118 bilete de tratament pentru pensionari

1518

Casa Județeană de Pensii Gorj a primit biletele de tratament balnear, cu dată de plecare în perioada 1-4 octombrie 2022.
În această serie, Gorjului i-au fost repartizate 118 bilete, din care 66 bilete pentru unitățile de tratament din proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice București și 52 bilete contractate cu alți prestatori de servicii din domeniu. Deja, 105 bilete au fost alocate automat, prin aplicația informatică SPA, solicitanților, în funcție de punctajul obținut. Cele mai multe bilete au fost pentru stațiunile Olănești, Herculane, Bala și Buziaș.
Biletele de tratament balnear, atât cele repartizate, cât și cele nerepartizate, se vor distribui până pe data de 23 septembrie, inclusiv.
„În cazul în care titularul nu se prezintă pentru ridicarea biletului până la data programată, repartiția este anulată, iar biletul se redistribuie altui solicitant. Situația locurilor disponibile pentru seria nr.14/2022, 13 locuri, cu dată de intrare în perioada 01-04 octombrie 2022, se prezintă astfel: stațiunea 1 Mai – 2 locuri, Amara – 2 locuri, Bala – 7 locuri și Pucioasa – 2 locuri. Aceste locuri se pot elibera persoanelor interesate, indiferent dacă au depus sau nu cerere”, anunță CJP Gorj.
Toate biletele nevalorificate până în data de 23 septembrie, ora 14.00, vor fi redistribuite în ziua de 26 septembrie, ora 8.00.
Biletele de tratament balnear se eliberează beneficiarilor numai după legitimarea acestora, acestea fiind eliberate doar personal, titularului sau unei alte persoane, desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here