Ziua Universală a Iei, marcată luni, la Târgu Jiu

840

Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj și al Muzeului Național ”Constantin Brâncuși”, organizează luni, 24 iunie 2024, începând cu ora 10:00, atât la Muzeul Național ”Constantin Brâncuși”, cât și la amfiteatrul din centrul pietonal al muncipiului, Ziua Universală a Iei.

Sărbătoarea este un prilej de a celebra ia românească, o piesă vestimentară tradițională cu o bogată istorie și o frumusețe aparte, considerată simbolul identității și al creativității spațiului românesc.
Programul evenimentului include:
●Concursul ”Cămașa cu altiță – Identități gorjenești”, ediția a II-a. Prezența participanților la concurs este așteptată la Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” începând cu ora 09:00. Secțiunile concursului: 1. Cea mai reprezentativă ie/cămașă tradițională femeiască sau costum femeiesc (zona centrală a județului, precum și din zonele de interferență ale județului); 2. Cea mai frumoasă poveste a iei/cămășii tradiționale gorjenești; 3. Reproducere/recuperare modele, motive și tehnici străvechi. Se vor evalua cămășile gorjenești lucrate/cusute de curând, respectând sursele/modelul din albumele de cusături populare. Se va menționa titlul albumului, autorul, editura și anul apariției sau colecția muzeală.
Se pot înscrie la concurs, toate purtătoarele de cămăși și port tradițional gorjenesc, prezente la Muzeul Național ”Constantin Brâncuși”, făcând excepție angajatele instituției organizatoare. Înscrierea se face pe baza „Formularului de înscriere” cu toate datele completate și copia cărţii de identitate(datele personale vor fi protejate de către Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date). Data limită de înscriere este 24 iunie 2024, ora 10:00. Juriul concursului va fi alcătuit din specialiști de prestigiu – Doina Işfănoni – istoric de artă, cercetător și etnolog Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, prof. univ. dr. habil. – Gabriela Pasarin, Universitatea din Craiova, Victor Albinel Firescu – șef secția de Artă și Etnografie Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, care, prin valoare și competență profesională, vor garanta corectitudinea clasamentului după următoarele criterii: autenticitate (respectarea structurii funcțional-decorative și cromatice a zonei sau subzonei pe care o reprezintă piesa); grad de complexitate al cusăturii /broderiei (tehnica folosită, numele local și literar al punctelor în cusătură, modul de grupare al motivelor (câmpii decorativi/zonele decorate), denumirea motivelor și semnificația lor, paletă cromatică (culorile folosite în alcătuirea modelului), contextul/ocazia în care se purta respectiva ie/cămașă/costum; starea de conservare.
”Din program mai face și un spectacol folcloric pregătit cu entuziasm de către cursanții instituției noastre, care va avea loc la amfiteatrul din centrul orașului. Măriile Gorjului, Virtuozii Gorjului, Păstorașii sau Lăstăreii Gorjului sunt doar câteva dintre grupurile care vor aduce buna dispozițe. Nu vor lipsi nici dansurile populare din mai multe zone etnografice ale județului nostru: Polovragi, Dragotești, Stoina, Logrești, Căpreni, Hurezani, Runcu, Bălești, Văgiulești, Samarinești și Bolboși. Invităm toți participanți să îmbrace ia românească și să se alăture acestei sărbători a portului nostru național!”, a declarat purtătorul de cuvânt al Școlii Populare de Arte Târgu Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here