14:04 – Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, deschis în cazul accidentului de la Padeş

453

Oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă în cazul accidentului ce a avut loc în această dimineaţă la Padeş. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că accidentul a avut drept cauză manevrarea necorespunzătoare a autovehiculului.  În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unui număr de 19 persoane, cu vârste cuprinse între 13 şi 67 de ani, care au fost transportate, atât cu ambulanţele cât şi cu autoturisme ce se deplasau în zonă, către Spitalul orăşenesc Baia de Aramă din judeţul Mehedinţi şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu. Trei dintre victime au suferit leziuni corporale grave. Două dintre acestea au fost preluate de elicoptere SMURD, fiind transportate la unităţi medicale din municipiile Bucureşti şi Timişoara. Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.