Ziua Petrolistului sub patronajul Sfintei Maria

649
Pentru petrolişti şi pentru familiile lor, ziua de 8 septembrie are o semnificaţie deosebită. Sărbătorită, din 1990, la iniţiativa Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom, ziua Petrolistului se desfăşoară sub patronajul Sfintei Maria, aleasă drept protectoare a Petroliştilor.

Ziua Petrolistului este totodată şi ziua de nume a mii de oameni care muncesc în condiţii foarte grele, dar cu multă dăruire.

Nu întâmplător îşi sărbătoresc petroliştii ziua lor în data unei mari sărbători religioase, pentru că munca este sfântă şi îl sfinţeşte pe om, iar ei ştiu să facă aceasta cel mai bine.Este o zi încărcată de semnificaţii sărbătorită în fiecare an de angajaţii şi pensionarii petrolişti ce muncesc şi au muncit în acest domeniu, prin organizarea de festivităţi cu invitaţi de onoare, petroliştilor şi prietenii lor. În data de 4 septembrie 2009, această frumoasă sărbătoare s-a ţinut în oraşul Boldeşti jud. Prahova unde au fost invitaţi şi Preşedinţii Pensionarilor Petrolişti din judeţele ţării cu bazine petroliere. Invitaţia mea a fost adresată de Grupul OMW Petrom pentru care le-am mulţumit pentru grija ce ne-o poartă acordându-ne anumite facilităţi prin contractul colectiv la art. 119 şi 120 familiilor ce au muncit în industria aurului negru.
Preşedintele Pensionarilor Petrolişti Gorj, Ion Vulcea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here