Zmei în deplasare! Pandurii au bifat al treilea succes consecutiv “afară”

447

Pandurii Târgu Jiu nu se dezminte şi aduce din nou puncte din deplasare. Formaţia lui Adrian Iencsi a reuşit să câştige departe de casă, pe terenul echipei CS Baloteşti. Oaspeţii au punctat în debutul partidei, în minutul 5, Ciprian Rus fiind autorul unui şut fără speranţe pentru portarul advers. Replica amfitrionilor a venit prin Marciuc (`15) şi Gojnea (`23), dar cei doi nu au găsit poarta din poziţii favorabile. Dodoi a irosit o bună ocazie în partea secundă, când balonul său a fost respins de pe linia porţii de Fulga (`65). Portarul gazdelor nu a mai putut interveni la şutul lui Dănăricu, mijlocaşul gorjenilor marcând cu o minge plasată de la 16 metri.
Ilfovenii şi-au trecut în cont şi o bară în minutul 82, prin acelaşi Gojnea, dar scorul a rămas neschimbat.

Iencsi: “Am fost mai inteligenţi”
Suspendat după cartonaşul roşu văzut în runda precedentă, Adrian Iencsi a urmărit din tribună succesul băieţilor săi. Antrenorul Pandurilor a declarat că echipa mai organizată s-a impus, într-un meci presărat cu durităţi. “Nu mă bucur foarte tare după această victorie, chiar dacă a fost una muncită. A fost o partidă grea, pe un teren îngust şi un gazon impracticabil pentru fotbaliştii profesionişti. Cred că băieţii mei au fost mult mai inteligenţi şi au ştiut să gestioneze momentele grele ale jocului. Am reuşit să înscriem şi să închidem toate spaţiile, am întâlnit un adversar foarte arţăgos, au fost foarte multe intrări dure. Chiar şi după ce am deschis scorul am mai avut câteva situaţii periculoase. Golul lui Bogdan Dănăricu ne-a dat mai multă linişte în partea secundă, dar mă mulţumeşte foarte mult că nu le-am dat posibilitatea de multe ori să intre în careul nostru”, a afirmat tehnicianul gorjenilor. Iencsi este în continuare nemulţumit că echipa sa nu adună victorii şi la Motru. Fostul rapidist a declarat că nu bilanţul din începutul campionatului îl deranjează, ci faptul că nu le poate oferi spectatorilor gorjeni rezultate pe măsură. “Nu mă pot bucura pentru că ştiu că urmează o altă partidă foarte dificilă contra celor de la Afumaţi. Jucăm acasă, unde încă nu am reuşit să obţinem victoria. Nu asta mă deranjează cel mai tare, ci faptul că nu reuşim să câştigăm la Motru ca să-i mulţumim pe suporterii care vin la stadion. E supărător, dar în acelaşi timp mă aştept în continuare să avem aceste fluctuaţii de formă. Pentru mine nu contează că învingem în deplasare sau acasă. Am pornit la drum fără o pregătire centralizată şi într-un fel e firesc să nu avem acea continuitate. Nu e uşor, îi apreciez pe băieţi, pentru că suntem undeva la 60% din potenţial. Cu siguranţă că va fi cu totul altceva din iarnă”, a completat Iencsi.

CS Baloteşti – Pandurii Târgu Jiu: 0-2 (0-1)
Stadion: Comunal (Baloteşti – Ilfov)
Baloteşti: Fulga – N. Filip, Marciuc, Andr. Răuţă, Flămânzeanu (M. Neagu, `80), C-tin. Dedu, Gojnea (F. Paraschiv, `86), Al. Coman, Andr. Suciu (P. Ioniţă, `67), Alin Pătraşcu (cpt.), Eug. Nica. Rezerve: Iordan – Mirescu, Al. Gheorghe, Al. Grigore. Antrenor: Laurenţiu Diniţă
Pandurii: Stanca (cpt.) – Homei, Brînzan, D. Lung, D. Drugă (Vodă, `73), Raiciu, Dănăricu, Şut, M. Maxin, Cip. Rus (Şendroiu, `90+2), Dodoi (Durkovic, `78). Rezerve: D. Popescu – Turda, Celea, Bujor. Antrenor secund: Dragoş Militaru.
Arbitrii: Adrian Illyeş (Ploieşti), Ionuţ Babadac (Alexandria) şi Doru Zamfir (Slatina).

Liga 2, Etapa 7
Vineri, 8 Septembrie
FC Argeş – ASA Târgu Mureş 1-2
Sâmbătă, 9 Septembrie
Dacia Unirea Brăila – Sportul Snagov 0-1
Chindia Târgovişte – Ripensia Timişoara 1-0
Metaloglobus Bucureşti – Luceafărul Oradea 1-0
Academica Clinceni – Foresta Suceava 2-0
CS Mioveni – Ştiinţa Miroslava 5-1
CS Baloteşti – Pandurii Târgu Jiu 0-2
CS Afumaţi – UTA Arad 2-0
Dunărea Călăraşi – Olimpia Satu Mare 5-1
AFC Hermannstadt – ASU Politehnica Timişoara 1-0

Clasament Liga 2
1. AFC Hermannstadt 18
2. ASA Târgu Mureş 16
3.Ripensia Timişoara 14
4. Chindia Târgovişte 13
5. FC Academica Clinceni 13
6. Dunărea Călăraşi 13
7.ASU Politehnica Timişoara 12
8. CS Mioveni 11
9. FC Argeş 11
10. Pandurii Târgu Jiu 11
11. Sportul Snagov 11
12. UTA Arad 9
13. Dacia Unirea Brăila 8
14. Metaloglobus Bucureşti 8
15. CS Afumaţi 7
16. Olimpia Satu Mare 7
17. CS Baloteşti 5
18. Luceafărul Oradea 4
19. Ştiinţa Miroslava 4
20. Foresta Suceava 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here