35 de ani de la asasinarea lui Pompiliu Marcea (IV)

1051

În continuare prezint dovezi indubitabile, unele spuse în premieră, care atestă asasinarea lui Pompiliu Marcea, acesta devenind o țintă, o persoană incomodă.
1.Familia, în absenţa unor acte medicale constatatoare, nu a crezut niciun moment și nu a fost convinsă că moartea scriitorului a survenit din cauze naturale, mai ales că o succesiune de evenimente şi fapte pe care le voi preciza în continuare, s-au petrecut pe fondul privării familiei de dreptul de a organiza ritualul şi ceremonia de înmormântare, măsură specifică sistemului politic al vremii, atunci când subiectul unui eveniment tragic era o personalitate. Astfel s-a anunţat în presa scrisă, în data de 28 martie 1985, că înmormântarea are loc pe data de 31 martie la ora 13.00, iar a doua zi (vineri) s-a revenit verbal şi s-a anunţat că înmormântarea nu mai are loc duminică 31 martie, ci sâmbătă pe data de 30 martie la ora 13.00, pentru ca, în final, să se plece de la Muzeul Literaturii Române, unde a fost depus sicriul, spre cimitirul Bellu, în jurul orei 10.00, astfel încât participanții să fie cât mai puțini sau deloc; nimeni din familie nu a participat la ritualul băii creştineşti şi îmbrăcării, hainele necesare fiind cerute familiei de persoane necunoscute. În nopţile premergătoare înmormântării, membrilor familiei nu li s-a permis să participe la priveghi; inexistenţa unui certificat medico-legal constatator al morţii, eliberarea certificatului de deces în copie, şi nu în original; anunţarea directă în acele zile adusă soţiei scriitorului potrivit căreia orice demers de aflare a adevărului despre moartea scriitorului se poate solda cu consecinţe tragice asupra familiei; la 5 ani de la survenirea decesului, în data de 6 ianuarie 1990, de Sfânta sărbătoare de Bobotează, soţiei scriitorului i s-au predat o parte din obiectele personale pe care Pompiliu Marcea le-a avut asupra lui în ziua decesului. Scriitorul însuşi ne-a spus că este ameninţat cu moartea prin diverse mijloace: pe stradă, telefonic, în mijloacele de transport sau în scris prin folosirea de bilete. Şi atunci cum să nu îţi pui întrebarea dacă nu a fost o moarte provocată de anumite forţe, să le spunem oculte.
2.La câteva luni după moartea lui Pompiliu Marcea, aflâdu-se în cabinetul domnului Petre Enache, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, vicepreședinte al Consiliului de Stat, poetul și publicistul Nicolae Dragoş, fost redactor șef la revista „Luceafărul” și redactor-șef adjunct la ziarul „Scânteia” la vremea respectivă, publică un articol intitulat „Echilibru și curaj” în revista „Brâncuși” anul I, No.2 din data de 21 mai 1995: „ …Vestea sfârşitului său tragic a căzut ca un trăsnet. Copacul cu rădăcinile ferm implântate în pământul ce nu-i era potrivnic fusese înfrânt de vrăjmăşiile vremilor. Când, mai târziu, după un telefon al soţiei sale, m-am considerat dator să intervin pentru a determina depăşirea inerţiilor unei edituri, aflându-mă în acest scop în cabinetul lui Petre Enache, om simplu, dar de bună credinţă, care-l preţuise ca profesor, evocându-l, am spus: „Cum a murit şi profesorul Marcea!”. Am fost privit insistent, apoi interlocutorul a adăugat: „Cum a murit? N-a murit, l-au omorât”. „Cine?”, am întrebat surprins. „Cine”, s-a întrebat şi s-a închis în sine. Poate nu era sigur pe ceea ce credea a ști. Or, poate n-a voit să mă implice prin confesiune, într-o întâmplare pe care, știind-o, cineva ar fi fost interesat să nu se știe că a știut-o. Nu peste multă vreme aceeași stranie îmbolnăvire nu l-a ocolit nici pe unul din cei care sprijinise, de fapt, fără echivoc, atitudinile curajoase prin care Pompiliu Marcea a adăugat dimensiuni de echilibru operei sale și pe aceea a curajului și demnității spirituale. Poate, peste timp, misterul unui apus de viață ce nu trebuia să se întâmple atât de devreme se va dezlega. Ne rămâne nouă însă să lămurim, fiecare după putințele ce le avem, semnificațiile unei vieți, ale unei opere, ale unui destin exemplare. Este cel mai potrivit omagiu pe care-l putem aduce celui care a fost, este și va fi istoricul și criticul literar de vocație, profesorul de aleasă ținută morală și profesională Pompiliu Marcea”.
Nu la mult timp după aceea Petre Enache a fost găsit mort în baie, plin de sânge.
3. Fănuş Neagu scriitor, membru al Academiei Române trimite în data de 11 martie 1995, la 10 ani de la moartea scriitorului un articol intitulat ,,Profesorul”, care este publicat în Revista ,,P. Marcea” nr.1 din 27 martie 1995, editată de Direcția pentru Cultură-Gorj cu ocazia comemorării a 10 ani de la moartea scriitorului și a Simpozionului Național ,,Pompiliu Marcea” din luna martie 1995 ce are următorul conținut: ,,Mi-a fost un bun prieten. Ne întâlneam rar şi totdeauna bucuroşi . Ne respectam. Moartea lui stranie mă nelinişteşte şi acum – a fost o moarte naturală sau una comandată? Înclin spre a doua formulă a frazei. Profesorul Marcea era un om de o cultură rară, de o înţelegere perfectă şi de o iubire fără de seamă pentru Eminescu şi neamul românesc. Nu vreau să cred – şi mă bântuie îndoiala – că Profesorul a fost înjunghiat de duşmanii celui mai mare poet al nostru. Profesorul Marcea este prezent mereu în neliniştile mele. Va trebui să sădesc un brad în amintirea lui. Şi o voi face. Cu dragoste, cu uimire şi bunăvoinţă”.
