Sâmbătă, 21 mai 2016, la sediul Universității din Campusul Studențesc Debarcader, str. Tineretului nr. 4, a avut loc festivitatea decernării celei mai înalte distincții academice, Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității «Constantin Brâncuși» din Tg. Jiu, Domnului academician, prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, personalitate de referință și de mare amplitudine spirituală a vieții științifice și academice din România! La festivitate au participat membrii Senatului Universității, în frunte cu domnul Președinte, prof. univ. dr. Adrian Gorun și d-na rector, prof. univ. dr. ing. Luminița Georgeta Popescu, personalități marcante ale vieții sociale și politice din Gorj și din țară, printre care domnii: Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj, Ciprian Adrian Florescu, vicepreședinte al Consiliului Județean, dr. economist, Gheorghe Paraschivu, prefectul Județului Gorj, ing. Florin Cârciumaru, primarul Municipiului Tg. Jiu, cadre universitare și o serie de invitați din domeniile învățământului și culturii.
“Un eveniment de cea mai înaltă semnificație în memoria Universității «Constantin Brâncuși» din Tg. Jiu”
După ce a fost intonat Imnul «Gaudeamus», domnul Președinte Adrian Gorun a dat citire unui binemeritat «Laudatio», în care a pornit de la premisa că în memoria oricărei instituții sunt evenimente, oameni și fapte care-și pun pentru totdeauna pecetea pe destinul ei, plămădindu-i universul axiologic inconfundabil, în pofida faptului că uneori, fiind copleșiți de concretul imediat și de cotidianul banal, uităm să prețuim acele momente înălțătoare pe care le trăim și (re) trăim laolaltă, prin care ne legitimăm chiar dreptul la aspirație și la ființare. Un refuz premeditat de a prețui valorile, a accentuat domnia sa, nu înnobilează, ci delegitimează, nu dezvăluie dezirabilul, ci mărginește rostirea și rostuirea menirii 
noastre. De aceea, adevărul nu semnifică doar valoarea cunoașterii, ci și recunoașterea evidenței, iar evidența nu poate fi nici acceptată, nici infirmată, fiindcă ni se dezvăluie în pura sa esențialitate, uimindu-ne sau reducându-ne la rangul de spectatori pasivi. Nu ne este chiar ușor faptul că în fața uimirii, alegem calea dezvăluirii misterului, apropiindu-ne de ființa noastră, însă, depărtându-ne de banalitatea sufocantă a cotidianului, mai ales că în simptomatica pasivitate, ne refuzăm propria natură, ascunzându-ne sub mantia agnosticismului, solipsismului sau relativismului invariabil, a spus cu elocință vorbitorul. De aceea: “Noi suntem azi, aici, spre a înscrie în memoria Universității «Constantin Brâncuși» din Tg. Jiu, un eveniment de cea mai înaltă semnificație, care, sunt sigur, va reprezenta pentru totdeauna reperul fundamental al matricei noastre existențiale. Doamnelor și domnilor, Senatul Universității «Constantin Brâncuși» din Tg. Jiu se întrunește în ședință festivă spre a conferi cea mai înaltă distincție – titlul de Doctor Honoris Causa – domnului Nicolae Manolescu, personalitate inconfundabilă a culturii naționale, membru al Academiei Române, președintele Uniunii Scriitorilor, critic și istoric literar de prim rang, editorialist, jurnalist și eseist, prestigios profesor universitar. Îi urez bun venit în comunitatea noastră academică și ani mulți alături de noi”! După ce a evocat biografia de excepție a Domnului academician, Nicolae Manolescu, Președintele Senatului a ținut să specifice faptul că a vorbi despre Nicolae Manolescu, evaluându-i opera și viața, e ca și când ar trebui să-ți prezinți o teză de doctorat sau de abilitare în agora înțesată de magiștri și discipoli, deoarece: “Nicolae Manolescu nu este un rob al slovelor, ci demiurgul lor, însetat de cunoaștere, nu este doar un împătimit al scrisului, ci și un promotor al metafilosofiei literaturii, o metafilosofie pe care a creat-o și în care își circumscrie și creația proprie. Erudiția și harul s-au îngemănat într-o armonie vecină cu perfecțiunea, încât, inclusiv autoportretul în paradoxuri pe care ni-l propune face parte din metafilosofia literară creată. Dar, tocmai aceste paradoxuri îi definesc eul multiplu, stimulându-ne curiozitatea epistemică, chemându-ne de undeva, din neant, așa cum valorile ne cheamă din universul lor intangibil”, după care coordonatorul întregii ceremonii a încheiat, în aplauzele asistenței, prin cuvintele: “Doamnelor și domnilor, pentru toate cele evocate aici, dar, mai ales pentru cele nespuse, din neputința cuprinderii în spațio-temporalitatea constrângătoare, Senatul Universității «Constantin Brâncuși» din Tg. Jiu acordă înaltul titlu de Doctor Honoris Causa, domnului Nicolae Manolescu, adresându-i salutul înălțător: «Salve, ilustrisime et doctisime magister, professores et students Almae Matris «Constantin Brâncuși» te salutant! Ad multos annos! Vivat, crescat, floreat»”!
