1.Cele șase motive
Ziua Mondială a Poeziei s-a sărbătorit și la Târgu Jiu. Această formidabilă onoare ne-a adus-o tripticul monumental și arhitectural în aer liber al lui Constantin Brâncuși, hobițeanul nostru drag pentru care masa tăcerii, poarta sărutului sacru (al iubirii cu moartea eroică) și coloana infinită reprezintă triada accederii în absolut.
Al doilea motiv pentru care Târgu Jiul a fost selectat în cele cinci orașe ale României ca să celebreze, într-o seară agapeică, muzele artelor sub lumina lunii de martie înflorit, rezultă din faptul că aici, acasă, la noi, există o veritabilă Școală de Literatură (cu nimic mai prejos celei de la Târgoviște – de exemplu – n.n. IPB).
Al treilea motiv – și el cu greutate într-un cântar al calității de urbe importantă – constă în manifestările susținute an după an, de la înființare încoace, ale Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, a cărei prezență în peisajul cultural artistic (g)local nu s-a dezmințit nicidecum adăpostind, promovând, confirmând un happening de excepție.
Al patrulea motiv, care ține de noroc, de destin, provine din simplul fapt că poetul Andrei Novac e un târgujian care se află la originalul tradiției deja instituite în urmă cu vreo zece ani de a expune în fiecare stație de autobuz a acestui oraș binecuvântat pliante cu câte un mic poem columnist; printre aceștia, trebuie a recunoaște, m-am numărat eu însumi.
Astfel că pe 21 martie, la orele 18,00, Andrei Novac a fost amfitrionul degajat, distins, elocvent, calm, dezinvolt al celei de-a doua ediții a evenimentului botezat „Noaptea de poezie”, cu 13 invitati, in corpore, prodigioși, de elită, convingători, axiologic.
Al cincilea motiv e și el firesc până la urmă în ordinea lucrurilor. Gorjul își are propria revistă de cultură, care apare lunar la Târgu Jiu, „Gazeta Gorjului”, un proiect editorial susținut de S.C. Gorjeanul S.A. și condusă de redactorul ei șef, gazetarul-scriitor Vasile Vasiescu.
Al șaselea motiv se datorează Primăriei (deci Primarului Marcel Romanescu, a cărui deschidere spre poezie i-o știu din anii când am fost colegi la Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu) și Consiliului Local Tg.-Jiu; apoi gestul îl are în umbră pe intelectualul Adrian Tudor (viceprimar destoinic și inimos).
2.Galeria cu poeți: Unu și Unu
Așadar cronica mea poate demara prin a-i identifica pe invitații amfitrionului Andrei Novac: Eugen Mihăescu (Krypton), Costi Sandu (Iris), poeții (pe care-i nominalizez după cum au fost chemați la microfon – n.n. IPB): Mihok Tămaș (cu o scriitură postmodernistă, cu mesaj transparent și limbaj tranzitiv, care comunică despre abia arătata, lui, enigmă, neoexpresionist, sensibil, vibratoriu); Șerban Axinte (poet care transformă liricul în proză și glisează spre un tragism existențial într-un București: oraș ca toate orașele lumii); Dan Mircea Cipariu (consonant cu stilul lui Mircea Cărtărescu și Ion Stratan, practicând și ritmul sacadat, maiakovskian, amintind de „Norul cu pantaloni” și „Misterul buf”); Sorina Rîndașu (de la Chișinău și Iași) care a citit dintr-o carte publicată de Editura Cartier textele „Canalul colectiv” (pe motivul insulei), „Tu nu știi despre ce vorbesc” (și lait-motiv); poeta, tânără, e adepta aceluiași limbaj apoetic, provocator, recte al infrarealului mizer care îl face pe „ens” prizonier al derizoriului, al unei amenințări apocaliptice și arborează steagul luptei politice pe baricadă, insurgentă, revendicativă; Alex Gregora (același poet arhetipal, expresiv, în simboluri descoperite în cadrul unui ceremonial liturgic; pentru el poezia e un ritual de recurențe care elogiază natura, fauna, flora, mirajul unei melodii a inefabilului corespondent dicțiunii ocultate programatic; George Drăghescu (poet-actor, cu un recitativ esențializat, haijinic, dând glas unei profunzimi metafizice); Dan Ionescu (din Craiova, a cărui voce poetică e oarecum soresciană (într-un imn al țăranului); Spiridon Popescu (căruia Horațiu Mălăele i-a recitat trei poeme) care a prezentat sălii și soției sale „Dialog peste gard”, „Omorârea timpului”, „Dialog nocturn”, „Aproape sonet”, „Lui N.S.”, vădind aceeași memorie proverbială; Bogdan Ghiu (de la „Cenaclul de Luni” – n.n. IPB) un apropiat al magistrului Nicolae Manolescu (care a rostit publicului o poezie de un primitivism bacovian (acel Bacovia din „Postume”), un fel de table de materii caragialiene, alcătuite dintr-o aglomerație de obiecte, o avalanșă de sintagme, pe alocuri metapoezie pe tema timpului ca o istorie, a mișcării, a definirii obsedante a poeziei (i-aș zice stilului definiționism) a cărei remodelare se referă evident ironic la planurile realității și la zeii absorbiți în el, la viața în condițiile morții, la verb și dinamismul enunțiativ; când a revenit la locul de lângă mine (după Ioana Crăciunescu) i-am strâns mâna și l-am felicitat, totodată informându-l că o să-i trimit, cumva, eseul complementar deja publicat despre opera-i poetică despre care au scris Ioan Holban, Ion Pop, Nicolae Manolescu ș.a. Ioan Holban de pildă îl încadrează pe Bogdan Ghiu în contextul omului de hârtie, al fragmentului, al corptextului care caută iluminarea deghizat în cel care trăiește-scriind, cel care fuge din peștera literei în cutia de carton a poemului; pentru Bogdan Chiu poezia e meșteșugul, iar poetul e un maistru-homlless care meșterește discursul poetic simultan meșterindu-se pe sine bricoleur, manolic, miticopoetic, semiotic, conceptualist, ornamentalist etc.
