l. Riscul de derapaj de la democraţie prin încurajarea şi pregătirea votului forţat, imperativ.
În 14.08. la Motru s-a simulat o consultare a delegaţilor, printr-un aşa-zis vot secret, prin reprezentanţi, câte o singură persoană exprimând între 2 şi 7 voturi. Ulterior s-a acreditat ideea că 37 de delegaţi din zonă sunt obligaţi să ţină seama de această consultare.
Îi rog pe colegii noştri să voteze liber, pe baza convingerilor proprii şi nu cum le cer unii primari, viceprimari sau preşedinţi de organizaţii. Eu nu voi impune un punct de vedere comun colegilor de la organizaţia Turcineşti, unde sunt viceprimar şi preşedinte de organizaţie.
2.Inexistenţa dezbaterilor pe teme care preocupă organizaţiile locale.
În perioada rămasă de campanie le propun contracandidaţilor să discutăm cel puţin despre: unde trebuie să ajungă organizaţia, cum ne atingem obiectivele fixate, în ce fel ne protejăm membrii de partid discriminaţi sau supuşi presiunilor de tot felul, cum facem descentralizarea puterii, cum pot fi sprijinite sau cum pot colabora între ele organizaţiile locale.
3. Atacuri la persoană între candidaţi cu implicaţii negative asupra imaginii partidului.
Surprinzător, eu am fost atacat chiar înainte de a-mi depune candidatura dar consider că din atacul murdar putem da „notă” atacatorului şi nu celui atacat.
4.Riscul ca decizii importante să se ia în exteriorul şi în interese străine organizaţiei, datorită implicării pe faţă a reprezentanţilor PD-L în campania unuia dintre candidaţi.
Dian Popescu nu a clarificat situaţia privind campania în zona Rovinari alături de primarul PD-L, Dorin Filip. Totodată asupra delegaţilor la Conferinţă se exercită presiuni pentru a vota cu Dian Popescu prin intermediul unor conducători ai activităţii din minerit şi energie.
5.Încercarea de a atrage susţinători prin înşelătorie.
Contracandidaţii mei vorbesc despre echipele cu care ar vrea ei să conducă partidul, promiţând, pentru a fi susţinuţi, funcţii în partid, unele ca prim-vicepreşedinte neexistând în statut. De fapt nici o funcţie în biroul judeţean nu se poate, statutar, oferi de către preşedinte ci se obţine în Conferinţa Judeţeană în ordinea numărului de voturi. Din acest motiv eu nu atrag şi nu propun o echipă cu care să conduc partidul, am doar o echipă de campanie şi voi lucra în birou cu toţi acei membrii aleşi de Conferinţă, indiferent pe cine susţin ei la funcţia de preşedinte. Nu-mi doresc în birou un grup de membrii loiali preşedintelui, ci asocierea într-o structură performantă a celor mai bune competenţe pe domeniile de acţiune ale organizaţiei.
6.Faptul că eu şi alţi colegi de partid nu ne-am văzut reprezentaţi de cei înscrişi în competiţia pentru preşedinte, până acum.
7.Credinţa că putem oferi soluţii problemelor cu care se confruntă organizaţiile.
Programul meu politic se clădeşte pe trei piloni: organizare, comunicare, finanţare şi porneşte de la următoarele premise: nu ne aflăm într-o abundenţă de resurse, îndeosebi umane, ca să ne permitem să le risipim prin exclusivism; vom duce organizaţia la media pe ţară proiectând riguros şi în detaliu atingerea acestui obiectiv; în acest proiect vom defini clar relaţiile dintre organizaţiile locale şi conducerea judeţeană; organizarea activităţilor va urmări o structură matriceală; se vor crea colective specializate pe componentele vieţii economico-sociale din judeţ; generarea unui nivel de presiune publică pentru a cenzura eficient acţiuni abuzive ale puterii; asistenţa juridică şi profesională pentru aleşii noştri; preocupare pentru diversificarea formulelor de finanţare; o comunicare eficientă, cu mesaje clare, realizată de cei mai competenţi membrii pe domeniul în discuţie.
DUMITRU MODREA
Candidat la funcţia de preşedinte al Organizaţiei Teritoriale Gorj a PNL