Ziarul-centenar al Gorjului

3165

Petrecându-mi copilăria într-un sat din sudul Gorjului, răsfoiam, desigur, publicațiile la care tatăl meu, preotul Nicolae M. Cârlugea (1912-1994), era abonat și colabora: revista ortodoxă „Renașterea” de la Craiova și ziarul „Gorjeanul” de la Tg. Jiu. Mai erau și alte publicații, unele apărute chiar la Tg. Jiu („Pâinea vieții”, „Clerul gorjean” etc.), despre care am scris un documentar publicat în „Gorjeanul” din 17 octombrie 2011, preluat apoi în „Portal-Măiastra”: „Publicațiile preoțimii gorjene din perioada interbelică”. Am cercetat apoi arhiva ziarului, păstrată și de alt colaborator, regretatul magistrat Constantin Uscătescu (1919-1996), autorul unor foarte incitante romane apărute prin anii ’90 („Ioana”, „Brațele Caracatiței”, „Golgota, dragostea mea”), care, alături de alți gorjeni de ispravă cunoscuți de mine (Constantin Lupescu, Sabin Popescu-Lupu ș.a.), au fost colaboratori ai „organului de cultură și informațiuni” editat de dâmbovițeanul gorjenizat Jean Bărbulescu, în Târgu-Jiul de altădată, începând din 1924 până la ultimul număr din decembrie 1947 apărut doar în două pagini. Astfel, am putut realiza, dincolo de registrul evenimențial și factual al epocii oglindite, substanța cultural-literară promovată de ziar de-a lungul existenței sale neîntrerupte vreme de 24 de ani, aducând în aceleași pagini numele unor condeieri din generații mai vechi sau mai noi. Am putut astfel „catagrafia” fenomenul într-un documentar intitulat „Tradiţie şi continuitate: «Gorjanul» şi generaţiile sale (1924-1947)” (reluat în „Portal-Măiastra”, anul III, nr. 1/2007, p. 49). Încă din primii ani de după evenimentele din decembrie 1989, după un stagiu pe la gazetele „Mesager”, „Reporter de Gorj”, „Actualitatea Gorjului” ș.a., am început o colaborare mai îndelungată la „ziarul de suflet al gorjenilor”, în coloanele căruia și-au găsit loc cronici și recenzii, documentare și studii, unele din acestea fiind preluate în publicații literare din țară.
Dedicându-mă, în anii din urmă, unor ample lucrări de istorie literară (dicționarele monografice dedicate lui Eminescu, Arghezi, Blaga și Brâncuși, apărute în anii 2017-2020) și critică literară („Triada de Aur”, 2022 etc.), a trebuit să mă retrag din spațiul publicistic, îndeplinindu-mi doar obligația asumată de editare a trimestrialului de cultură „Portal-MĂIASTRA” (care apare, „sub egida Uniunii Scriitorilor din România”, din ianuarie 2005 până azi, fără întrerupere), precum și a unor colaborări la reviste literare din țară. Împlinirea unui secol de la înființarea ziarului „Gorjeanul”, care a făcut, în presa de pe aceste meleaguri, vreme de peste 23 de ani, adevărată Istorie, îmi oferă prilejul de a saluta cu încredere evenimentul (marcat de cinstitorii unei indimenticabile tradiții gazetărești și culturale) și de a îndrepta un gând de nestinsă prețuire față de fondatorul-proprietar Jean Bărbulescu, apreciat drept cel mai de seamă ziarist al Gorjului, profesionist îndeobște recunoscut atât de camarazii de breaslă (a fost președinte al Federației Naționale a Presei din provincie), cât și de mari scriitori români, prezenți în Gorj cu diferite prilejuri, precum N. Iorga, O. Goga, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic și mulți alții… GORJEANULUI de față – urarea de a fi demn de frumoasa și deloc ușoara tradiție!
Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.