Un amic îmi zice, stupefiat, că Haiducul, cum îl alint eu, a fost văzut împreună cu Luceafărul huilei – Miron Cozma. Pe mine unul, mai bătrân, nu mă surprinde. Haiducul fusese niscaiva băgător de seamă pe la hotelul „Haiducul”, al armatei comuniste, din incinta stadionului Ghencea. El se cheamă, pre numele lui adevărat, Gabriel Oprea.
Ajuns ditamai general de oşti pe timp de pace, graţie serviciilor aduse preşedintelui Traian Băsescu. Nu ţării, cum ar fi fost normal. O strânsă relaţie de prietenie îi leagă de pe vremea când Gabriel Oprea nu fusese uns Gheneral. Era numai Prefect al Capitalei şi amic (gurile rele spun că… intim) cu viitoarea Elena din Pleşcoi. Nu chiar din Troia. Şi că Haiducul i-ar fi prezentat-o/plasat-o pe tânăra şi promiţătoarea Elena Udrea, un fel de Coana Leana de azi, Primarului General Traian Băsescu. Ex-marinar şi mare Fante de Bucureşti. De unde-a descălecat şi s-a dat peste cap de-a ajuns ditamai preşedintele-jucător, ce se crede, adesea, Zeus. Să nu uităm, pe vremea mineriadelor, un oarecare ministru al Transporturilor, nu spui cine, persoană importantă, mijlocise venirea la Bucureşti a ortacilor liderului Miron Cozma. Liga acestuia o fi plătit cheltuiala, tot ce este posibil, iar negocierea se făcuse între actualul preşedinte-jucător şi viitorul candidat la preşedinţie. Nimeni altul decât Miron Cozma. Nu-l cred aşa de fraier pe acela care-şi caută un urmaş pe Tronul Palatului din Dealul Cotrocenilor încât să-l fi ales pe însuşi Luceafărul huilei. Dar, mă rog, ca iepuraş, ori ca unul care să dea pe goarnă acuze la adresa altor candidaţi, Miron Cozma poate fi omul de încredere. În fond, Adrian Năstase a fost albit şi e aproape curat. Mult mai îmbătrânit şi cu reputaţia pătată. De o DNA care i-a creat zile fripte cu dosarul „Tamara”, supraîncărcat şi supraalimentat politic. Marginalizat în propriul partid şi în societate, cu familie demonizată şi lideri politici apropiaţi aşijderea. Costurile trudei şi caznelor DNA nu le plăteşte Zeus. Ci tot poporul, sireacul. Mai ieri, strâns cu uşa Moţiunii de cenzură a Opoziţiei, nevinovatul Emil Boc ţipa ca din gură de şarpe: „După 22 de ani, democraţia (e) în pericol”. Şi noi simţim acelaşi lucru, din decembrie 2004 încoace şi, mai abitir, din 2009. E limpede că preşedintele Traian Băsescu este diabolic. Şi de Emil Boc ar dori să scape. Dacă-l ajută şi, tot dacă, reuşeşte Opoziţia. USL-ul adică. Mai apoi, ar avea timp să-şi găsească un urmaş la tron. Care să-l apere de Justiţie. Aşa cum a izbutit Vladimir Putin cu Boris Elţîn, pe la ruşi pe care se preface că nu-i înghite. Încearcă numai să-i copieze. Practica scosului castanelor din foc cu mâna altora n-a fost inventată de preşedintele Traian Băsescu. Domnia sa doar o foloseşte cu maximă eficienţă.
Ion Predoşanu
