1929 – NOILE DRAPELE ALE OȘTIRII ROMÂNE

406

Dacă drapelul creștinilor, în primul rând, este SFÂNTA CRUCE, sub care Mântuitorul a biruit moartea pe Golgota și ne-a dat învierea, tot așa și sub drapelul românesc, mulți dintre înaintașii noștri au murit pentru credință și pentru țară. Numeroși eroi au murit cu tricolorul în mână pe câmpurile de luptă.
”În drapelul unei naţiuni flutură sufletul colectiv al neamului”, bine spunea Tudor Mușatescu.
Drapelul de luptă românesc a fost totdeauna sfințit. Sfințit de preoții care au mers alături de ostași pe front, prin harul lui Dumnezeu, l-au sfințit cu apă sfințită prin harul Duhului Sfânt, iar ostașii români L-AU SFINȚIT ȘI Ei, A DOUA OARĂ, CU SÂNGELE LOR.
De aceea, nu este o simplă pânză care flutură în vânt, ci este un simbol, este o icoană a României.
Drapelul românesc are o istorie palpitantă, de multe secole, îngemănat cu credința în Dumnezeu. Spre exemplu, steagul folosit de Tudor Vladimirescu, avea pictată central, Sfânta Treime, flancată de doi sfinți militari (Sf. M. Mucenic Gheorghe și Sf. Theodor Tiron) într-o cunună ovală din frunze de laur, acvila cruciată a Țării Românești, la stânga și la dreapta stemei erau scrise cu litere cirilice, versurile:
”Tot norodul românesc
Pe tine te proslăvesc
Troița de o ființă
Trimite-mi ajutorință

Cu puterea ta cea mare
Și în brațul tău cel tare
Nădejde de dreptate
Acum să am și eu parte.”
Tricolorul a început să fie utilizat în biserică la începutul secolului al XV-lea la Mânăstirea Tismana de părintele Nicodim. Aceleaşi culori sunt prezente şi în stema domnului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu.
Precizăm că oficializarea drapelului românesc s-a făcut în contextul revoluționar pașoptist. Pe parcurs a suferit o serie de îmbunătățiri. În continuare ne vom referi la cea din anul 1929.
În Istoricul Regimentului 18 Gorj, elaborat de către Generalul Nicolescu, se menționează că la 7 mai 1929, ”Drapelul regimentului este condus la gară de o companie de onoare cu muzică pentru a merge la București, urmând ca în ziua de 9 mai Drapelul să fie predat spre a fi înlocuit cu un alt drapel, CU NOUA STEMĂ A ȚĂRII. La 8 mai orele 14 Drapelul a ajuns în garnizoana București.
După predarea Drapelului, Comandantul Regimentului, ofițerul comandant al gărzii și plutonierul port-Drapel s-au dus la Palatul Regal Cotroceni, urmând să primească noile Drapele. La orele 15 au fost aduse de la Arsenal noile drapele.
La ora 15,30 a avut loc țintuirea Drapelelor, în ordinea următoare:
MS Regele Mihai I,
ASR Principesa Elena,
ASR Principele Nicolae și
General Cihoschi – Ministrul de Război.
După ce membrii familiei regale au bătut câte un cui, urmează să bată Comandantul Regimentului, ofițerul comandant al gărzii și port-Drapelul. După țintuire, Drapelele au fot depuse în camera Adjutantului Regal, apoi comandantul Regimentului semnează procesul verbal de primire a Drapelului.
La 9 mai 1929, cu Drapelul vechi, comandantul gărzii și port-Drapelul au mers la Palatul Regal unde aștepta comndantul Regimentului cu Drapelul cel nou. Drapelele fiind așezate în linie, familia regală trece prin fața lor, după care P.S.S. Episcop Stroie începe slujba religioasă. În finalul slujbei e botezat fiecare Drapel. A fost predat Drapelul vechi și a fost primit noul Drapel.
Pe scara Bisericii din curtea Palatului Regal erau așezați MS Regele Mihai I, A.S.R. Principesa Elena-mamă și A.S.R. Principesa Ileana. În partea dreaptă, în fața bisericii, se aflau atașații străini și toți invitații. La 3 p.m. înainte se găsea ASR Principele Nicolae, având în dreapta pe Adjutantul Regal, iar în stânga un general. Predarea primirea s-a făcut în grupe de Drapele. În flancul drept se aflau în linie, fiecare Comandant de regiment, ofițerul comandant al gărzii, plutonierul port-Drapel, cu drapelul nou. Ajunși în fața Principelui Nicolae, comandantul Regimentului, precum și ambele Drapele salută, după care plutonierul port-Drapel predă Drapelul vechi comandantului Regimentului, care cu el în mână se apropie de A.S.R. Peincipele Nicolae și-l predă zicând: ”– Să trăiți Atleță Regală! Predau Drapelul Regimentului 18 Infanterie”. A.S.R. Regală primește cu mâna stângă Drapelul și-l dă generalului din partea stângă, în timp ce cu mâna dreaptă salută. În același timp, Drapelul nou este predat Adjutantului Regal de către port-Drapel. A.S.R. Principele Nicolae primind Drapelul nou de la Adjutantul Regal, îl predă Comandantului Regimentului, care, în momentul primirii, zice: ”-Să trăiți, Atleță Regală! Jur că voi păzi Drapelul, eu și Regimentul, pentru Țară și Tron”, după care, comandantul Regimentului predă Drapelul plutonierului port-Drapel. La orele 13 s-au terminat aceste solemnități.
