118 școli au fost evaluate cu risc seismic

1415

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, în ședința Executivului, că 118 școli au fost evaluate cu risc seismic 1 și că a decis ca aceste unități școlare să intre imediat în reabilitare.

Ministerul Educației a anunțat că la nivelul instituției au fost dispuse mai multe măsuri imediate privind limitarea riscului seismic în unitățile de învățământ.

Li s-a solicitat, tuturor inspectoratele județene/al municipiului București, evidența planificării activităților de simulare pentru situații de urgență existente la nivelul fiecărei unități de învățământ din subordine. Menționăm că, potrivit Protocolului privind pregătirea în domeniul situațiilor de urgență a copiilor, elevilor și studenților din învățământul național preuniversitar și superior, încheiat între Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Interne, fiecare instituție de învățământ are obligația de a organiza, conform unei planificări realizate la începutul anului școlar, exerciții practice de simulare privind modul de comportare și de acțiune în cazul producerii unei situații de urgență”, a transmis ministerul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here