Ziua Porților Deschise la Garnizoana Târgu-Jiu

1551

În perioada 18-22.04.2016, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice desfăşoară activitatea “Să ştii mai multe, să fii mai bun”, continuare a programului naţional “Şcoala altfel”, la care Ministerul Apărării Naţionale participă, având ca obiective consolidarea parteneriatului interinstituţional, întâmpinarea nevoii de cunoaştere de către tânăra generaţie a instituţiei militare, promovarea imaginii Armatei României şi a carierei militare. Cu acest prilej, Garnizoana Târgu-Jiu organizează în data de 20 aprilie 2016 “ZIUA PORŢILOR DESCHISE”.

expozitie 2015 (2)Locurile din unitate care se pot vizita în cadrul Zilei Porților Deschise sunt: a) Capela Militară- Târgu-Jiu, Str. Calea Bucureşti, nr. 7; b) Expoziţia de armament şi/sau tehnică de luptă- Târgu-Jiu, Str. Calea Bucureşti, nr. 5; c) Cimitirul Eroilor- Târgu-Jiu, Str. Narciselor.
expozitie 2015 (5)Conducerea Garnizoanei Târgu-Jiu spune că această activitate are o importantă componentă educativ-comemorativă, participanţii la aceste activităţi fiind, în general, elevi de şcoală generală şi liceu. “Locurile din unitate care se pot vizita sunt deschise între orele 09.00-15.00. Expoziţia de armament şi/sau tehnică de luptă este organizată de către Garnizoana Târgu-Jiu şi Biroul de Informare Recrutare din Centrul Militar Judeţean Gorj, la punctul de control-acces al cazărmii din Str. Calea Bucureşti, nr. 5.

expozitie 2015 (6)Cu această ocazie, se va organiza un Atelier de prezentare a armamentului şi muniţiei de infanterie, precum şi a tehnicii de artilerie terestră şi antiaeriană din dotarea armatei române. În cadrul expoziţiei de armament, muniţie şi tehnică militară, Biroul de Informare Recrutare, din cadrul Centrului Militar Judeţean Gorj, va organiza un Atelier de promovare a carierei militare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de garnizoana Târgu-Jiu.
expozitie 2015 (10)În aceeaşi zi, între orele 11.00-12.00, Garnizoana Târgu-Jiu, împreună cu Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protejării mormintelor şi operelor comemorative de război) organizează un ceremonial militar şi religios la Cimitirul Eroilor al mun. Târgu-Jiu, Str. Narciselor, în cadrul proiectului naţional “UN EROU, O FLOARE”- a 4-a ediţie.

expozitie 2015 (15)Programul activităților din proiectul “UN EROU-O FLOARE”
Programul activițăților derulate la Târgu-Jiu, 20 aprilie 2016, în cadrul proiectului național “UN EROU-O FLOARE”, Ediţia a 4-a, organizat de Garnizoana Târgu-Jiu, își propune: comemorarea şi păstrarea memoriei eroilor căzuţi pentru ţară, ştiind faptul că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, prilej de organizare şi desfăşurare a unor proiecte sau activităţi pe plan intern şi european, în semn de recunoştinţă pentru eroii care au murit luptând pentru libertate, credinţă, întregirea neamului şi care au pus, prin jerfa lor, patria mai presus decât propria existenţă; promovarea imaginii Armatei României, prezentarea unei imagini reale, favorabile în rândul populaţiei civile prin mass-media locală; desfăşurarea unor activităţi de îngrijire, de mică amploare, la Cimitirul Eroilor Târgu-Jiu, semnificative pentru jertfa eroilor români şi străini, premergător Zilei Eroilor- sărbătoare naţională a poporului român.
expozitie 2015 (30)Pe 20 aprilie 2016, orele 11.00-12.00, la Cimitirul Eroilor Târgu-Jiu sunt așteptați reprezentanţi ai: Instituţiei Prefectului, C.J. Gorj, Primăriei Tg-Jiu, UM, Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, ai asociaţiilor de veterani de război şi ai asociaţiilor de cadre militare în rezervă şi retragere; Mass-media locală, elevi şi cadre didactice de la instituţii de învăţământ din Municipiul Târgu-Jiu, militari activi, în rezervă şi în retragere din Garnizoana Târgu-Jiu.
un erou o floare (9)Programul activităților cuprinde: 11.00 -11.10 Primirea oficialităţilor, 11.10-11.20 Oficierea serviciului religios , 11.20-11.40 Alocuţiuni, evocări, mesaje prezentate de oficialităţile participante (Comandantul Garnizoanei Tg-Jiu, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război- Filiala Gorj); 11.40-12.00 Depuneri de flori de către autorităţi, elevi şi militari la Troiţă (operă comemorativă de război) şi mormintele eroilor români şi străini.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.