Când Drapelele vechi au trecut prin fața celor noi, muzicile cântau ”Trăiască Regele!”, iar drapelele noi salutau pe cele vechi, după care Drapelele noi au fost conduse la Arsenalul Armatei.
La 9 mai 1929 s-a sărbătorit Ziua Eroilor în toată țara, inclusiv la Târgu Jiu, iar la mesele festive au participat și veteranii din Războiul de Independență de la 1877 și invalizii de război 1916-1919.
În biserica catedrală din Tg. Jiu s-a oficiat Te-Deumul, în prezența autorităților militare și civile, toți ofițerii, muzica militară. După terminarea serviciului religios, diaconul Dănău a ținut o cuvântare ocazională. De la catedrală s-a mers la Cimitirul Eroilor, fiind oficiat un serviciu divin, după care au ținut cuvântări: maiorul Trestioreanu Ilie, prefectul județului, maior în rezervă Petrescu Petre. La orele 13, ofițerii și trupa iau masa în manejul Regimentului 7 Artilerie grea, având în mijlocul lor pe veteranii răsboiului 1877-78 și pe invalizii răsboiului 1918/1919.
La 10 mai, orele 7, ofițerii comandanți ai gărzilor, cu întreaga gardă, s-au adunat în curtea Cazarmei ”Cuza”, de unde sub comandă, împreună cu o companie de onoare au mers la Arsenal de unde au primit Drapelele și au pornit pe șoseaua Kiseleff.
La orele 11,30 a trecut în revistă prin fața Drapelelor Familia Regală, Înalta Regență și toți atașații în care timp Drapelele salutau iar ofițerii și trupa strigau ”URAAAA!”
După trecerea în revistă, Drapelele se încolonează defilând în fața Familiei Regale, continuând apoi drumul la Arsenal, unde Drapelele sunt din nou depuse.
Ziua de 10 mai se sărbătorește în garnizoana Tg. Jiu printr-un Te-Deum ce se oficiază la Biserica Catedrală la care iau parte toate trupele din garnizoana Tg. Jiu, autoritățile militare și civile precum și școlile. După Te-Dedum are loc defilarea în fața statuiei lui Tudor Vladimirescu pe care o primește colonelul Chiliman Aurel – locțiitor al Comandantului garnizoanei.
La 11 mai, orele 6 dimineața, Drapelul Regimentului, cu alte 84 Drapele, este condus la Gara de Nord de o companie de onoare cu muzică.
Ajuns în gară, Drapelul este suit în tren, în timp ce muzica cântă Imnul Regal.
În aceiași zi, la orele 19,25 Noul Drapel sosește în garnizoană, fiind așteptat în gară (Tg. Jiu) de ofițerii și trupele din garnizoană precum și de autorități, școli și un numeros public.
Condus în fața gării, în sunetele muzicii care intona Imnul Regal și în timp ce comandantul garnizoanei a strigat Trăiască Regele Mihai I, toată asistența izbucnește în urale nesfârșite.
Din cauza ploii torențiale care începuse, solemnitatea neputând continua s-a dispus ca Drapelul cu garda să rămână în gară, iar solmnitatea să aibă loc a doua zi.
La 12 mai se contină solemnitatea începută în ziua de 11 mai, cu ocazia primirii Drapelului. La orele 10,30 Drapelul a fost luat din gară și trecut prin fața trupelor, școalelor și publicului ce se găseau înșirați pe bulevardul gării, în care timp, muzica intona Imul Regal.
Prin Înaltul Decret Regal nr. 1414 din 6 mai 1929, Regimentul 18 Gorj, de azi (nn. 6 mai 1929) numindu-se ”Regimentul Gorj nr. 18 ”Tudor Vladimirescu”.
După cuvântarea ținută, trupele cu Drapelul defilează în fața statuii lui Tudor Vladimirescu, continuând apoi drumul la Biserica Catedrală, unde se oficiază un serviciu religios de către confesorul garnizoanei și colonelul Chiman Aurel, comandantul Regimentului 7 Artilerie Grea, vorbesc trupelor.
De la Biserica Catedrală, Drapelul cu același ceremonial este condus la cazarmă.
În aceiași zi, după terminarea solemnității aducerii drapelului la Regiment, s-a procedat la SĂDIREA ”STEJARULUI UNIREI” ÎN GRĂDINA DIN FAȚA PAVILIONULUI DE ADMINISTRAȚIE AL REGIMENTULUI.
