Ziua Minerului, organizată după Sf.Mărie, în Dumbrava Câlnic

1462

Primăria Comunei Câlnic şi Sindicatul „Lignitul” Oltenia, organizează în zilele de 17 şi 18 August 2018 ,,Ziua Minerului”. Locaţia de desfăşurare a Zilei Minerului 2019 este „Dumbrava Câlnic”, situată la intrarea în localitatea Câlnic dinspre Târgu-Jiu spre Motru, peste stradă de staţia Peco. Conducerea Sindicatului „Lignitul” Oltenia îi invită la „Ziua Minerului 2019” pe toţi actualii angajaţi şi foştii salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia şi nu numai, să petreacă împreună cu această această ocazie. Terasele cu mici şi bere, precum şi parcul de distracţii nu vor lipsi din peisaj, fiind organizate și manifestaţii sportive şi culturale.

,,În fiecare an, Oltenia sărbătoreşte Ziua Minerului, zi în care îi celebrăm pe toţi cei care trudesc în Cariere, şi e una plină de semnificaţii istorice. Pentru această zonă, greu încercată de problemele sociale apărute în urma restrângerii acestui sector de activitate, mineritul continuă să rămână reperul în jurul căruia oamenii de aici îşi privesc viitorul, aşa că Ziua Minerului e una a întregii comunităţi. Noi continuăm să sărbătorim Ziua Minerului pe care mulţi au uitat-o şi nu vor să-şi mai aducă aminte de ea, inclusiv liderii de sindicat, care au şters din calendarul lor această zi importantă. Ziua Minerului are o încărcătură specială pentru fiecare dintre cetăţenii Olteniei. Este ziua când conştientizăm, mai mult ca oricând, eroismul celor pentru care munca în carierele şi adâncurile pământului a devenit destin şi tradiţie. Cu acest prilej, se cuvine să omagiem minerul de ieri, de astăzi şi mai ales, pe cel de mâine, asigurându-ne astfel că vom pune umărul la asigurarea continuităţii unei tradiţii unice, mineritul”, a transmis, printr-un comunicat de presă, Constantin Crețan, liderul Sindicatului Lignitul Oltenia. De altfel, minerii sunt tot mai puţini de la an la an în judeţul Gorj, iar salariaţilor din minerit nu-le mai rămâne decât să se gândească cu nostalgie la această zi. Minerii sunt de părere că în curând ziua va fi una simbolică, perspectivele mineritului fiind tot mai sumbre de la an la an.

Ziua Minerului, marcată și în Valea Jiului
,,Politicienii, indiferent de cei care s-au suscendat în fruntea mineritului gorjean, nu au oprit împuţinarea ortacilor, dar i-au folosit în campaniile electorale. Dezamăgirea este intensă în rândul salariaţilor din minerit care trăiesc cu teama zilei de mâine. Zonele cu mineri, Motru, Mătăsari şi Rovinari, au devenit unele sărace, asta deşi în perioada de vârf a mineritului erau cele mai bogate, puterea financiară a minerilor fiind recunoscută la nivelul judeţului. Activitatea minieră cunoaşte un trend descendent, uneori accelerat de neputinţa şi indolenţa politicienilor. Invităm agenţii economici din judeţul Gorj şi din alte judeţe să participe la acest important eveniment, Primăria Câlnic asigurâd condiţiile desfăşurării unui comerţ civilizat şi în condiţii de siguranţă”, a mai transmis Crețan. La începutul acestei săptămâni autoritățile din Valea Jiului au sărbătorit și ele Ziua Minerului, la eveniment participând și oficiali ai Complexului Energetic Oltenia.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here