Zilele Colegiului Tehnic “Henri Coandă” din Târgu-Jiu

1374

Conform tradiției, pe 6 și 7 noiembrie, Colegiul Tehnic “Henri Coandă” din Târgu-Jiu a sărbătorit Zilele colegiului, propunând și anul acesta un amplu program de activități educative, artistice și practice.
În prima zi, elevii au participat la concursuri de cultură generală, de abilități practice, literare, muzicale – vocale și instrumentale, la o masă rotundă cu tema “Carieră și stil de viață”, la întreceri sportive, precum și la o demonstrație de îndemanare și noutăți auto.
În amfiteatru, s-a organizat o “Întâlnire între generații”, la care au răspuns prezent, cu multă promptitudine, absolvenți ai colegiului. Tot amfiteatrul a găzduit și o demonstrație de măsuri de prim-ajutor, activitate realizată în colaborare cu Crucea Roșie Gorj.
De asemenea, colegiul și-a deschis porțile elevilor mai multor școli generale din municipiu și județ, care au vizitat baza materială a unității școlare și au asistat cu interes la activitățile desfășurate.
A doua zi, Balul Bobocilor CTHC 2017, organizat la un restaurant de pe Insulița Jiului, a constituit o reușită, încununând efortul claselor organizatoare, a XII-a A, profil protecția mediului, și a XII-a B, profil real, matematică-informatică, ce au fost coordonate de doamna Barb Diana, consilier pentru activități educative.
Inspirându-se din titulatura colegiului ce poartă numele marelui inventator român Henri Coandă, tema aleasă pentru această seară magică a fost Zbor în fantezie. De aceea, ținutele vestimentare ale concurentelor și concurenților au fost de stewardese și de comandanți de zbor. Balul Bobocilor CTHC 2017 a fost prezentat de eleva Daiana Mincă, Miss CTHC 2014, și de actorul Pompiliu Ciochia, de la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu.
Publicul adolescentin, numeros și entuziast, a asistat la probele propuse concurenților-boboci: cultură generală, aptitudini artistice, o probă – surpriză și au admirat prezentările ținutelor de zi și de seară.
Momentele artistice dintre probele concurenților au fost asigurate de invitata specială, cântăreața Mc Anuryh, precum și de artiștii vocali și instrumentali ai colegiului, printre aceștia numărându-se Larisa Beuran, Nicoleta Lupulescu, Magda Tunaru, Toni Scăfaru, cărora li s-a alăturat și talentata elevă de gimnaziu, Miruna Niculescu. Organizatorii au mai pregătit scheciuri și momente de pantomimă, aplaudate de public.
Ca întotdeauna, echipa de majorete a colegiului, antrenată de doamna Drăgoi Elisabeta, le-a fost alături colegilor.
Din juriu au făcut parte cadre didactice, reprezentanți ai elevilor și sponsori care au oferit concurenților, cu multă generozitate, aranjamente florale, obiecte vestimentare, produse cosmetice, vouchere pentru fitness.
Anunțul așteptat întreaga seară a disipat emoțiile: Elena Cruceru – Miss Boboc 2017, Cristina Turbatu – Miss Popularitate 2017, Raul Popescu – Mister Boboc 2017, Marian Cidoiu – Mister Popularitate 2017.
Le mulțumim tuturor celor implicați în organizarea deosebită a activităților aniversare, dar în special elevilor noștri care demonstrează mereu că pun pasiune, talent, efort, sacrifică din timpul lor liber pentru a ne face mândri de ei. Toate felicitările noastre se îndreaptă spre aceștia, care au dorit, cu toții, organizatori și spectatori, să vină elegant îmbrăcați, să se comporte civilizat, să se simtă cu adevărat bine alături de colegii si de profesorii lor!
Prof. Bureța Ramona

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here