Pentru amintirea acestui act solemn s-a scris un document comemorativ semnat de asistenți și care s-a îngropat la rădăcina ”Stejarului Unirei”, al cărui cuprins este următorul:
”Spre pomenire. Anul mântuirei 1929 și al treilea an de Domnie întru fericire și pace a Majestății Sale, Mihai I. Adunatu-ne-am toți oștenii Regimentului Gorj nr. 18 ”Tudor Vladimirescu” și alți doritori de a fi martori credincioși purcedându-se la sădirea acestui ”Stejar al Unirei”, în amintirea înălțătoarei sărbători de 10 Mai 1929 și a zece ani de la UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR, spre amintire și veșnică moștenire urmașilor noștri.
Iată conținutul Decretului nr. 1414, prin care se conferă Regimentului Gorj nr. 18, dreptul de a purta pe viitor numele ”Regimentul Gorj nr. 18 ”Tudor Vladimirescu”:
”Mihai I, Prin grația lui Dumnezeu și Voința Națională, Rege al României: La toți de față și viitori, sănătate. Asupra raportului ministrului nostru Secretar de Stat la Departamentul de Războii cu Nr. 37504 din 5 mai 1929, Am decretat și decretăm: Art. 1. Se aprobă de Noi ca Regimentul 18 Infanterie Gorj să se numească pe viitor ”Regimentul Gorj nr. 18 Tudor Vladimirescu”.
Art. II. – Ministrul Nostru Secretar de Stat la Departamentul de Război este însărcinat cu aducerea la la îndeplinire a prezentului decret.”
La 15 mai s-a făcut în cabinetul comandantului regimentului baterea unui număr de 8 ținte ce rămăseseră nebătute complet cu ocazia țintuirei pânzei noului Drapel la Palatul Regal Cotroceni din București.
Țintuirea s-a făcut de către ofițerii superiori în ordinea vechimei, ofițerul de gardă, la primirea Drapeluui și port Drapel și anume:
Colonel Lohr Friederich
Lt. Col. Milica Ștefan
Maior Rădulescu Ștefan
Maior Leoveanu Șerban
Maior Trestioreanu Ilie
Maior Pupăzeanu Ioan
Locot. Cartianu Grigore și
Plot. Cornicioiu Petre.
La 16 mai, în conformitate cu Ordinul 07 Arm. Nr. 26133, Drapelul Regimentului urmând a lua parte la serbările Unirei care are loc la 20 mai 1929 la Alba Iulia este condus la gară de un batalion cu muzică urmând a pleca cu trenul la ora 13,10, comandant al gărzii Drapelului fiind Locot. Cartianu Grigore.
La 17 și 18 mai, Colonelul Popescu B. Dumitru, comandantul Brigăzii a 19-a Infanterie inspectează regimentul, atât în ce privește instrucțis trupei, cât și diferitele școli din corp.
Ca rezultat al inspecției: ”Regimentul se prezintă foarte bine din toate punctele de vedere; de cum am intrat în curtea regimentului am căpătat impresia că am de-a face cu cu o unitate bine comandată”.
La 21 mai se sărbătorește printr-un serviciu religios oficiat de confesorul garnizoanei, în fața pavilionului de administrație, patronul regimentului, la care iau parte ofițerii și reangajații cu familiile precum și trupa întregului regiment.
După serviciul religios, confesorul garnizoanei, printr-o cuvântare ocazională, evidențiază marile fapte săvârșite de Împăratul Constantin și mama sa Elena, pe care Regimentul îi are ocrotitori în toate ocaziunile.
Tot în această zi la orele 12 s-a sădit în grădina din fața pavilionului de administrație un al doilea stejar, în amintirea zilei de 6 mai 1929, data când s-a conferit regimentului numele ”Tudor Vladimirescu”.
Pentru amintirea acestui act solemn s-a scris un document comemorativ semnat de asistenți și s-a îngropat la rădăcina stejarului, cuprinsul documentului fiind următoarul: ”În amintirea zilei de 6 mai 1929 când M.S. Regele Mihai I a binevoit să dăruiască Regimentului Gorj Nr. 18 dreptul de a purta falnicul nume ”Tudor Vladimirescu”.
Prin Î.D.Nr. 3305 s-a schimbat Patronul Regimentului din Sf. Constantin și Elena în Sf. Martir Teodor Stratilat; sărbătorindu-se de acum înainte Patronul Regimentului în fiecare an la 7 iunie.
La 8 iunie 1930 ora 21 se anunță că A.S.R. Principele Carol sosit în țară s-a suit pe Tronul României sub titlul de de ”Regele Carol al II-lea”. La orele 22 în fața bisericii catedrale a orașului, ofițerii și trupa regimentului depun jurământul de credință noului Rege.
Noul Drapel al oștirii din 1929, după înfăptuirea României mari, a marcat o nouă etapă a armatei noastre, Drapel care i-a însuflețit în timpul eroicelor lupte din Al Doilea Război Mondial.
Jurist, Ion M Ungureanu – Țicleni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here