22:50 – 18 vârstnici, coborâţi forţat din microbuzul şcolar la Câmpu Mare!

283

18 pensionari care se aflau în microbuzul şcolar al autorităţilor din Târgu-Cărbuneşti au fost opriţi în această dimineaţă de Poliţia Rutieră şi de cei de la Autoritatea Rutieră Română Gorj, în zona Câmpu Mare.

Pensionarii trimişi de autorităţile locale trebuiau să ajungă din localitatea de domiciliu, la Vâlcea, pentru o excursie sponsorizată, dar, oferită de Primăria Târgu-Cărbuneşti. Vârstnicii au fost coborâţi din mijlocul de transport, de agenţii de poliţie, iar maşinii, sau mai precis microbuzului şcolar, i s-au luat numerele de înmatriculare. Bătrânii au rămas în stradă până când reprezentanţii Primăriei Târgu-Cărbuneşti nu au trimis maşinile personale ale salariaţilor să îi ia pe aceştia de lângă microbuzul galben. Vârstnicii şi-au continuat excursia, în timp ce autorităţile locale din Cărbuneşti au primit o amendă în valoare de 80 de milioane de lei vechi. Primarul Mihai Mazilu consideră că împotriva sa s-ar fi făcut o sesizare, care a determinat şi controlul respectiv în trafic. Mazilu susţine că nu ar fi făcut demersul său în scop electoral, folosindu-i pe cei 18, dar deja a fost taxat ca atare. Primarul menţionează că nu vede nimic greşit în utilizarea microbuzului pentru efectuarea unui astfel de transport, chiar dacă vineri elevii au trebuit să ajungă la şcoală. Edilul menţionează că va contesta amenda.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here