Vineri, 11 noiembrie 2022, la Cimitirul Internațional al Eroilor din Târgu Jiu s-a desfășurat un ceremonial dedicat împlinirii a 104 ani de la semnarea armistițiului care a pus capăt Primului Război Mondial și de marcare a Zilei Veteranilor din teatrele de operații.
Festivitatea a început la ora 11.00, în prezența unui grup mare de persoane care au reprezentat asociațiile organizatoare, astfel: Asociația culturală Tătărescu, ANCMRR Gorj „General Ioan Culcer”, ANCE „Regina Maria” Filiala Gorj „Tudor Vladimirescu”, Societatea de Științe Istorice din România Filiala Gorj, Asociația cultural-istorică Pleniceanu, Asociația Detecții Gorj, Asociația Arca Lex și Asociația Școala Gorjeană, la care s-au adăugat un grup de elevi de la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu, cu un moment solemn și intonarea la trompetă de către domnul Bădescu Emilian (Severică) a melodiei „Stingerea”, apoi depunerea unei jerbe și coroane de flori la Troița din cimitir dedicată Eroilor din Primul Război Mondial.
Preotul militar al Garnizoanei Târgu Jiu a ținut o slujbă de pomenire a Eroilor Neamului Românesc, pentru care-i mulțumim și pe această cale.
Domnul profesor de istorie, Andrei Popete Pătrașcu, moderatorul ceremonialului, a vorbit despre însemnătatea zilei de 11 noiembrie 1918, din care vă prezint câteva fragmente: „După mai mult de patru ani de lupte tragice, în ziua de 11 noiembrie 1918 s-a încheiat, teoretic (politic și diplomatic), Primul Război Mondial, o conflagrație ce a cuprins întreaga lume și a provocat zeci de milioane de morți și răniți, prin semnarea Armistițiului de la Compiègne, în Franța, între Imperiul German și puterile Antantei, numită și Ziua Armistițiului de la Compiègne. Acesta care a creat condițiile necesare pentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Armistițiul a intrat în vigoare începând cu ora 11.00 – cea de-a unsprezecea oră a celei de-a unsprezecea zile din a unsprezecea lună a anului 1918. Inițial, acest armistițiu a încetat după o perioadă de 36 de zile. Tratatul privind încetarea definitivă a ostilităților a fost semnat, în mod formal, la Versailles în 1919. (…) În România, Ziua Armistițiului a fost sărbătorită încă din perioada interbelică, când era celebrată prin manifestări publice de cinstire a eroilor și victimelor Primului Război Mondial. Din anul 2014, prin adoptarea Legii 150, România recunoaște meritele personalului armatei participant la acțiuni militare și acordă drepturi acestora și urmașilor celor decedați. Astfel, în semn de recunoaștere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României la 11 noiembrie s fost instituită Ziua Veteranilor din teatrele de Operații”.
Despre momentul semnării Armistițiului de la Compiègne a vorbit și domnul col. (r.) Emanuel Bărbulescu, președintele Filialei Județene Gorj „General Ioan Culcer” a ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza”.
La rândul său, domnul col. (rtr.) Gigi Bușe, secretarul executiv al Filialei Gorj „Tudor Vladimirescu” a ANCE „Regina Maria”, a vorbit despre „Ziua Veteranilor din teatrele de operații” mesaj din care vă prezint câteva fragmente:
„Ziua de 11 noiembrie este și un prilej de comemorare a eroilor căzuți în teatrele de operații din Balcani, Afganistan și Irak, unde Armata României a plătit cu tribut de sânge și vieți omenești participarea sa la misiunile de pace ale ONU și NATO. Din anul 1996 și până în prezent, peste 55 mii de militari români au asigurat încadrarea detașamentelor dislocate pentru executarea misiunilor în Asia, Africa și Europa. Tributul pierderilor a fost destul de mare. Au căzut la datorie 30 de militari iar peste 200 au fost răniți și au rămas cu infirmități. La data de 11 noiembrie 2003, la 85 de ani de la semnarea armistițiului care a pus capăt Primului Război Mondial, sublocotenentul post-mortem Iosif-Silviu Fogarași a fost primul militar român care își sacrifica viața în teatrul de operații din Afganistan. Prin simbolistica oferită de această dată istorică a României, în anul 2014 a fost instituită prin Legea nr. 150 din 22.10.2014 – Ziua Veteranilor, pentru a recunoaște meritele personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celor decedați. Această sărbătoare a fost redenumită, prin Legea nr. 168 din 2020, drept Ziua veteranilor din teatrele de operații.
Astăzi, putem afirma cu tărie că locul de care se bucură România în prezent se datorează în mare măsură conduitei profesionale a militarilor prezenți în teatrele de operații din cele mai fierbinți locuri ale lumii, dar și de sacrificiul lor, contribuind astfel la îmbunătățirea climatului de securitate internațională. Faptele lor au rămas în paginile istoriei românești pentru a servi drept model generațiilor următoare. Pentru sacrificiul făcut de ostașii români, atât în timpul celor două conflagrații mondiale dar și în teatrele de operații în cadrul misiunilor de pace ale ONU și NATO, se cuvine să le aducem un pios omagiu și să le păstrăm un moment de reculegere. România a ales bujorul românesc să reprezinte recunoștința, considerația și respectul nostru pentru veteranii de război și veteranii din teatrele de operații.”
Domnul col. (rtr.) Bebe Dobre, președintele Subfilialei Scoarța a ANCE „Regina Maria”, a prezentat, cu lux de amănunte, situația din Europa anului 1918 care a culminat cu semnarea Armistițiului de la Compiègne, de lângă Paris. „Primul Război Mondial, declanșat la 28 iulie 1914, urma să se încheie la 11 noiembrie 1918, după aproape 53 de luni de lupte tragice. Era ultimul dintre cele patru armistiții încheiate în același an: la Salonic – cu Bulgaria, la 29 septembrie, la Mudros – cu Turcia, la 30 septembrie, și la Padova – cu Austria, la 3 noiembrie. Din punct de vedere strategic, el a pus capăt dominației europene și absolutismului monarhic și a doborât patru mari imperii: german, austro-ungar, otoman și rus”, a concluzionat domnul colonel Dobre.
La final, cei prezenți au aprins o candelă pentru Eroii Neamului Românesc și au făcut o fotografie de final, pentru aducere aminte, la mormântul Generalului Iona D. Culcer și la Troița Eroilor din Primul Război Mondial.
Col. (rtr.) Gigi BUȘE