Ziua Internațională a Supraviețuitorilor de Cancer, 5 iunie

1223

Anul acesta, pe 5 iunie, se va sărbători pentru prima dată Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer, stabilită prin lege în prima duminică a lunii iunie. Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, inițiatoarea legii, spune că a vrut să marcheze o astfel de zi pentru a „transmite tuturor bolnavilor un mesaj de speranţă”, pentru că știe – fiind ea însăși supraviețuitoare a acestei boli – ce „temeri şi fantasme” există în viaţa celor care trec prin așa ceva.

„Am ales ca simbol al Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer, pe care anul acesta o sărbătorim în 5 iunie, nufărul galben: o floare gingaşă, dar spectaculoasă, născută din suferință. Nufărul reprezintă cunoaşterea luminii şi dragostea, dar mai ales renaşterea. Pentru că eu aşa văd momentul în care învingi această crudă boală, numită cancer: te naşti a doua oară.

Am inițiat Legea privind Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer pentru că mi-am dorit să avem o asemenea Zi specială pentru a sărbători viaţa, pentru a-i cinsti aşa cum se cuvine pe supravieţuitori, pentru a le spune că vieţile lor contează, că sunt iubiţi şi apreciaţi. Este un moment care îmi doresc să radieze de lumină pentru că ştiu, la fel de bine ca voi toţi, ce temeri şi fantasme există în viaţa fiecăruia chiar dacă boala a fost depăşită.

Cu această ocazie, vrem să le transmitem tuturor bolnavilor un mesaj de speranţă. Să le spunem că, la capătul acestei încercări cumplite, se poate obţine împlinirea. Că şi ei pot trece cu bine linia de sosire şi pot privi în urmă cu satisfacţie, pot fi învingători.

Vă dăruiesc din suflet tuturor un nufăr galben şi vă aştept să sărbătorim împreună viaţa”, arată senatoarea Nicoleta Pauliuc într-o postare pe Facebook, alături de un mesaj video, în care spune că și ea a trecut prin această „cumplită maladie”, a spus aceasta, citată de Digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here