Novaciul, această oază de lumină şi frumuseţe zămislită la poale de Parâng, pe malurile bătrânului Gilort, nu ar fi fost ceea ce este astăzi dacă nu ar fi existat oamenii. Oameni cu suflete curate ca apa izvoarelor din munţi, născuţi şi crescuţi în miros de cetină de brad, care şi-au pus întreaga lor capacitate edificării unei aşezări moderne în această parte a Gorjului.
Cine n-a auzit de Ion Roibu, deputat în Divanul Ad-hoc, de Constantin Flitan, mulţi ani ambasador al României în Franţa şi la Naţiunile Unite, de generalul maior doctor Virgiliu Răduţescu, de doctorul în ştiinţe filozofice Gheorghe Ciorogaru, de medicul Ilie Flitan, fondatorul noului spital din Novaci, de mulţi, mulţi alţii care au făcut fală acestor locuri.
Rândurile de faţă le dedic însă lui Dumitru Brezulescu, una dintre personalităţile de prim rang ale Novaciului şi Gorjului, de la a cărei naştere se împlinesc în aceste zile 130 de ani.
Dumitru Brezulescu se naşte, aşadar, la 20 septembrie 1879 la Novaci, ca fiu al învăţătorului Dumitru Breazu, în vârstă de 37 ani şi al lui Jona, gospodină în etate de 21 ani.
Tatăl său, Dumitru Breazu, a mai avut doi fraţi; pe Ionică mort înecat într-o iarnă grea când a căzut sub gheaţă şi pe Năiţă, mort şi el de tânăr, înainte de a se căsători. De pe urma lui Ionică a rămas o fiică, Lia lui Ionică Breazu, cunoscută mai mult sub numele de Lia Stăncăliei, căsătorită de mai multe ori, fără să aibă copii.
Rămas orfan de tată la vârsta de numai patru ani şi jumătate, Brezulescu ajunge sub oblăduirea destoinicei învăţătoare Paulina Răduţescu, cea care-i va călăuzi viaţa spre nobilele idealuri de mai târziu.
Încă din primii ani ai şcolii primare, micul Matache, diminutiv cu care era alintat de cei care l-au cunoscut, dovedeşte calităţi deosebite şi o surprinzătoare înclinare spre învăţătură.
Meritul revine deopotrivă şi celor doi dascăli care i-au insuflat dragostea de carte: Paulina Răduţescu, cea care se ocupa şi de educaţia lui, preluând unele atribuţii materne şi căreia Brezulescu îi va păstra mereu preţuire şi recunoştinţă publică şi Gheorghe Moruşianu, originar din Ardeal, om cu multă ştiinţă de carte, cu o vastă cultură istorică şi filologică, cunoscător al limbilor latină şi greacă.
După terminarea şcolii primare la Novaci, Dumitru Brezulescu intră la Gimnaziul real înfiinţat de curând în Târgu-Jiu
„Ca elev de gimnaziu se arată în Gorjul nr. 3-4, anul XXVIII, Dumitru Brezulescu dă dovadă de calităţi uimitoare desfăşurând o dublă activitate: aceea de şcolar sârguincios, precumpănit pe calea muncii rodnice şi ocolind naivităţile copilăriei şi adolescenţei cu puterea bărbatului format şi cea extraşcolară, cu preocupări serioase asupra moravurilor educative, comune vârstei prin care tot omul trece.
Cuvântările ţinute de elevul Brezulescu la serbările gimnaziului sau la serbări naţionale, focul sacru pe care-l dezvăluie, fondul serios şi claritatea dicţiunii au făcut epocă”.
În timpul vacanţelor, Brezulescu are posibilitatea să însoţească în munţii noştri pe învăţaţii Europei, care veneau aici să facă cercetări ştiinţifice: profesorii Carol Redlich de la Universitatea din Bruno, Franz Toula de la Politehnica din Viena, marele geograf francez Em. de Martonne, uimiţi cu toţii de calităţile extraordinare cu care era înzestrat elevul gimnaziului din Târgu-Jiu.
Tot în gimnaziu, Brezulescu are preocupări de folclor şi arheologie „nu din curiozitate copilărească ci din dragostea de a şti, acea dragoste de a şti care dă putere judecăţii să facă paşi repezi”.
