Un bărbat, urmărit la nivel internaţional, întrucât făcea obiectul unei semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen, a fost identificat în trafic, de poliţişti ai Serviciului Rutier Gorj. Pe numele suspectului exista un mandat european de arestare, emis de către autorităţile judiciare din Spania, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.