Opt candidaţi PSD, aliniaţi la startul pentru alegerile locale

1274

Organizaţia judeţeană a Partidului Social Democrat a prezentat, ieri, un nou lot de opt candidaţi pentru alegerile locale din luna iunie. Este vorba despre candidaţii PSD la primăriile: Târgu-Cărbuneşti, Câlnic, Padeş, Arcani, Bâlteni, Băleşti, Crasna şi Bumbeşti-Jiu.

ion bengescu padesToţi candidaţii promit atragerea de fonduri europene pentru continuarea unor lucrări începute la nivelul localităţilor ori demararea de noi investiţii sau chiar crearea de locuri de muncă. Pentru Primăria Padeş, din partea PSD va candida Ion Bengescu, un economist în vârstă de 49 de ani: “Obiectivele pe care mi le voi îndeplini şi urmări sunt: o administraţie care să se bazeze pe responsabilitate şi eficienţă în ceea ce priveşte bugetul local, atragerea de noi resurse prin investiţiile pe care aş vrea să le derulez. Este o zonă cu un potenţial foarte mare şi trebuie să mă canalizez pe câteva proiecte cu fonduri europene. Mi-aş dori ca tânăra generaţie să fie angrenată în derularea unor proiecte pe diverse domenii”.
pompiliu paunescu bilteniPentru funcţia de primar al comunei Bâlteni, PSD Gorj l-a aruncat în cursă pe Pompiliu Păunescu, preşedintele organizaţiei teritoriale a partidului. Acesta se va axa pe introducerea reţelelor de canalizare acolo unde aceste lipsesc, anveloparea blocurilor din satul Bâlteni şi crearea de noi spaţii de joacă: “Canalizarea din satul Bâlteni nu este una corespunzătoare; vreau să introducem reţele în toată comuna. Uliţele comunei sunt asfaltate parţial, vreau să continui asfaltarea; îmi doresc anveloparea blocurilor din satul Bâlteni, sper ca în mandatul pe care cred că îl voi câştiga să duc la îndeplinire asta. Vreau parcuri de joacă pentru copii, pentru ca părinţii să nu mai meargă cu micuţii în alte localităţi; îmi doresc crearea de noi locuri de muncă şi voi acorda un sprijin deosebit la toate bisericile din comună. Mă voi zbate să atrag multe fonduri europene”.

cristian georgescu crasnaTurismul, valorificat prin fonduri europene
Sisteme de apă şi canalizare moderne, precum şi amenajarea de locuri de joacă ori terenuri de sport pentru tineri sunt unele dintre proiectele de viitor scoase la rampă de candidaţii PSD pentru Crasna şi Târgu-Cărbuneşti. “Vreau pentru cetăţenii mei să realizăm o serie de proiecte în beneficiul lor: depunerea unui proiect pentru sistemul de canalizare, continuarea lucrărilor la sistemul de aducţiune cu apă, continuarea proiectelor deja începute, construirea unui teren de sport pentru tineri, a unui parc de joacă pentru copii. Voi susţine mereu interesul cetăţenilor şi nu al grupurilor de interese”, a spus candidatul PSD la Primăria Crasna, Cristian Georgescu (44 ani).
danut birau carbunesti“Provin din domeniul educaţiei. De 19 ani predau, iar de 4 ani sunt director al Şcolii Gimnaziale «George Uscătescu». Sunt membru al PSD din 2003, iar din 2008 mi-am desfăşurat activitatea ca şi consilier local. Îmi doresc readucerea oraşului la standarde înalte prin crearea de locuri de muncă, facilităţi pentru viitorii investitori, atragerea de fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor, asfaltarea unor străzi, crearea de spaţii de joacă şi terenuri de sport”, a declarat Dănuţ Birău, candidatul pentru fotoliul de primar al oraşului Târgu-Cărbuneşti.
danut lupulescu bumbesti jiuDe asemenea, la Sadu se urmăreşte valorificarea potenţialului turistic prin atragerea de fonduri europene. “Ceea ce noi trebuie să valorificăm într-o zonă cu un potenţial turistic fantastic este tocmai tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Venim cu vestigii arheologice care au fost lăsate în paragină şi pentru care putem accesa fonduri europene, creând astfel şi locuri de muncă prin ridicarea de hoteluri şi restaurante. De asemenea, trebuie să căutăm împreună cu autorităţile judeţene soluţii încât tineretul să profeseze, pentru că avem nevoie la un moment dat de schimbul de generaţii. Un alt obiectiv este valorificarea potenţialului turistic determinat de derularea unor ocupaţii sezoniere, aşa cum este culesul fructelor de pădure. Putem atrage fonduri în domeniul acesta şi nu numai”, a precizat candidatul PSD pentru Primăria Bumbeşti-Jiu, Dănuţ Lupulescu.

