moldova, care și-a declarat independența la 27 august 1991. Oare cât va mai dura până ce Republica Moldova se va alipii patriei mame, România? Și în ce fel?
A consemnat, Lt. col. (r.) Gheorghe BUȘE, A.N.C.E. „R.M.” Gorj
