11 candidaţi îşi doresc postul de referent la Centrul “Brâncuşi”

415

Miercuri după amiază a fost termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs ale candidaţilor care îşi doreau ocuparea funcţiilor vacante de inspector şi referent debutant în cadrul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi” din municipiul Târgu-Jiu. Unitatea condusă de managerul Doru Strâmbulescu a scos la concurs, pe perioadă nedeterminată, funcţiile contractuale de execuţie, vacante, la Compartimentul Conservarea, Compartimentul Dezvoltare, Parteneriate şi Proiecte Culturale, de: inspector de specialitate, grad profesional debutant; referent debutant.
Potrivit Laviniei Truşcă, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, până la termenul limită de 23 septembrie, ora 16.00, numărul dosarelor doritorilor celor două posturi a fost de 11. “Pentru postul de referent s-au depus 11 dosare, însă pentru cele de inspector niciunul. Cel mai probabil se va relua concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de inspector de specialitate debutant, dar încă nu este nimic stabilit, nici măcar o dată probabilă de concurs”, a precizat reprezentanta Primăriei Târgu-Jiu.
În cadrul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi”, la ora actuală lucrează nouă angajaţi, inclusiv managerul Strâmbulescu. Chiar dacă pentru postul vacant de inspector nu s-a înscris nici un candidat, concursul pentru ocuparea postului de referent va merge mai departe. Astfel, proba scrisă a concursului se va desfăşura pe 6 octombrie, de la ora 11.00, iar interviurile vor fi susţinute pe 9 octombrie. Pentru funcţia de referent debutant, singura condiţie specifică era ca posibilii candidaţi să fie absolvenţi de studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here