“Ziua porților deschise” la Școala Gimnazială “Pompilu Marcea” din Târgu-Jiu

1758

“A fost o dată ca altădată, a fost sâmbătă, în zi de 21 făurar 2015, la fel ca în ziua de 22 februarie 2014, dar, mai frumos, parcă!” A fost într-un sfârșit de iarnă, dar într-o zi cu trăsături calde de primăvară. O primăvară a sufletului. Totul s-a întâmplat într-o „Duminică a pământului” („Primăvara este o Duminică a pământului”), de Ziua sufletelor deschise, în Împărăția lui “A învăța – Împărat” (Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu).
Razele soarelui anunțau că ziua nu va fi una obișnuită și că mirarea, iubirea și bucuria vor invada Împărăția. Așa s-a și întâmplat. Când soarele s-a ridicat să poată străluci de-a binelea, zâmbetul său a fost sporit de zâmbetele a zeci de copii care au bătut la poarta Împărăției lui „A învăța – Împărat”, dar și de zâmbetele oamenilor frumoși care se aflau deja în Împărăție (prof. înv. primar Constantin Ţuculină, prof. înv. primar Ana Georgiana Diaconu Stoica, prof. înv. primar Clara Fîrță, prof. înv. primar, Liliana Vasilescu, prof. înv. primar Carmen Rujenescu, prof. Alexandra Mănescu, prof. Mihaela Cristea, prof. Mirela Semen) ale căror prezenţe s-au transformat de îndată într-o stare sufletească de sărbătoare, în bucurie, împlinire, disponibilitate sufletească, iubirea, plăcere și nerăbdare de a le arăta copiilor Împărăția și de a-i învăța multe pe cei sosiți în spaţiul sacru al Şcolii Gimnaziale „Pompiliu Marcea” din municipiul Târgu-Jiu.
<Astfel, toți copiii au fost impresionaţi de ce erau capabili oamenii lui „A învăța-Împărat”, și de ce se se ivea din sufletul lor.
Și s-au mirat și s-au tot mirat minute în şir, dar și mai mare le-a fost mirarea când le-a fost dat să vadă ce spaţii şi clase de învăţătură şi bună purtare erau în Împărăție. De la parter și până la cel de-al doilea etaj, oaspeții au întâlnit în calea lor tot ce nu se găsește într-o împărăție obișnuită a vieţii, dar se găseşte cu prisosinţă într-o încântătoare Împărăție a lui “A învăța – Împărat”: cabinete, laboratoare, calculatoare şi laptop-uri pe măsura lor, săli pline de culoare şi armonie, de lumină, de căldură.
<Urcând etaj cu etaj, oaspeţii noştri – copii preşcolari şi părinţi – au aflat că tot ce dă viață pereților a fost realizat prin iscusinţa unei calităţi speciale numită Dăruire, a oamenilor din Împărăție și a elevilor acestora aflați deja acolo. Vizitatorii au mai descoperit că despre multe dintre frumuseţile întâlnite aici se poate vorbi într-o limbă engleză impecabilă pe care ei pot să o învețe în această şcoală nu doar într-o oră pe săptămână, ci în două ore! Prietenii noştri sosiţi la „Ziua porţilor deschise” împreună cu părinţii au aflat din tot ce au văzut, au găsit și au simțit că întreaga Împărăție, cu învăţătorii şi profesorii ei, până și cu „A învăța-Împărat”, există şi freamătă numai pentru ei și pentru îndeplinirea visurilor lor!
“Și-am încălecat pe-un A și v-am spus un mare Adevăr!” Aşa se încheie povestea noastră inspirată de sărbătoarea „Ziua porţilor deschise” pentru prichindeii care vor alege ca în noul an şcolar 2015-2016 să fie elevi ai Şcolii Gimnaziale „Pompiliu Marcea” din Târgu-Jiu.
Prof. Rozica Pătrăşcoiu,
director, Școala Gimnazială “Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here