Ziua Culturii Naţionale, marcată la Târgu-Jiu

135

Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” va găzdui săptămâna viitoare o serie de activităţi dedicate „Zilei Culturii Naţionale”. În programul manifestării sunt incluse lansări de carte, revistă şi un spectacol de muzică şi poezie închinat zilei de naştere a marelui poet Mihai Eminescu.

Ziua Culturii Naţionale va fi marcată săptămâna viitoare şi la Târgu-Jiu. Marţi, începând cu ora 11:00, la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” vor fi organizate mai multe activităţi dedicate poetului Mihai Eminescu. Programul manifestării include lansarea unui nou număr a revistei „Portal Măiastra”, precum şi două lansări de carte: „Viaţa petrecută în timp” (roman) şi „Iubire interzisă” (poezie), de Gh. Mecu. În program mai este inclusă şi lansarea proiectul „Casa Poeziei şi a Poeţilor” de la Baia de Fier, urmată de un spectacol de muzică şi poezie la care îşi vor da concursul poeţi şi scriitori gorjeni, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu, Liceul de arte „Constantin Brăiloiu”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” şi Palatul Copiilor Târgu-Jiu. Organizatorii acestui eveniment sunt: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Biblioteca Judeţeană Gorj, Teatrul ,,Elvira Godeanu”, Liceul de arte ,,Constantin Brăiloiu”, Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” şi Palatul Copiilor Târgu-Jiu.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here