Zeus-Băselu hermeneutizează Constituţia după bunul plac

60

Capriciosul autodemisionat, Crin Antonescu, ameninţă, dar şi promite baliverne hipersomnice. Cu o siguranţă diabolică, fostul preşedinte al Senatului îi asigura pe afiliaţii lui că dacă vor ieşi de la guvernare „după toamnă” vor avea şi preşedinte, şi prim-ministru, conducând el-Crin Antonescu-PNL la o victorie absolută, fără precedent, la obţinerea tuturor „pârghiilor puterii” în România.

Această previziune hipersomnică şi super-optimistă are la bază calcule şi hermeneutizări pro-domo ale Constituţiei, în baza cărora „bagheta magică” ar fi deţinută şi folosită chiar de Zeus-Băselu. După mai multe ore de somn şi delirante reverii se spune că ar putea fi hermeneutizate într-un anume fel articolele 85 şi 89 ale Legii fundamentale. La articolul 85(2) se spune: „În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru pe unii membri ai Guvernului”. Nimic deosebit în acest alineat constituţional. Preşedintele ocupă aici postul banal de notar. Mai departe, Art, 85(3): „Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.” Lesne de înţeles:Parlamentul aprobă, iar preşedintele îşi pune apostila ca notarul.
Dar, iată, neica Băselu s-a apucat iarăşi să hermeneutizeze Constituţia „cum vrea muşchii lui” de despot sărit din balamale şi glăsuieşte că, de fapt, de data aceasta, Guvernul trebuie să vină cu un nou program, care ar presupune şi aprobarea persoanei primului-ministru. E fals, după cum se constată uşor din textul infailibil al Constituţiei. Ca urmare, Zeus-Băse a cugetat, aburit de nerefuzatul whisky şi cu sula-n coaste, vârâtă de Nuţa din Pleşcoi, să găsească o inadvertenţă, apelând la vigilenţa nedomolită a Curţii Constituţionale, pentru a i se da posibilitatea infamă să fie cel care numeşte premierul. Vrerile absurde ale acestui grobian, declaraţiile lui ticăloase privitoare la necesitatea reînvestirii primului ministru în cazul formării unui nou Guvern sunt pur politice, aberante, antiromâneşti şi fără nicio bază constituţională. Ciumatul hă-hă-ilă nutrea şi îngăina idioţenia că ar putea numi premierul după bunul plac, scelerat şi mârşav. În acest caz ameţitul ar fi numit pe vreo obială care-i linge unghiile şi pregăteşte paharele. Ar fi urmat însă ca majoritatea parlamentară să respingă, cu/din necesitate constituţională, propunerea dictatorului, acesta să revină, să respingă, ca un neghiob imbecil, şi a doua solicitatre a lui, astfel încât să se apeleze la articolul 89 din Constituţie, care stipulează că se poate dizolva Parlamentul în termen de 60 de zile de la prima solicitare de învestitură a preşedintelui. Se ajunge, astfel, la alegeri anticipate.  Art. 89(1) poartă următorul text: „După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.
Este la mintea cocoşului că, pentru a ajunge un distins liberal prim-ministru, este absolut necesar fie ca în Parlamentul actual să se înjghebeze o nouă majoritate, în jurul PNL, iar Băselu să fie „pe-o mână” cu ea şi să-l desemneze pe fizicianul Johannis prim-ministru, fie ca, la alegerile anticipate, PNL, din degringolada în care, nedrept, se scaldă, să obţină atâtea voturi încât să se impună în faţa dictatorului Zeus, cel puţin atât cât să poată negocia cu acest cârjaliu inclusiv pentru alegerile prezidenţiale. Ştim însă că declaraţiile funestului vaporean sunt mai mereu ameninţări tranşante şi impardonabile la adresa PNL. Vicleanul hă-hă-ilă vrea să obţină ceva-spre pildă, susţinerea, din nou, a UDMR, în Secuime, a candidaturii fiicei sale, agramata şi inculta EBA, la alegerile europarlamentare.
Greu de înţeles:-Ce şi cine a determinat PNL să părăsescă guvernarea?- rămâne tot misterios, întrucât scenariul neguros, pe care îl cunoaştem, presupune ca PNL să se dea legat lui Zeus-Băselu situaţie mult mai dezonorantă decât cea dinaintea părăsirii USL, iar somnorosul cu „nume de floare” avea reale şanse să doarmă ori barem să cucăie în fotoliul de la Cotroceni. Este evident că PNL, condus de Crin Antonescu, a ajuns în situaţia de a se risipi, împrăştia şi irosi, de a nu avea suficientă „muniţie” în faţa guvernatorului Băselu, şi aceasta datorită ţâfnelor şi vanităţilor domnului „obosit de somn”. Partidul şi mai cu seamă, preşedintele său orgolios şi palavragiu, dispreţuitor şi plin de sine, a scăzut dramatic în sondaje din punctul de vedere al încrederii şi al intenţiei de vot. Pare miologic vorbind: „fiecare pasăre pe ciocul ei moare!” La alegerile europarlamentare, care sunt foarte aproape, cât şi la cele prezidenţiale, Crin Antonescu şi ai lui vor avea o susţinere dureros de scăzută. Cred că flecarul Crin Antonescu a hermeneutizat substanţa diriguitoare a proverbului: -„cine sapă groapa altuia, cade singur în ea!” Antropologia furnizează dovezi peremptorii că ameninţarea, intenţia de a face rău omului ori colectivităţii umane, sfârşeşte în derizoriu şi inamiciţie, angoase şi tulburări psihice. C. Antonescu a făgăduit şi a fugit căutând ambulacrele reci ale meditatorului său Băselu. S-a supărat ţâfnosul Crin ca văcarul pe sat etalându-şi superficialitatea, iresponsabilitatea, inabilitatea şi pustietatea sterpelor sale flecăreli. Hermeneutizând aceste găunoase orizonturi putem gândi şi altfel complexa problematică a alegerilor prezidenţiale. E posibil ca atât PDL, cât şi celelalte grupări, ştiute şi neştiute, de-ale vicleanului matroz să scape de grija susţinerii unui candidat propriu credibil şi guraliv, dar de nimic, şi se grupează în jurul tămâietorului Crin Antonescu, PNL devenind portdrapelul Opoziţiei disipate. Dar şi aici vigilentul vaporean gândeşte. Altfel, cum putem hermeneutiza declaraţia fermă ticluită cu emfază de nedibaciul şef al liberalilor. Crin Antonescu perora, spre ştirea multora, că neica Băselu „e ultimul om care ar putea fi aliatul nostru”?! Crin Antonescu a învăţat de la meditatorul lui că pentru a dezorienta şi păcăli poporul român se recomandă să fii farsor, un lider care se căzneşte să fie altceva decât este. Crin Antonescu mie mi se defineşte a fi un marţafoi dirijat de ţâfne şi ifose puerile.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here