“Noaptea Perseidelor”, în Gorj

473

meteore-perseide93-kohlePloaia de meteoriţi care a căzut la sfârşitul săptămânii trecute a atras şi atenţia gorjenilor. O parte dintre aceştia s-au strâns în Poiana Narciselor din Preajba sau în Zona stadionului din Bumbeşti-Jiu pentru a putea observa acest fenomen astronomic.

Societatea Română pentru Cultură şi Ştiinţă „Tineri pentru Viitor” (SRCSTV) împreună cu Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) – Astroclubul SARM Gorj, au organizat, în noaptea de 12 spre 13 august, „Noaptea Perseidelor 2010”. Astfel, au fost organizate întâlniri în două locuri din judeţ, anume în Poiana Narciselor de la Preajba şi în Zona Stadionului din Bumbeşti-Jiu. Potrivit lui Marian Lucian Achim, preşedintele SRCSTV, la Preajba s-au strâns peste 300 de persoane curioase să observe fenomenele astronomice. „Întâlnirea a fost dedicată Perseidelor şi am avut peste 300 de persoane prezente, de toate categoriile de vârstă, de la copii la persoane adulte. S-au putut observa fenomene toată noaptea, de pe la ora 22.00 până pe la ora 05.00. Cred că ultimul observator, în afară de noi, a plecat în jurul orei 04.00”, a declarat Achim.

Telescop, pentru observatorii de ocazie

Observarea fenomenelor de pe bolta cerească s-a putut face cu ajutorul a două aparate puse la dispoziţie de către organizatori. „Sincer, nu mă aşteptam la atâtea persoane. Eu credeam că vor veni în jur de 40-50 de persoane. La un moment dat nu mai făceam faţă, aşteptau şi câte o jumătate de oră pentru a ajunge la rând la telescop. „S-au putut observa şi alte fenomene astronomice sau alte corpuri cereşti. Totuşi, noaptea a fost dedicată Perseidelor, care sunt un fenomen ciclic. Noi vom organiza, în continuare, evenimente, ori de câte ori va avea loc un fenomen interesant. Aceasta este a treia acţiune organizată de către noi, dar este evenimentul cu cea mai mare amploare de până acum”, a mai spus Achim.

„Perseidele” – observate din mai multe locuri

În timp ce târgujieni s-au înghesuit să asiste la un asemenea fenomen, bumbeştenii nu s-au arătat prea impresionaţi sau interesaţi. Aceştia au venit în număr foarte mic în Zona Stadionului din Bumbeşti-Jiu. Astfel, deşi acolo au fost puse la dispoziţie aparate, realizându-se o observare simultană cu cea de la Preajba, doar 9 persoane au participat. Cu toate acestea, Marcel Jinca, coordonatorul Astroclubului SARM Gorj, a fost prezent acolo pentru a putea răspunde la curiozităţile celor care au fost prezenţi. Reprezentanţii celor două organizaţii spun că activitatea lor nu se încheie aici şi, deşi în prezent nu au foarte mulţi membri activi, pe viitor acest lucru se va schimba, oamenii fiind din ce în ce mai interesaţi de astfel de lucruri. „Noaptea Perseidelor 2010” a fost organizată în mai multe locuri din ţară.

Luna august, cea mai bună pentru studierea fenomenului

Curentul meteoritic „Perseide” reprezintă principalul eveniment astronomic ce poate fi observat pe bolta cerească în luna august a acestui an, conform reprezentanţilor celor două astrocluburi.

Ploaia de stele sau „Perseide” a atins intensitatea maximă în noaptea de 12-13 august, când s-a putut vedea, cu ochiul liber, în medie, un meteor pe minut. În fiecare vară, Pământul traversează, în perioada 17 iulie – 24 august, un nor de meteori. Fenomenul este unul ciclic şi se datorează intrării în atmosfera Pământului, cu o viteză de aproximativ 220 000 de kilometri pe oră, a resturilor lăsate de cometa Swift-Tuttle, generând aşa numitele ploi de stele. Se pare că radiantul, adică zona din care par să vină toţi meteorii observaţi, se află undeva între constelaţiile „Perseus” şi „Cassiopeia”, de unde a fost luat şi numele curentului – „perseide”.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.