600 de petiţii, pe birourile inspectorilor ITM Gorj

905

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a prezentat, săptămâna trecută, raportul de activitate al instituţiei pe anul trecut. Conform raportului, în ceea ce priveşte interacţiunea directă cu cetăţenii şi problemele pe care aceştia le-au reclamat în raporturile de muncă, trebuie menţionat că la ITM Gorj, în 2018, au fost înregistrate 600 de petiţii, din care 308 au vizat aspecte din domeniul relaţiilor de muncă, 22 din cel al securităţii şi sănătăţii în muncă, restul de 270 fiind sesizări privitoare la ambele domenii, sau altele decât cele menţionate. Din cele 600 de petiţii, inspectorii de muncă au soluţionat 444 prin răspuns, majoritatea dintre acestea necesitând efectuarea de controale; 96 au fost redirecţionate spre instituţii publice cu atribuţii în rezolvarea acestora, iar 60 au fost clasate fiind anonime sau pentru că instituţia a răspuns deja la o sesizare identică venită de la aceeaşi persoană. De asemenea, inspectorii de muncă, cu atribuţii pe acest segment de activitate a instituţiei, au primit cereri cu privire la înregistrarea a 99 de contracte colective de muncă şi 58 de acte adiţionale la cele deja în vigoare. Dintre acestea, în nouă cazuri s-a refuzat înregistrarea, şapte fiind acceptate ulterior, după completarea dosarelor depuse la ITM Gorj. La sfârşitul lunii decembrie 2018, la nivelul judeţului, erau active 199 de contracte colective de muncă.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here