4. În anul 2003 am stat de vorbă cu domnul acad. Dumitru Radu Popescu – membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, fost Președinte al Uniunii Scriitorilor din România, prezent la Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Aghezi” de la Târgu-Jiu, festival care şi-a început lucrările la Colegiul Naţional ,,Spiru Haret”, în Amfiteatrul ,,Pompiliu Marcea” care mi-a spus: „În anul 1982, când acad. Şerban Cioculescu împlinea 80 de ani Academia Română împreună cu Uniunea Scriitorilor din România l-au omagiat cu prilejul zilei de naștere la care, printre alţii, a fost invitat şi a vorbit Pompiliu Marcea. Șerban Cioculescu la vremea respectivă îl considera cel mai mare critic literar al țării. L-am cunoscut foarte bine pe Pompilică, mi-a fost un apropiat, mi-a fost prieten şi l-am apreciat foarte mult pentru ceea ce a făcut pentru cultura românească. Am admirat la el curajul, inteligenţa neobişnuită, vastele cunoştinţe culturale ce insuflau o adevărată teamă colegilor de breaslă să abordeze anumite teme literare dacă nu erau foarte bine pregătiţi. Pompilică s-a implicat foarte mult în readucerea la catedră a lui Şerban Cioculescu, care fusese dat afară de comunişti, datorită convingerilor sale. La fel a făcut şi cu Vladimir Streinu, după ce acesta a ieşit din închisoarea politică, ba chiar l-a recomandat pentru funcţia de director al Editurii Univers, funcție pe care și el o daeținuse. Referitor la moartea lui Pompilică, nu pot să-ți spun decât că, am fost chemat de N. Ceaușescu împreună cu Petre Enache și ne-a spus să găsim un scriitor care să dea o replică la articolul apărut în revista rusească „Literaturnaia Gazeta”. Am invitat, pe rând mai mulți scriitori, dar nu dau nume, că îmi este frică și acum, care au spus că nu cunosc cazul, că sunt bolnavi etc. Numai Pompilică a spus că știe despre ce este vorba și poate da un răspuns argumentat, ferm, pe măsura atacului lansat în articolul apărut în revista rusească. Replica a fost dată în revista „România literară”. Despre moartea lui pot să spun doar că, „a fost omorât”. Unchiul meu ne-a spus la acea vreme de întâlnirea lui cu șeful statului și cu cei doi înalți demnitari. S-a bucurat că în memoria lui Pompiliu Marcea i s-a dat denumirea amfiteatrului şi a fost montată o placă memorială.
Pompiliu Marcea a intervenit şi în sprijinul lui Eugen Simion prin anul 1975, când acesta era în atenţia celor de la ,,centru” pentru a-l ancheta în privinţa unei cărţi.
5. În anul 2015 am participat la Festivalul Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului”, ce s-a desfășurat la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu unde a fost prezent, făcând parte din juriu, și domnul George Stanca ziarist și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Spre sfârșitul programului s-a pus o ploaie torențială și ne-am adăpostit unii pe scenă, alții prin birouri. Întâmplarea a făcut ca eu să stau în prejma lui George Stanca. În discuțiile purtate, m-am prezentat și am spus că sunt nepotul lui Pompiliu Marcea. Atunci l-am întrebat ,,Ce s-a auzit, ce se știa la vremea respectivă în tagma scriitorilor despre moartea tragică a unchiului meu?”. După trecerea a 30 de ani de la moartea scriitorului acesta mi-a răspuns surprinzător de repede, imediat, fără să stea să se gândească o clipă „l-a omorât KGB-ul”.
6. În revista săptămânală „Flacăra” lui Adrian Păunescu, Anul XIX, Nr. 41-42 (919-920), 1-7 noiembrie 2019, apare interviul ,,Proeminențe ale timpului istoric individual” luat de ziaristul oltean Dan Lupescu domnului Dumitru Popescu – Dumnezeu, fost Secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central, Rector al Academiei ,,Ștefan Gheorghiu”, care îi pune următoarea întrebare:
„- Ce știți despre moartea subită a lui Petre Enache, în ajunul sau în ziua întâi a Congresului Culturii?
– Din câte știu, Petre Enache s-a sinucis, secționându-și beregata cu briciul de bărbierit. Petre Enache suferea de o afecțiune nevrotică avansată, agravată după asasinarea lui Pompiliu Marcea, criticul ce dăduse replică fulminantului atac al revistei Literaturnaia Gazeta la adresa trilogiei mele Pumnul și Palma. Omul se simțea prins în vizorul unor servicii secrete și susținea chiar că este agresat. Pe acest fond, orice zguduire, într-o funcție supusă și așa șocurilor, avea repercusiuni disproporționate”.
Familia, neamurile, prietenii etc. nu au putut fi induse în eroare la vremea respectivă privind dispariția tragică a scriitorului. Iată că cea mai credibilă dovadă, dacă mai era cazul, a adevărului decesului de care familia a fost sigură din primele momente, se confirmă, vine după aproape 35 de ani și de la un fost demnitar cu o funcție politică deținută la cel mai înalt nivel în statul român, la vremea respectivă, adevărul ieșind la suprafață ca uleiul deasupra apei.
Pompiliu Marcea a fost înmormântat pe data de 30 martie 1985 cu un sobor de preoți în frunte cu părintele Galeriu, în București, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în liniște și pace, lumina fără de sfârșit să-i strălucească!
Veșnică pomenire!
Ion Marcea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here