Nicolae Manolescu îl clasifică drept un textualist care-și comentează de unul singur poezia care ea însăși se autocomentează ca să facă inutilă critica literară; poetul este practicantul unui intimism caligrafic, reflexiv, sentimental, de un umor delicat, de un impresionism al momentului (Augenblick-ului) însă părând a fi rămas prizonierul gândirii structuraliste; Ioana Crăciunescu (actriță și o poetă remarcabilă) a fost regina „Nopții de poezie”; ea a interpretat cu vocea-i filmică, teatrală, parabole și alegorii sarcasmice, construcții transpoetice, din antologia „Ioan Crăciunescu împarte cărțile jucătorilor de-o viață. Chit sau dublu”. Poezia sa e kafkiană, de un tragism și de un absurd escatipice, de o poeticitate antropologică.
În ceea ce mă privește eu m-am înfățișat în fața urbei mele, la vârsta de 71 de ani, cu șase poezii din „Ieșirea spre cer”, după cum urmează: Ultima bucurie, Muze și idei, Joc cu Vineri, Perechea ideală, Limba poezească, Bocet (de despărțire). Toate șase texte s-au autoorganizat, interactive, într-o doctrină afișată a transmodernismului ca noul curent literar al epocii actuale.
„Noaptea de poezie” a deschis-o Andrei Novac cu „35/povestea nespusă a unei revoluții” și a închis-o tot el cu „Memento”. La sfârșitul happeningului mi-a dăruit cele două volume rămânând ca eu să le comentez cu proxima ocazie pe amândouă în „Gorjeanul”și în „Gazeta Gorjului” (plus în Constelații diamantine” și în „Discobolul”).
Pe afiș fusese trecut și poetul Adrian Frățilă, dar ceva neașteptat nu i-a permis să ni se alăture. Păcat! Domnia Sa e un mare poet român contemporan, unul din pilonii Școlii de Literatură de la Târgu Jiu. Andrei Novac n-a uitat să amintească și numele altor poeți de rasă nobilă ai Gorjului: Viorel Gârbaciu, Ion Cepoi, Artur Bădița, Tudor Voinea, Nicolae Diaconu.
3.Cele mai frumoase balade
Spectacolul „Nopții de poezie” oferit de Andrei Novac orașului de pe Jiul de Sus a cuprins și cele mai frumoase balade compuse și cântate de Kripton și Iris în concert unplugged. Eugen Mihăescu (Krypton) și Costi Sandu (Iris) au încântat publicul cu foarte cunoscutele piese dedicate Revoluției din Timișoara, de gen folk, rock, country, piese implicate social într-un single curajos anticeaușist ca de exemplu adrianpăunesciana „Nu se poate trăi în poziție de drepți” ori populara „Sunt doar un dor călător ce-aduce iubirea în zbor”, ca și „Pentru ea, pentru ea, voi cânta oricum” ș.c.l.
Poziționat între poeta Ioana Crăciunescu și o tânără domnișoară care mi-a solicitat cartea „Ieșirea spre cer” să o răsfoiască și chiar să i-o dăruiesc, am dorit să o cunosc și pe cea de-a doua prezență feminină de efect. Se numește Alexandra Romanescu, a absolvit la București română-engleză și este chiar frumoasa fiică a primarului; i-am vorbit despre traducerea baladelor lui Bob Dylan (o sută) de către Mircea Cărtărescu, premiate cu Nobelul pentru literatură în 2016, publicate de Humanitas în colecția „Poezia” coordonată de Denisa Comănescu; și i-am rezumat prefața lui Mircea Cărtărescu din care am priceput că poeticitatea liricomuzicală a lui Bob Dylan (aceea din „Suflare de vânt” răspândită la nivel planetar) rezidă în acțiunea-i artistică, a unui geniu, dar profund autentic.
Un comentariu de Ion Popescu-Brădiceni
Scriitor și gazetar
