Ziua Culturii Naţionale, marcată şi la Târgu-Jiu

392

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj şi Biblioteca Judeţeană Gorj, în colaborare cu mai multe instituţii de cultură din judeţ, au organizat ieri o serie de manifestări pentru a sărbători atât Ziua Culturii Naţionale cât şi împlinirea a 163 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.

Începând cu anul 2011, pe data de 15 ianuarie în întreaga ţară este sărbătorită Ziua Culturii Naţionale. O serie de manifestări dedicate împlinirii a 163 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu au fost organizate ieri şi în Târgu-Jiu, la sediul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”. „Pentru Biblioteca Judeţeană este o bucurie să găzduiască celebrarea Zilei Culturii Naţionale, fericit aleasă în data de 15 ianuarie, când s-a născut poetul Mihai Eminescu”, a declarat Olimpia Bratu, directorul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”. Startul manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naţionale a fost dat în jurul orelor 11:00, odată cu lansarea unui nou număr a revistei „Portal Măiastra”; au urmat treceri în revistă a vieţii şi operei lui Mihai Eminescu şi un spectacol de muzică şi poezie. „Este cu adevărat un eveniment pentru că se sărbătoresc deopotrivă ziua poetului naţional şi Ziua Culturii Naţionale. Câteva instituţii culturale din Gorj, mă refer aici la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”, Liceul de arte “Constantin Brăiloiu”, Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” şi Palatul Copiilor Tg-Jiu, au organizat un eveniment în onoarea celor două mari sărbători. În program am inclus momente muzicale, recitări din creaţia eminesciană şi din creaţia poeţilor gorjeni”, a precizat Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj. Tot marţi, de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Judeţeană a avut loc şi lansarea romanului „Viaţa petrecută în timp” şi a volumului de poezie „Iubire interzisă”, ambele semnate de Gheorghe Mecu.

„Casa Poeziei şi a Poeţilor”, la Baia de Fier
Tot cu acest prilej a avut loc şi lansarea unui nou proiect al Fundaţiei Culturale Gheorghe Mecu şi CJCPCT Gorj. „La Baia de Fier, în cursul acestui an va apărea un Muzeu al Satului care va avea în locaţie şi spaţiu pentru o viitoare „Casă a Poeţilor şi a Poeziei din Gorj”, un proiect care ne este foarte drag şi foarte apropiat. Sper din tot sufletul să fie un proiect de viitor, care să vină în sprijinul nu doar al poeţilor şi scriitorilor din Gorj, ci şi în sprijinul tuturor creatorilor de artă din judeţul Gorj”, a spus Ion Cepoi.
„Dorim ca la prima manifestare în cadrul Casei Poeziei să onorăm pe cei 14 poeţi şi scriitori gorjeni care anul acesta vor împlini o vârstă rotundă. Va deveni o manifestare anuală, o manifestare-eveniment, care nu face altceva decât să onoreze încă odată pe toţi cei care scriu, pe cei care creează în judeţul Gorj”, a mai precizat directorul CJCPCT Gorj.

Spectacole la Palatul Copiilor şi Casa Armatei
Manifestările dedicate Zilei Culturii Naţionale au continuat şi în după-amiaza zilei de 15 ianuarie, cu două spectacole susţinute de elevi şi profesori de la Palatul Copiilor şi Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, la Palatul Copiilor şi Casa Armatei.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here