Zilele Culturii Scrise în Gorj

679
cultura scrisa 00Gorjeanul, în principiu, putem spune că este un bun prieten al cărţilor, că încă mai este prezent acel cult pentru una dintre cele mai minunate înfăptuiri alle civilizaţiei umane – cartea, bineînţeles acest considerent fiind în vigoare până la apariţia computerului personal, pentru că de aici începe o altă poveste.

Pentru a susţine aprecierea mai sus exprimată iată că, în perioada 12 – 14 aprilie, în Târgu Jiu, Motru şi Tismana se vor desfăşura Zilele Culturii Scrise în Gorj, organizate de Consiliul Judeţean Gorj, Biblioteca Judeţeană şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.
Seria de manifestări închinate acestui context vor debuta, azi, începând cu orele 11.00, la Biblioteca Judeţeană, cu vernisajul Salonului editorial gorjean – retrospectiva 2009 unde se vor regăsi volumele şi publicaţiile apărute la importante edituri din Gorj precum „Măiastra şi Ed. Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.
După acest moment, sub genericul „Repere culturale” – publicul participant va avea prilejul să-i întâlnească pe autorii gorjeni aflaţi la ceas aniversar. Ziua va continua, la Motru, cu lansări de cărţi şi întâlniri cu cititorii, la Casa de Cultură din acest oraş, unde se vor lansa volumele „Ritmuri/Rituri”, aparţinând autorilor Romulus Iulian Olariu şi Daniel Cristian Maria şi „Lucian Blaga – Solstiţiul Sânzâienelor” realizat de Zenovie Cârlugea.Marţi, de la orele 17.00, la Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene se vor afla în centrul atenţiei trei personalităţi culturale şi cărţile lor – poetul şi criticul Gheorghe Grigurcu, filosoful Vasile Muscă, şi prozatorul Ion Deaconescu, de asemenea va fi prezent şi Gabriel Cojocaru, directorul Editurii „Grinta”. Salonul itinerant de carte din cadrul Zilelor Culturii Scrise în Gorj, va poposi în Sala Consiliului Local din Tismana, miercuri, de la orele 13.00, acolo unde se va lansa volumul – „Culorile focului”, realizat de Dumitru Dănău, iar de la orele 17.00, în Târgu-Jiu, la Biblioteca Judeţeană va avea loc întâlnirea publicului cu poetul Dan Tristian şi cu poezia acestuia cuprinsă în cartea „Umblet”.
Viorel Surdoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here