Terminând gimnaziul, Brezulescu se înscrie la Liceul Clasic „Traian” din Turnu-Severin. Aici, elevul Brezulescu este deja un om cu o gândire matură, fructul destoiniciei marilor dascăli ai micului gimnaziu din Târgu-Jiu: Iuliu Moisil, Alex. Ştefulescu, Rolla Piekarski, A. Diaconovici, Ştefan Bobancu, Augustin Crainic şi al faimoasei mişcări culturale, aproape unice în intensitatea ei la acea vreme, în Gorj şi în ţară.
Sub îndrumarea unor dascăli de valoare, Brezulescu este premiant de onoare al liceului.
Ţine multe studii, conferinţe care culminează cu conferinţa ţinută în sala Ateneului din Bucureşti, cu titlul: „Privire generală asupra istoriei românilor”, despre care presa vremii spunea că „publicul electrizat a izbucnit în urale nesfârşite şi multe inimi au bătut înfiorate de focul patriotismului ce izvora din cuvintele sale inspirate” (Drapelul din 13 mai 1900).
În timpul studiilor liceale colaborează la numeroase reviste şi gazete: Familia, Cronica, Şezătoarea săteanului, Revista Universitară, Universul, Almanahul tipografic etc., articolele sale fiind deosebit de apreciate.
Terminând liceul, la îndemnul profesorilor săi dar şi potrivit aptitudinilor, se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, unde în trei ani şi jumătate îşi dă toate examenele de licenţă, fiind proclamat în 1905 licenţiat în Drept „Magna cum laude” al Universităţii bucureştene.
Teza de licenţă pe care Brezulescu a susţinut-o s-a intitulat: „Contribuţiuni la studiul proprietăţii în devălmăşie a munţilor noştri”, lucrare în 65 de pagini ce a stârnit un interes imens, fiind însoţită de ample elogii în presa vremii, îndeosebi prin Spiru Haret, Nicolae Iorga şi alţii. Lucrarea este o sinteză a năzuinţelor sale de viitor.
Notabil este şi faptul că, student fiind, Brezulescu deschide în 1903, în ziarul „Universul” o rubrică pentru ţărănime, în care lumea satelor să-şi potolească setea de gânduri şi simţăminte bune şi curate adresate ei.
Activitatea studenţească a lui Brezulescu la Bucureşti cunoaşte culmi nemaiîntâlnite, între care înfiinţarea Băncii Populare „Gilortul” în 1902 (student fiind în anul al II-lea), ocupă un loc primordial. De altfel, activitatea studenţească a lui Brezulescu a fost închinată în întregime, ca şi viaţa lui atâta cât a fost, ridicării şi propăşirii ţărănimii române.
Studiile universitare şi le desăvârşeşte prin cei doi ani de doctorat la Facultatea de Drept din Paris, după care se va dedica în întregime ideilor sale din anii studenţiei. Spuneam mai înainte că activitatea studenţească a lui Brezulescu cunoaşte culmi nemaiîntâlnite, între care înfiinţarea Băncii Populare „Gilortul” din Novaci. Evenimentul se petrece în ziua de 6 ianuarie 1902, zi de Bobotează, după săvârşirea serviciului religios pe malul Gilortului.
Elevul de altădată, care vorbise ani în şir la atâtea serbări şi adunări pentru trezirea şi luminarea satelor, convinge mulţimea să treacă la fapte.
Sub aninii încărcaţi în mantia iernii, vorbeşte ţăranilor, arătându-le că ridicarea materială şi îmbunătăţirea traiului sunt posibile printr-o muncă raţională şi prin înlesniri de credit. El le spune ţăranilor că din creşterea vitelor, mai ales a oilor care constituie îndeletnicirea de bază a locuitorilor Novaciului şi ai aşezărilor din jur, cu fâneţele şi locurile de păşune obţinute prin arendă, din livezile de pomi, mai ales de pruni şi în sfârşit din pădurile proprietate moşnenească, s-ar putea trage foloase mult mai mari dacă ar exista la îndemână creditul bancar. Bani de împrumut se găseau doar la câţiva cămătari din sat care împrumutau cu 30-120% pe an şi cu garanţii de bunuri nemişcătoare ceea ce ducea la neputinţa ţăranului de a mai scăpa de datorii. Sigur, ca orice început a fost greu. Pornirea s-a făcut timid, cu doar 72 lei şi 26 membri.
Brezulescu a tipărit librete de societar pe care a trecut multe poveţe, îndemnând la muncă şi economie, la unire, „căci ceea ce nu poate face unul singur, fac cei mulţi împreună”.
