Ziua Jandarmeriei Române, sărbătorită şi la Târgu-Jiu

257

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj se vor desfăşura în această dimineaţă mai multe activităţi dedicate Zilei Jandarmeriei Române.

Programul activităţilor organizate cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române va debuta la ora 08:30, cu „Ziua Porţilor Deschise”, în cadrul căreia vor fi amenajate standuri cu tehnică militară şi de prezentare a ofertei educaţionale.  Manifestările omagiale vor continua cu primirea invitaţilor şi a oficialităţilor, intonarea imnului naţional, prezentarea mesajelor adresate cu prilejul Zilei Armei, oficierea slujbei religioase, acordarea recompenselor acordate personalului unităţii, decernarea cupelor şi diplomelor câştigătorilor competiţiilor sportive interinstituţionale şi defilarea subunităţilor şi a tehnicii auto. În paralel, vor fi prezentate într-o expoziţie, picturi în acuarelă, o colecţie de machete de avioane şi nave de luptă, precum şi de caricaturi. „La această activitate au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene şi locale, ai instituţiilor publice care colaborează cu instituţia noastră şi elevi de la instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiul Târgu-Jiu. 3 Aprilie reprezintă pentru toţi jandarmii, fie că sunt în activitate, fie că se bucură de răsplata liniştii după ce au desfăşurat activităţi în cadrul Armei, un moment deosebit,  pe care îl împărtăşim cu  bucurie cu comunitatea locală”, a spus Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here