Ziua Limbii Române – Un buchet liric dedicat Limbii Române de către doi poeți basarabeni: Alexei Mateevici și Grigore Vieru

829

Motto: ,,Nu există patriotism fără dragostea pentru Limba Națională”
Dumitru Morțun, doctor în filosofie, profesor universitar
,,Partidul meu se numește Limba Noastră cea Română, cu sediul în fiecare familie de români din Republica Moldova, România, Ucraina și de peste frontierele acestor țări”
Gheorghe Colțun, profesor universitar, Chișinău

Alexei Mateevici, născut la 27 martie 1888, la Căinari, fostul județ Bender, ca fiu al preotului Mihail Mateevici și al Nadejdei, originar de prin părțile județului Soroca, a fost unul dintre cei mai reprezentativi scriitori români din Basarabia, actualmente Republica Moldova. Absolvent al Academiei Teologice din Kiev(1914), Mateevici stăpânit de o intensă pasiune a cititului, traduce mult din literatura rusă clasică, studiază trecutul istoric și cultural al poporului său, publică primele poezii în ziarul ,,Basarabia”. În timpul Primului Război Mondial, în 1916, devine preot militar.
În vara anului 1917, scrie poeziile: ,,Văd prăbușirea”, ,, Basarabia” și altele, iar la 17 iulie 1917 publică poezia ,,Limba noastră”, în ,,Cuvânt moldovenesc”, fiind considerată cea mai frumoasă odă închinată Limbii Române, care devine Imnul Republicii Moldova, începând cu 1994.
La 13 august 1917, stil vechi, bolnav de tifos exantematic, se stinge din viață la numai 29 de ani și este înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.
În anul 1934, la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care l-a cunoscut la Seminarul Teologic, devenindu-i prieten.

Grigore Vieru, un pilduitor patriot

Motto:
„Dacă visul unora a fost să ajungă în cosmos, în viața întreagă am visat să trec Prutul.”
,,Dreptatea istorică va blestema poeții și compozitorii care vor îndrăzni să ridice mâna asupra Imnului Național „Deșteaptă-te, române!”, cocoțându-se ei în locul strălucirii și necesității lui istorice”
Grigore Vieru

Născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta, județul Hotin, regatul României, actualmente Republica Moldova, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, Grigore Vieru a absolvit școala de 7 clase în satul natal, în 1950, Școala Medie din orașul Lipcani, 1953, iar în 1958, a absolvit Institutul Pedagogic ”Ion Creangă”, Facultatea de Filologie și Istorie din Chișinău.
Debutează încă din anii studenției, 1957, cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma” pentru care se bucură de aprecieri din partea criticii literare. Îl întâlnim ca redactor mai întâi în reviste pentru copii, apoi la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, iar între anii 1960-1963, la editura „Cartea moldovenească”. Volumul de versuri „Numele tău”, prefațat de Ion Druță, este apreciat de critica literară ca fiind cea mai originală apariție poetică. Cinci poeme sunt închinate unor poeți români și lui Constantin Brâncuși: „Tudor Arghezi”, „Lucian Blaga”, „Nicolae Labiș”, „Marin Sorescu” și „Constantin Brâncuși”.
În 1964, publică, în revista „Nistru”, poezia „Legământ” dedicată lui Mihai Eminescu, din care redăm versurile: „Știu: cândva, la miez de noapte,/Ori la răsărit de soare,/ Stinge-mi-s-ar ochii mie/Totdeauna asupra cărții Sale”.
În 1988, i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: ”Diploma de Onoare Andersen”.
Grigore Vieru este autorul unei vaste opere, pentru care a primit numeroase ordine și distincții, printre care și Ordinul Național „Steaua României”, iar în 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Visul de a trece Prutul s-a îndeplinit începând cu 1973, 1974, la invitația Uniunii Scriitorilor din România. După 1989, călătoriile în țara noastră ale lui Grigore Vieru s-au întețit.
Un patriot exemplar, Grigore Vieru i-a închinat Limbii Române mai multe poezii, printre care amintim ,,Limba noastră cea română”, „În limba ta” și „Pentru ea”.
Pe 16 ianuarie 2009, Grigore Vieru a suferit un grav accident de circulație, fiind internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Medicii n-au putut să-l salveze, iar pe 18 ianuarie 2009 a trecut în cele veșnice. Înmormântat pe 20 ianuarie cu funeralii de proporții, pe care Chișinăul le mai cunoscuse la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici. A fost decorat post-mortem cu Ordinul „Steaua României în grad de Mare Cruce”.
În semn de respect și prețuire, pe 23 ianuarie 2011, în Parcul Herăstrău din București, a fost dezvelit bustul lui Grigore Vieru, sculptor Răzvan Paul Mihăiescu.Numele lui Grigore Vieru este întipărit în conștiința românilor de pretutindeni.
Încheiem cu epitaful pe care și l-a ales Grigore Vieru: ,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”.

,,Limba Noastră cea Română”
Grigore Vieru
,,Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.

Cânt a Patriei fiinţă
Şi-a ei rodnică ţărână
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea română.

Pre pământ străvechi şi magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.

În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.”

„Pentru ea”
Grigore Vieru

,,Pentru ea la Putna clopot bate,
Pentru ea mi-i teamă de păcate,
Pentru ea e bolta mai albastră –
Pentru limba, pentru limba noastră.

Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste Ţară
Cu lacrima limbii noastre!

Pentru ea ninsori se cern din spaţii,
Pentru ea puternici sunt Carpaţii,
Pentru ea e caldă vatra poamei –
Pentru limba, pentru limba mamei.

Pentru ea noi văruim pereţii,
Pentru ea mai sunt răniţi poeţii,
Pentru ea cresc florile visării –
Pentru limba, pentru limba Ţării.

Dumnezeu prima oara
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste Ţară
Cu lacrima limbii noastre!”

„În limba ta”
Grigore Vieru

,,În aceeaşi limbă
Toata lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ,
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.

În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.

Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta.”
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here