„Infailibilul” moare pe mâna lui! – Directorul Centrului Brâncuşi s-a cerut afară

353

foto predo 2Mărirea şi decăderea directorului Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Ovidiu Popescu, a început cu cântec şi s-a terminat cam la fel. Cu toate că-i plăceau conferinţele de presă, insul cu pricina şi-a dat demisia pe şest.

Un comunicat sec, semnat de Consilierul de comunicare, Doru Strîmbulescu, o confirmă. Mă număr printre primii care-au pus degetul pe rană şi am criticat lipsa de apetenţă şi profesionalism ale Marelui Maestru al Combinaţiilor. Dacă nu mă-nşel, prin toamna lui 2010, în urma demiterii fostului director dr.ing. Sorin Lory Buliga, s-a făcut un concurs pentru ocuparea postului vacant. Culmea, cel demis trudeşte pe mai departe tot acolo, în tăcere. Probabil că ajunsese un fel de paria al centrului, deşi pe vremea lui se organizau simpozioanele naţionale „Brâncuşiana”, în fiecare an, pe 19 februarie. La un moment dat, primarul municipiului Târgu Jiu, dr. ing. Florin Cârciumaru, începuse să regrete schimbarea neinspirată. Intenţia bună, aceea de a crea o direcţie de cultură activă, pe lângă Consiliul Local şi Primăria municipiului Târgu Jiu s-a fâsâit cu trecerea timpului. Să revenim niţel la concursul cu cinci candidaţi, notaţi toţi sub 7. Ăl mai breaz dintre ei, Musiu Ovidiu Popescu primise decât 3,80. De unde şi apelativul „Infailibilului” de „3,80”. Nu se ştie ce presiuni au existat că s-a repetat concursul, de data asta cu un singur candidat. Şi Ovidiu Popescu a obţinut performanţa de a candida singur şi a ieşi Primul! Măi, să vezi şi să nu crezi! Presa, ca un câine de pază al democraţiei, la tocat mărunt. Infailibilului nici că-i păsa! Doar activitatea sa managerială – inexistentă în anul 2011! – a fost notată cu 9,50! Chit că ea strălucea prin absenţă. Ne-a scos din sărite când, prin februarie 2012, se lăuda că a externalizat Simpozionul Naţional „Brâncuşiana” şi-l organizează tot el, cu primarul comunei Peştişani, Florin Pavel – cum se lăuda într-o conferinţă de presă de 50 de minute până a obosit şi n-a mai răspuns la întrebările ziariştilor. Numai că nu era nimic adevărat, Simpozionul din Peştişani fiind rodul trudei Consiliului Director al Fundaţiei „Casa Brâncuşi-Hobiţa”, din care fac şi eu parte. Iar preşedinte ales este prof.univ.dr. Moise Bojincă, actualul Retor al Universităţii „C. Brâncuşi” Târgu Jiu. Cât despre implicarea celui mai necinstit primar – ing. Florin Pavel – pe care l-a avut comuna Peştişani vreodată vacs albina. Totuşi, la prima ediţie a „Brâncuşianei” de la Peştişani a participat şi Ovidiu Popescu, mulţumind organizatorilor că l-au permis invitat. A mai prăpădit şi o frumuşică sumă de circa 6.500 de euro, cu o deplasare la Paris. Mai nou este acuzat, cu probe, că derulează nişte afaceri necurate printr-un SRL al cărui unic acţionar este. Dezvăluirile din presă nu le comentează şi nici nu răspunde la telefon. Oricum, merită salutată debarasarea voită, dacă-i adevărată declaraţia lui Ovidiu Popescu în legătură cu starea de sănătate ce nu-i mai permite să-şi continue activitatea. Mulţumeşte primarului municipiului, dr.ing. Florin Cârciumaru, pentru colaborare şi ne asigură că exclude presiunile politice sau de altă natură, din partea autorităţilor. Mister Ovidiu Popescu se cere afară, prin demisie, deşi la acuzaţiile ce i se aduc cu cheltuirea banilor comunităţii în alte scopuri decât pentru cinstirea memoriei lui Brâncuşi, plus mişmaşurile cu firma sa ce suge din bugetul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Fie c-a plecat de bună voie, fie că i s-o fi cerut demisia, primarul municipiului, dr. Florin Cârciumaru, merită felicitat că a scăpat de o piatră de moară ce nu măcina nimic.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.