Ziua copiilor!

74

Pentru inimile dascălilor şi copiilor, CRIZA…NU EXISTĂ! Manifestările cultural-artistice ce se organizează pentru a marca unele sărbători sau evenimente, nu trebuie să aibă de suferit ca urmare a ceea ce se întâmplă în societatea actuală.

Nu ai cum să explici acestor fiinţe nevinovate, care sunt copiii, că există „criza”. Este suficient faptul că o mare parte a părinţilor au umerii aplecati sub greutatea grijilor cotidiene, cu care aceştia se confruntă. Nu trebuie să transferăm problemele noastre, copiilor! Nu vrem să vedem feţe triste , cu pleoapele coborâte sub povara unor neajunsuri! Nu vrem să vedem priviri umbrite de lacrimi de durere, de suferinţă. Nu vrem să vedem copii cu mâna întinsă, cerşind dragoste… atenţie…! De aceea, noi toţi cei responsabili- cadre didactice, părinţi şi comunitate locală- trebuie să fim atenţi şi să facem împreună primii paşi prin „labirintul copilăriei”, pentru a contribui la menţinerea zâmbetului pe faţa minunii numită COPIL, şi, -ideal ar fi- ca niciodată acesta să nu cunoască gustul amar al lacrimilor. Şi în acest an, 1 IUNIE, s-a vrut a fi o zi emoţionantă, o zi plină de bucurii, o zi în care, străzile frumosului nostru oraş să fie pline de copii însoţiţi de părinţi şi cadre didactice, care se îndreaptă spre locuri atent alese, pentru a-şi pune în valoare abilităţile artistice şi sportive. În acest sens s-au ales pentru manifestările organizate de Primăria Municipiului Tg-Jiu, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor, Parcul Central şi platourile din faţa supermarketului INTEREX. Parcul Central a fost gazda unor întreceri sportive şi programe artistice. La INTEREX, însoţiţi de cadre didactice şi părinţi s-au deplasat copii de la câteva grădiniţe din municipiu, pentru a-şi demonstra calităţile artistice pe … asfalt. Grădiniţa „Mihai Eminescu” prezentă la acţiune, ţine să mulţumească domnului director al supermarketului INTEREX , Titel Constantin Vasile, pentru sensibilitatea de care a dat dovada, în faţa micuţilor de vârsta preşcolară, oferindu-le cadouri substanţiale, drept recompensă pentru lucrările artistice realizate pe … asfalt. Este greu de imaginat, ce bucurie au simţit „micii artişti”, când au fost recompensaţi material. Desenele lor, au căpătat o mare valoare, când alături de cadouri, reprezentanţii Primăriei Tg-Jiu, au înmânat şi diplome câştigătorilor. De asemenea, managerul de la INTEREX, a oferit oportunitate imortalizării evenimentului, efectuarea gratuită a unor fotografii tuturor copiilor şi părinţilor care au fost prezenţi la evenimentul organizat cu ocazia zilei de 1 IUNIE.

 

Director, Prof. ILEANA LASTOVIEŢCHI

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here