Ziaristul Cilică face propria anchetă împotriva agresorului care l-a ciomăgit

366

cilica 2În paralel cu demersurile organelor abilitate, Ionel Cilică Deaconu, ziaristul care cu puţin timp în urmă a fost agresat în localitatea sa natală, Stejari, îşi derulează propria anchetă. Cilică investighează astfel incidentul care l-a avut personaj principal chiar pe el, patron al ziarului Universul, în a treia săptămână din aprilie. Reamintim că jurnalistul a susţinut atunci că a fost bătut de un tânăr de 24 de ani care s-a năpustit, la adăpostul nopţii, asupra sa. Agresorul, Rainer Alberto Făiniş, este, în continuare, acuzat de victimă că l-ar fi bătut cu o bâtă de baseball până l-a lăsat lat în stradă, agresorul ameninţându-l pe Cilică, declară victima, de mai multe ori.

Cilică a ajuns atunci la spital, a suferit o intervenţie chirurgicală la mână şi a fost plin de vânătăi. Spunea că îl durea tot corpul având şi câteva coaste fisurate. Cilică a stat câteva zile în spitalul din Cărbuneşti şi a revenit la treabă de scurt timp. Nu îşi poate folosi mâna dreaptă dar susţine că acest lucru nu îl va opri să ancheteze chiar el motivele care l-au determinat pe agresor să îi dea o bătaie soră cu moartea. Astfel, că, deşi urmările atacului la care a fost supus încă îi produc dureri directorului ziarului Universul, acesta promite că nu peste mult timp va face dezvăluiri incendiare referitoare la cel sau cei care l-au atacat cu parul în plină stradă precum şi cine sunt de fapt protejaţii acestora. Cilică a protestat zile în şir la Târgu-Jiu pentru căderea Guvernului Boc, acest lucru putând să îi provoace şi duşmani din sfera politică.

M.Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here