200 de salariați ai CEO din Motru au oprit lucrul! Directorul Antonie, huiduit la cariera Roșiuța după alarmarea lui David

718

O sută de angajați de la Cariera Roșiuța, care prestează în atelierul mecanic, electric și la vulcanizări au refuzat, miercuri dimineață, să intre în schimb, după ce cu o zi în urmă directorul unității Constantin David i-a anunțat că serviciile lor vor forma viitoarea mentenanță. Oamenii alarmați au cerut venirea, de urgență, a unui reprezentant din Directorat la această unitate minieră, pentru explicații, asta în timp ce și salariații de la Cariera Lupoaia au fost solidari și au întrerupt și ei lucrul. Directorul Direcției Miniere și conducerea EMC Motru s-au prezentat, de urgență, la cele două cariere, Antonie fiind huiduit la Roșiuța, în timp ce la Lupoaia i s-au cerut explicații pe un ton moderat.

Marți dimineața, directorul David de la Roșiuța le-a comunicat angajaților unității, în sala de apel, că cele trei sectoare vor forma mentenanța, lucru care nu va mai putea fi stopat fiind deja realizat. Salariații s-au supărat când au auzit vorbele directorului și au discutat să întrerupă a doua zi lucrul și să cheme responsabilii CEO la discuții. Cele stabilite marți s-au și pus în practică, ieri dimineață, când 100 de salariați de la Roșiuța, urmați apoi de încă o sută de la Lupoaia, au întrerupt lucrul, așteptându-l pe directorul Antonie pentru explicații.
La Roșiuța și apoi la Lupoaia au ajuns imediat Antonie, Dobrițanu și Dafinoiu, echipa fiind huiduită la Roșiuța. Cei trei le-au explicat oamenilor că nu vor aplica reorganizarea spusă de directorul David, ci o alta, pe parte mecanică, electrică și vulcanizări. Angajații au înțeles și au reînceput lucrul în jurul orei 10.00.

Încercări de intimidare
La Lupoaia angajații au fost mult mai înțelegători, aceștia au discutat cu reprezentanții Direcției Miniere și ai EMC Motru mult mai deschis, în prezența liderului de sindicat Nicu Bunoaica. Și aici, angajaților li s-a explicat și promis că mentenanța nu se va face, ci o reorganizare aprobată deja de directorul general și de Directoratul CEO, care există la EMC Motru, dar nu a fost pusă în aplicare.
“Conflictul de muncă de la Lupoaia a fost inițiat spontan și asta urmare a declarațiilor aiuristice ale directorului David, căruia nu-i pasă deloc de angajați. Sunt curios, dacă cei puși pe drumuri vor lua o măsură cu acesta, toți confirmând că nu există o decizie pentru formarea mentenanței, ci doar discuții. La Lupoaia a fost un demers de solidaritate cu cei de la Roșiuța, oamenii fiind în aceeași situație în ambele unități. Directorul Vulpe însă a încercat să împingă oamenii înapoi la lucru, cerând pontajele salariaților aflați în protest și încercând chiar o formă de intimidare a mea pentru că îi susțineam pe protestatari. S-a lămurit că protestatarii erau în sindicatul meu și ne-a lăsat în pace”, a declarat Nicu Bunoaica, liderul de la Lupoaia.
La Lupoaia s-a reluat lucrul după ora 10.00, deși o echipă a făcut o intervenție în timpul protestului, oamenii arătând că le pasă de soarta acestei unități.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.