454 de absolvenți de gimnaziu au optat ca, începând din acest an școlar, să fie elevi ai școlilor profesionale din județul Gorj. Cele mai solicitate calificări au fost cea de tinichigiu vopsitor auto, mecanic auto sau mecanic utilaje și instalații în industrie.
Pentru anul școlar 2016-2017, admiterea în învățămâtul profesional cu durata de 3 ani s-a realizat în trei etape. Prima s-a desfășurat în perioada 13 iunie – 20 iulie, cea de-a doua în perioada 16 – 31 august, iar cea de-a treia în perioada 1 – 7 septembrie. În prima etapă, absolvenții de gimnaziu au putut opta pentru oricare dintre calificările profesionale pentru care există ofertă şi la oricare dintre şcolile care oferă învăţământ profesional, în cea de-a doua au trebuit să aleagă dintre calificările profesionale oferite de şcolile unde au rămas locuri neocupate în urma primei etape, iar cea de-a treia etapă a fost destinată candidaților care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizați în etapele anterioare, nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau și-au încheiat situația școlară după finalizarea etapelor anterioare. În cele trei etape, în școlile profesionale din județul Gorj au fost admiși, în total, 454 de elevi. Aceștia au optat pentru calificări precum: bucătar (17), comerciant vânzător (13), electronist aparate și echipamente (12), frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (15), instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze (23), lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic (35), lucrător hotelier (23), mecanic auto (49), mecanic utilaje și instalații în industrie (45), operator cazane, turbine cu aburi, instalații auxiliare și de termoficare (28), operator la extracția, tratarea, transportul și distribuția gazelor (15), operator sonde (15), ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație (24), strungar (14), sudor (33) și tinichigiu vopsitor auto (93). În ceea ce privește unitățile de învățământ pentru care au optat elevii, acestea sunt: Liceul Tehnologic Baia de Fier (30), Liceul Tehnologic Turburea (28), Liceul Tehnologic Roșia Jiu (13), Colegiul Tehnic Mătăsari (21), Liceul Tehnologic Bustuchin (23), Liceul Tehnologic Stoina (24), Liceul Teoretic Novaci (23), Liceul Tehnologic Țicleni (30), Liceul Tehnologic Turceni (35), Colegiul Tehnic Motru (33), Colegiul ”Mihai Viteazul” Bumbești Jiu (20), Colegiul ”Gheorghe Tătărescu” Rovinari (26), Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu (43), Colegiul Auto ”Traian Vuia” Târgu-Jiu (30), Colegiul Tehnic ”Henri Coandă” Târgu-Jiu (58) și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (17). Învățământul profesional cu durata de 3 ani se desfășoară după clasa a VIII-a și cuprinde clasele a IX-a, a X-a, și a XI-a. În primul an de organizare, pregătirea teoretică reprezintă aproximativ 80% în ansamblul formării oferite, în timp ce pregătirea teoretică de specialitate și pregătirea practică vor reprezenta 20%. În al doilea an de învăţământ profesional, ponderea pregătirii teoretice va scădea la aproape 40% din totalul orelor, în timp ce accentul se va pune în şi mai mare măsură pe pregătirea practică, cu o pondere de circa 60%. În anul al treilea de învăţământ profesional se va aloca de asemenea mai mult timp pregătirii practice, aproximativ 72% din totalul formării și pregătirea teoretică va avea o pondere de aproximativ 28%. Finalitatea programului constă în dobândirea unui certificat de calificare profesională cu care absolvenții se pot angaja imediat după terminarea studiilor, în România sau în oricare altă țară din Uniunea Europeană. De asemenea, în urma finalizării programului, aceștia dobândesc certificatul de absolvire a învăţământului obligatoriu, certificat care le permite să continue studiile în învăţământul liceal (din clasa a XI-a), unde există locuri disponibile în clase de liceu. Pot opta pentru înscrierea în învăţământul profesional: elevii care promovează clasa a VIII-a în anul curent, absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare anului școlar în curs, dar și elevii din învăţământul special care finalizează învăţământul secundar inferior, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
Roxana Lupu