15 martie, ultima zi de depunere a Declaraţiei unice

1147

Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii datorate de persoanele fizice se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri sau pierderi din România ori din străinătate, care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Aceasta se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează în anul 2019 pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Termenul de depunere al declaraţiei în acest an este până în 15 martie 2019 inclusiv, de către persoanele fizice care au obligaţia: declarării impozitului pe veniturile realizate din România sau din străinătate în 2018; declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în 2019; declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale pentru anul 2019 şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate în 2018.Declarația se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal şi a celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice. Declaraţia se depune în format electronic, doar prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv prin intermediul serviciului Spaţiul Privat Virtual (SPV); pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.SPV este un serviciu gratuit, pus la dispoziţie de către Ministerul Finanţelor Publice prin intermediul căruia se efectuează comunicarea electronică a informaţiilor şi înscrisurilor în legătură cu situaţia financiară sau fiscală proprie. Persoanele fizice se pot înregistra în SPV pe site-ul ANAF. Pentru înregistrare trebuie să deţină o adresă de e-mail proprie şi un număr de telefon valid. Dacă deţin deja un certificat digital calificat înregistrat pe site-ul ANAF, contribuabilii se pot autentifica în SPV cu ajutorul acestuia.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here