Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, sărbătorită și la Scoarța – Gorj

1343

În fiecare an, începând cu anul 1967, pe 2 aprilie, este comemorată data nașterii renumitului scriitor Hans Christian Andersen (1805 -1875), de la a cărui naștere, astăzi, 2 aprilie 2023, se împlinesc 210 ani; este în același timp marcată „Ziua Internațională a Cărții pentru Copii”, pentru a insufla copiilor dragostea pentru citit și pentru a canaliza atenția spre cărțile adresate copiilor.

Așadar, duminică la prânz, în ziua de 2 aprilie 2023, la Biblioteca Comunei Scoarța, doamna bibliotecar Simona Nistor a organizat o întrunire a unui grup de elevi din comună selectați de doamna profesoară Popescu Cornelia Ionela, întrunire la care au participat și trei reprezentanți ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj „Tudor Vladimirescu”: profesor dr. Elena Cornoiu, medic specialist Cristina Cornoiu și col. (rtr.) Gigi Bușe. Precizez faptul că și doamna profesoară Popescu Cornelia Ionela este membru al Subfilialei Scoarța Cultul Eroilor.
Domnul col. (rtr.) Gigi Bușe a făcut o scurtă prezentare a importanței acestei zile pentru copii: „Marcarea acestei zile este o inițiativă a Consiliului Internațional al Cărților pentru Tineri, datând din anul 1967, și este o sărbătoare dedicată amintirii celui mai îndrăgit autor de povești și basme, danezul Hans Christian Andersen (1805 -1875), de la a cărui naștere se împlinesc astăzi, 2 aprilie 2023, 210 ani. Mica Sirenă, Crăiasa zăpezii, Cufărul zburător, Degețica, Fetița cu chibrituri, Hainele cele noi ale împăratului, Rățușca cea urâtă, Soldățelul de plumb etc. sunt doar câteva dintre poveștile sale care au străbătut timpul, fiind îndrăgite și în zilele noastre. Această sărbătoare este un prilej pentru a-i captiva pe cei mici, mai întâi să asculte, iar mai apoi să citească povești. «Cuvintele din poezii și din povești sunt hrană. Nu hrană pentru corp, nici din aceea care umple stomacul. Ci hrană pentru spirit și hrană pentru suflet. (…) Foamea de cuvinte se manifestă diferit: ca întuneric, uitare, aroganță. Oamenii care suferă de această foame nu își dau seama că sufletele lor tremură de frig și că trec pe lângă ei fără să observe. O parte din lumea lor fuge de ei fără ca ei să-și dea seama. Această foame se potolește cu poezie și povești», a motivat Andersen scrierile sale. Astăzi în toată lumea sunt organizate lecturi publice și sunt puse în scenă povești și basme”, a spus domnul colonel, care a citit apoi copiilor prezenți la întrunire basmul „Fetița cu chibrituri”, aceștia rămânând încântați.
„Trebuie să învățați să citiți de mici literatură pentru copii, căci este ușoară și relaxantă și vă creează deprinderea de a citi, în primul rând, apoi de a povesti pe scurt conținutul lecturii, iar mai târziu, la liceu, să sintetizați, să realizați analize literare, caracterizări de personaje, sau chiar să creați eseuri, proză scurtă sau poezii”, a spus doamna profesor dr. Elena Cornoiu.
„Există teatru radiofonic pentru copii pe YouTube. Acolo sunt prezentate o serie de povești: Harap Alb, Albă ca Zăpada, Sarea-n bucate etc. Aveți tot felul de povești și vi se întipăresc mai ușor în minte. Totuși, dacă nu citiți o carte, nu puteți spune nimic despre personajele acelei opere literare”, a precizat și domnișoara medic Cornoiu Cristina.
„Voi, care sunteți de la țară, știți ce este munca și viața de la sat și aveți o mai mare motivație de a învăța, comparativ cu elevii de la oraș. La olimpiadele școlare se califică foarte mulți elevi din mediul rural”, a concluzionat domnișoara doctor.
„Așa este”, a confirmat și doamna profesor dr. Elena Cornoiu. „Copiii din mediul rural, pe care eu îi iubesc foarte mult, ajung să facă performanță. Aceasta pentru că cei de la oraș sunt ocupați cu telefonul mobil, și, în multe cazuri, nu mai știu să scrie corect, nu mai au timp de citit, trotuarul și cluburile îi atrag, au și alte preocupări, mai puțin cartea. Contează foarte mult anturajul din care fac parte tinerii. Voi trebuie să țineți aproape unii de alții. Să vă povestiți mereu ce-ați mai citit, ce cărți ați mai împrumutat de la bibliotecă, ce v-a impresionat din cărțile lecturate, la ce activități culturale ați mai participat, ce se mai organizează la bibliotecă sau la Căminul Cultural.”
„Dacă îți dorești ceva cu adevărat, se poate și se îndeplinește. Trebuie să-ți urmezi visul”, a spus și doamna bibliotecar Simona Nistor.
Rând pe rând, domnișoara medic, doamnele profesoare și doamna bibliotecar au oferit sfaturi copiilor prezenți la întrunire despre cum să învețe, cum și ce să studieze pentru propria dezvoltare.
„Să fiți informați, educați și cultivați, și așa puteți ajunge ce doriți, în profesie și în viață! Să puneți pe primul plan profesia și apoi celelalte lucruri. Să fiți independenți, din toate punctele de vedere. Să nu stați cu mâna întinsă la nimeni! Orice vi s-ar întâmpla și oricâte greutăți ați întâmpina, în primul rând trebuie să vă sfătuiți cu părinții. Ei sunt cei care găsesc soluțiile cele mai bune pentru copiii lor. Orice greșeală ați făcut, nu vă ascundeți de părinți!”, au concluzionat organizatorii activității.
Copiii au fost încântați pentru că au participat la activitatea desfășurată la Biblioteca Scoarța.
Gigi Bușe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here