19 candidaţi, pe posturile de asistent vacante la Spitalul Turceni

617

Patru posturi de asistent sunt vacante la Spitalul Orăşenesc Turceni, trei dintre ele fiind la Psihiatrie şi unul la Neonatologie. Perioada înscrierilor s-a finalizat, 19 persoane depunându-şi dosarele. Patru dintre acestea au optat pentru postul de la Neonatologie, restul pentru Psihiatrie.

Spitalul Orăşenesc Turceni are o nevoie acută de asistenţi medicali. Conducerea unităţii a făcut demersuri pentru a scoate la examen mai multe posturi. Astfel, s-a organizat concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale, de execuţie, vacantă de asistent medical generalist debutant cu studii postliceale la Secţia Psihiatrie Cronici (trei posturi) şi asistent medical generalist debutant cu studii postliceale sau superioare la Compartimentul Neonatologie.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs a fost 15 aprilie, nu mai puţin de 19 persoane înscriindu-se. „Avem 19 candidaţi înscrişi pentru cele patru posturi de asistent scoase la concurs. Patru dintre dosare sunt depuse pentru postul de la Neonatologie, restul pentru Psihiatrie”, a confirmat Dragoş Haţegan, managerul Spitalului Orăşenesc Turceni.
Cei patru candidaţi de la Neonatologie vor susţine proba scrisă în data de 30 aprilie, ora 10.00 şi interviul pe 7 mai, ora 10.00. Candidaţii înscrişi pentru posturile de la Psihiatrie vor susţine proba scrisă pe 4 mai, ora 10.00, iar interviul pe 8 mai la  aceeaşi oră.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.