Zi bogată în dosare penale

426
Ziua de duminică a fost una ocupată pentru poliţiştii gorjeni. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Romina Dochian, „la nivelul judeţului s-a acţionat cu efective mărite pe linia asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirii şi combaterii actelor de comerţ neautorizat şi a faptelor cu violenţă”.

Prin urmare au fost realizate două razii în urma cărora s-au constatat patru infracţiuni şi s-au aplicat 277 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 56 790 lei. Una dintre aceste infracţiuni se referă la furt şi transport de material lemnos, fiind întocmit dosar penal. De asmenea, pe raza comunei Slivileşti a fost depistat un bărbat care conducea sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta fiind lăsat fără permisul de conducere. Au mai fost descoperiţi în trafic şi un şofer de ocazie care nu poseda carnet precum şi un altul care avea permisul de conducere suspendat din data de 12 iunie. În toate aceste cazuri s-au întocmit dosare de cercetare penală.

D.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here