“Dascălul formează cetățeanul din care se va naște România de mâine”
Mulțumind cu multă căldură și sinceră deferență pentru titlul acordat, domnul academician, Nicolae Manolescu, a dezvoltat unele idei interesante despre rolul decisiv al dascălului în viața societății, arătând că: “Profesorul nu mai are parte nici de respectul care i se cuvine și pe care l-a avut cândva. Ca să nu mai 
vorbim de alte avantaje materiale în raport cu alte categorii profesionale. Nu se vorbește sau se vorbește prea puțin despre «halul» în care a ajuns școala românească și vă rog să mă credeți că îmi măsor cu foarte multă prudență cuvintele(!!??)…Profesorul a avut întotdeauna, din partea societății, un anumit respect! Dascălul din toate lumile, din toate civilizațiile, a fost întotdeauna «obiectul» de stimă, de iubire din partea părinților, din partea elevilor, din partea celor pe care i-a învățat. A fost o poveste care s-a spus de multe ori în trecut. Gândiți-vă, că aproape toate persoanele celebre, personalitățile istorice au avut câte un dascăl, câte un «guru», pentru că s-au dus ca să ia învățătură de la cei care au fost și s-au recunoscut maeștri. Am ținut să fac, în câteva cuvinte, elogiul dascălului, ca să vedem ce reprezintă dascălul pentru elevi, pentru părinți, pentru societate…Dascălul are riscul cel mai mare în lumea de azi. Dascălul formează cetățeanul din care se va naște România de mâine”, a ținut să precizeze domnia sa!
“Ceea ce mă îngrijorează e faptul că limba devine din ce în ce mai primară, mai elementară”
Referindu-se pe larg la limba română și la degradarea acesteia în mass-media de astăzi, ca și în uzul cotidian al tinerilor în special, al cetățenilor în general, domnul Nicolae Manolescu spunea: “Am ajuns să înțeleg mai degrabă franceza, germana, deci, o limbă străină, dar limba română n-o mai înțeleg! Recent, am fost la o lansare de carte și am auzit la un jurnalist care a prezentat cartea și care spunea: «am avut un atac cerebral», dar, pe urmă mi-am dat seama că e o metaforă. Pot să spun că după aceea, eu am avut mai multe «atacuri cerebrale» și nu mai înțeleg limba română care se vorbește astăzi! Mai ales la televiziune! Mai puțin la radio, unde încă se mai vorbește bine! Greșeli de exprimare, pleonasme, că limba devine aproape ininteligibilă…Din punctul nostru de vedere, chiar al limbii literare de acum, noi suntem într-un defect față de vorbitorii de acum patruzeci sau șaptezeci de ani! E adevărat, există evoluții și evoluții, sau, mai exact, există evoluții și…involuții. Ceea ce mă îngrijorează e faptul că limba devine din ce în ce mai primară, mai elementară, mai simplă, mai butucănoasă, se pierd o serie de cuvinte! O serie de cuvinte s-au pierdut pentru cea mai mare parte dintre vorbitorii de limbă română! …Acum, când mă apropii de sfârșit, constat că tot noi suntem de vină! Adică, ne facem că nu putem să vedem ce deosebește o lucrare originală de una plagiată? Există o «filosofie» întreagă a plagiatului, la televiziune, în special! Plagiatul este acolo unde «nu este ghilimele»! Pardon, unde nu sunt ghilimele! Dar, pe măsură ce comunicăm mai puțin și mai prost, creăm mai multe ore de comunicare în școală”! În încheierea discursului său viu colorat și cu accente vitriolante la adresa celor care molestează limba română, domnul academician, prof. univ. dr. Nicolae Manolescu avea să declare ca un june-prim: “M-am îndrăgostit de limba română de altădată! De unde, a doua nostalgie, după aceea a dascălilor de altădată! Nu putem să fim moderni, nu putem să fim în actualitate, nu putem fi în Uniunea Europeană, nu putem trăi în plină epocă de globalizare, dacă stricăm limba pe care o vorbim și o scriem”, a punctat decisiv distinsul oaspete, în aplauzele susținute ale întregii asistențe!
Profesor, Vasile GOGONEA
