De-ai construi Marele Zid Chinezesc, să umpli cotloanele inimii tale neiubitoare, iar, la sfârșit, să exclami, cu mândrie: (“Ecce homo!”) “Ce reușită! Ce bucurie!”, să te ții când vine recursul și Fiul omului ca unsul!
Când va fi să pleci, vei fi atașat de fiece cărămidă, de orice bolovan, chiar și de firidă. Și… ce pare paradoxal, pentru mintea ta, când e să te ridici înspre cer, pe Marele Zid, nu te poți ridica. Atunci te ajută doar mărinimia ta. Orice cuvânt de-ncurajare, spus la drumul mare, orice faptă de-nviorare, pentru cel în înfiorare, orice scoatere din nevoință și din trebuință, îndelung răbdarea, a sufletului dăruință, toate se vor aduna ca pietre de duh, pentru zborul tău fără de năduf. Oricât ai vrea să mai poposești la gloria ăstei lumi pământești, când ești chemat, tot ce, material, ai clădit, trebuie să părăsești. Poate că nu mai ai timp nici sufletul să ți-l tragi și-atunci… ce mai bagi în desagi?!
Înalță-te în sufletul tău, cu iubire, întru tămăduire!
Nu profita de bunătatea aproapelui, dă drumul necreatului, fii… tu însuți, creator de zbor, în duh, izbăvitor.
Ia seama, om, căci nu știi când vine ceasul și-o să ți se evapore chiar și nasul. Și, rămas fără simțuri palpabile și fără rușine, va fi floare de crin de tine?! Hai să zbori împreună cu mine!
Adina Popescu
