Celebrată anual la data de 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, reprezintă un prilej de a reafirma angajamentul nostru față de incluziune, egalitate și respect pentru drepturile fundamentale ale persoanelor cu dizabilități. Serviciile sociale subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj au marcat Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități prin organizarea unor activități cu caracter cultural-artistic, la care au participat în mod activ beneficiarii acestora (copii, tineri și adulți), sub coordonarea personalului de specialitate din centre.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, au fost planificate diverse activități care au drept scop instalarea unui climat armonios, stimulând starea psihică a beneficiarilor și generând un suport afectiv-emoțional pozitiv la nivel comportamental. Astfel, în fiecare complex de servicii sociale din subordinea DGASPC Gorj au fost organizate activități recreative cu muzică, dans, jocuri interactive, interpretare de colinde și recitare de poezii. De asemenea, în această zi, beneficiarii s-au bucurat de o masă festivă, având un meniu special.
„Această zi ne oferă oportunitatea de a reflecta asupra progreselor realizate, dar și asupra eforturilor necesare pentru a construi o lume în care fiecare persoană să fie respectată și valorizată. Prin colaborare și solidaritate, putem elimina barierele și putem oferi șanse egale pentru toți. Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități se sărbătorește în fiecare an la data de 3 decembrie, începând cu anul 1992, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite, scopul său fiind promovarea unei mai bune înțelegeri a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități. Venim astăzi cu urările de sănătate și reușite deosebite pentru persoanele cu dizabilități și pentru toți cei care activează în domeniul protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități”, a transmis conducerea DGASPC Gorj, prin intermediul unui comunicat de presă.