„Munca şi economia închid sărăciei uşa”, „Fiţi economi fiecare! Nu uitaţi însă că ceea ce nu poate face unul singur, fac cei mulţi împreună, căci în unire stă puterea, şi aşa, strângeţi economiile voastre la un loc şi veţi face zilele negre ale vieţii voastre zile albe, iar pe cele albe pline de soare”, „Nu aşteptaţi mila, adesea necurată şi totdeauna jignitoare, de la alţii”, „Adună la tinereţe ca să ai la bătrâneţe” etc.
Întemeind Banca Populară „Gilortul”, Brezulescu nu s-a gândit doar la satisfacerea unor nevoi urgente ale ţăranilor. El visa o bancă puternică cu ajutorul căreia să cumpere moşia ce se întindea peste hotarele mai multor sate, moşie pe care s-o distribuie ţăranilor lipsiţi de pământ.
Din septembrie 1905 până în septembrie 1907 Banca a cumpărat treptat, din fondurile ei, fără a recurge la împrumuturi din afară, aproape trei sferturi din moşia boierească.
Întreaga moşie a fost adjudecată prin licitaţie la Tribunalul Gorj, ultima parte consemnându-se la Administraţia Financiară.
Odată adjudecată moşia Novaci, avea să se împlinească năzuinţa cea mai mare a vieţii sale: împărţirea şi distribuirea de pământ la cei ce nu aveau şi tânjau după el.
O adevărată împropietărire avea să înceapă în 1908 la Novaci, cu deosebire în satul Novaci-Ungureni, format pe moşia boierească din oierii veniţi din Transilvania, de prin părţile Sibiului, în urma repetatelor prigoniri ale monarhiei habsburgice.
Dorinţa lui Brezulescu era să facă din Novaci o localitate model, dorinţă realizată numai în parte ca urmare a declanşării primului război mondial şi a trecerii sale atât de timpurii în rândul celor care nu cuvântă.
Lui Brezulescu i se datoreşte reţeaua de şosele din Novaci, între care Strada Parângului de astăzi, denumită atunci, Bulevardul „Tudor Vladimirescu”, şoseaua paralelă cu bulevardul respectiv, denumită astăzi Strada Dumitru Brezulescu şi şoseaua care pleca de la actualul Monument al Eroilor peste râul Gilort în dreptul bisericii.
Dar câte realizări nu se leagă de numele lui Brezulescu, câte proiecte în care s-a pus atâta suflet, dar care nu mai există decât în amintirea oamenilor vârstnici, a bătrânilor! Mă gândesc unde ar fi fost astăzi Novaciul dacă acest mare om, iubitor al pământului în care s-a zămislit ar mai fi trăit măcar câţiva ani.
Ar fi multe de spus despre Brezulescu; multe fapte ce i-au onorat scurta-i existenţă au fost prezentate în capitolele precedente. Deşi viaţa i-a fost atât de scurtă, iată că şi acum după mai bine de 93 de ani, numele lui Brezulescu este rostit cu respectul cuvenit de toţi novăcenii. Asta înseamnă să laşi ceva după tine în viaţă, atât cât este şi nu să treci doar călător prin ea.
Opera sa cea mai importantă rămâne împărţirea şi distribuirea de pământ omului sărac. El a scos pe oameni de sub clăcăşie, i-a despovărat de camătă. Banca Populară „Gilortul”, înfiinţată din iniţiativa sa, a constituit mijlocul prin care Brezulescu a pus în practică năzuinţele sale. Prin ea s-a dat pământ ţăranilor, dar nu la simpla cerere, ci după o adâncă chibzuinţă pentru ca toată lumea să fie mulţumită şi fiecare om să aibă convingerea echităţii.
Încrederea ţărănimii în el s-a concretizat în trimiterea sa în Sfatul Ţării ca deputat de colegiu III, în trei sesiuni consecutive, chiar şi în opoziţie, din decembrie 1912 până la sfârşitul vieţii (1916). În aceşti ani el a întruchipat tipul ideal al alesului poporului.
Datorită lui, Novaciul devenise un punct de atracţie şi pelerinaj pentru multe personalităţi ale vremii: I.G.Duca, dr. N. Lupu, Grigore Iunian, Nicolae Titulescu (cumnat cu Brezulescu, ce se căsătorise cu sora mai mică a soţiei lui Titulescu), Dr. Istrati, Dr. Ion Cantacuzino, Toma Ionescu, Danielopol, Longinescu, P.P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Gh. Ţiţeica, Gh. Ionescu – Siseşti, Constantin Mille, N.D. Cocea, Galaction şi mulţi alţii. (va urma)
Constantin DÂRVĂREANU