barbu giurgiulescu arcani“Să plece în localitate”
Conducerea PSD Gorj le-a urat candidaţilor mult succes şi i-a îndemnat să fie aproape de oamenii din localităţile unde îşi doresc să obţină un mandat de primar. “Noi îi recomandăm pe aceşti oameni şi sunt susţinuţi ca viitori primari cu elan tineresc, experienţă bogată, pricepere în activitatea ce o desfăşoară la locul lor de muncă, şi nu în ultimul rând, atragerea de oameni lângă ei. Ne dorim ca împreună cu întreaga echipă PSD şi cu candidaţii noştri să facem cât mai multe lucruri bune şi să sprijinim majoritatea locuitorilor din judeţ, să avem locuri de muncă, să avem localităţi înnobilate cu infrastructură care să ne conducă la a avea condiţii pentru atragerea de investitori şi menţinerea tineretului în judeţ. Le spun de pe acum să plece în localitate, să stea de vorbă cu oamenii, ca adevăraţi primari”, i-a îndemnat preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, pe cei opt candidaţi.
grigore cucu calnicÎn cadrul conferinţei de ieri, conducerea PSD i-a mai prezentat pe următorii candidaţi pentru alegerile locale din 5 iunie: Arcani – Barbu Giurgiulescu, Cîlnic – Grigore Cucu, Bălești – Vasile Cîrstea.

vasile carstea balestiCEx al PSD Gorj, săptămâna viitoare
Săptămâna viitoare, liderii PSD Gorj vor organiza un Comitet executiv la care vor participa toţi candidaţii organizaţiei pentru alegerile locale. De asemenea, la Târgu-Jiu sunt aşteptaţi şi liderii de la Centru pentru lansarea candidaţilor PSD atât pentru posturile de primari, cât şi pentru cei care se vor afla pe listele de consilieri locali şi judeţeni. “Marţea viitoare vom încheia acţiunea de prezentare. Vrem ca ulterior să facem un Comitet executiv cu participarea tuturor candidaţilor din judeţul Gorj din partea organizaţiei PSD, să facem o primă întâlnire cu toţii, să stăm de vorbă despre organizare, despre ceea ce avem de făcut, urmând ca după aprobarea celor de la Centru, să vedem când sunt aceştia disponibili să vină la Târgu-Jiu să organizăm şi noi, în termenul prevăzut, lansarea candidaţilor PSD la funcţiile de primar. Bineînţeles că vor fi prezenţi şi consilierii locali care se vor găsi pe liste, plus consilierii judeţeni, va fi prezent întregul activ PSD din toate comunităţile şi vrem să facem o lansare cu participarea unui număr destul de mare al membrilor PSD”, a precizat preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru.
Izabella Molnar

2 COMENTARII

  1. Asa este! Ce sa caute dascalii in administratia publica? Avem destui oameni de valoare ca: manelisti, bisnitari, afaceristi semianalfabeti, daca putem pune functionari in salopete de la salubritate, ar fi OK! Ce dracului mai asteptam pentru ca la tara putem sa luam caini fara adapost de pe langa primarii, doar le mutam biroul de afara in interior! Ne prostim cu cainii, pentru ca ar trebui sa le dam mancare si costa, mai bine luam un manechin de ala de plastic il punem pe scaun in locul primarului si il mai schimbam peste 4 ani!!! Fratilor daca societatea asta a ajuns sa fuga de dascali e grav de tot! Mai bine un dascal lipsit de experienta administrativa, dar care are capacitatea de a invata rapid si a de a se adapta cu problemele noului loc de munca! Principala conditie a unui primar este sa fie corect, sa aiba frica de Dumnezeu, sa-si respecte toti oamenii localitatii, sa fie impartial si sa nu se corupa, chiar si cu cea mai infima spaga si sa apere interesele localității ca și pe ale lui personale! Evident astea sunt doar cateva, cele de conduită, dar un primar trebuie sa si conceapa o strategie de viitor pentru comuna sa! Pe unul dintre candidatii expusi in acest articol il cunosc este domnul Barbu Giurgiulescu, este profesor universitar, preda materii de inginerie electrică si este un bun specialist in domeniul electrotehnic-energetic, un bun organizator! Nu stiu insa celelalte calitati ale dumnealui, si nici alte aspecte legate de caracterul dumnealui!

  2. Opinie personala nu-i cunosc, nu sunt din zona: primul candidat ar trebui retras fiindca nu stie sa formuleze o fraza in limba romana! Dascalii nu sunt prin definitie antreprenori/manageri deci nu prea au ce cauta in pozitii de management (mai sunt exceptii dar nu cred ca aici e cazul). Ca impresie generala, valabila pt toti: nu au habar sa formuleze un obiectiv, nu cunosc modul in care pot reusi sa faca ceea ce promit (ca nu-i doare gura)…de ex: majoritatea vor fonduri UE – are vreunul vreun proiect UE in aprobare sau desfasurare? Nici macar nu cred ca stiu unde sa se uite! Vor sa atraga investitori…excelent…CUM? Investitorii, daca erau interesati, nu asteptau sa ajunga ei primari…erau deja acolo daca „miroseau” potential. Vor parc la sat? Oamenii inca isi fac nevoile in curte si voi vreti parcuri? Copii din localitatilea alea inca merg sa duca vacile la pascut si isi iau bataie acasa si voi faceti teren de sport? Vreti sa creati locuri de munca? CUM…concret…CUM faceti astea? Va faceti voi SRL…aveti rude care sa-si faca? Neamuri la multinationale care deschid la voi in curte linii de productie. Asa, de zis…daca vin eu, o sa fac zona de cazinouri ca in Las Vegas si scoli de balet ca in Moscova…baaaaaa…CUM faceti voi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.