Ziua Eroilor: Manifestare cultural-religioasă și la Rovinari

1071

Celebrăm, astăzi, Ziua Eroilor, o sărbătoare închinată eroilor națiunii române. Mai mult ca oricând, este o zi a recunoștinței profunde față de cei care, de-a lungul veacurilor, și-au sacrificat viețile pentru patrie, credință, libertate și dreptate. Lor le datorăm mai mult decât simpla noastră recunoștință. Le datorăm tot ceea ce avem noi astăzi. Le datorăm existența noastră ca stat national unitar și indivizii. Pentru a marca așa cum se cuvine această zi, alături de Consiliul Local al orașului Rovinari, Clubul Elevilor Rovinari și de cele două Școli Gimnaziale, am organizat o manifestare cultural-religioasă la monumentul eroului rovinărean, sublocotenent post-mortem Constantin Laurențiu Lixandru, căzut la datorie la 5 mai 2011 în provincia Zabul din Afganistan.
După intonarea imnului național a urmat un ceremonial religios, fiind depuse apoi coroane și jerbe de flori din partea Primăriei Rovinari, Consiliului Local Rovinari, Organizației PNL Rovinari, a celor două Școli Gimnaziale, precum și a Batalionului 26 Infanterie “Scorpionii Roșii” din Craiova. Cei prezenți la manifestare au putut urmări în încheierea manifestărilor, un program de muzică și poezie susținut de cei mai talentați dintre elevii de la Clubul Elevilor și de la Școlile Gimnaziale Nr. 1 și Nr. 3 Rovinari”, a declarat Robert Filip, primarul orașului Rovinari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.